Incendiul de la Orhei încă face victime: văduvă şi gravidă, fără acoperiş deasupra capului

Incendiul de la Orhei încă face victime: văduvă şi gravidă, fără acoperiş deasupra capului

Cinci oameni au ars de vii în incendiul din 30 noiembrie 2014 din Ciocâlteni. FOTO Adevărul Moldova

Elena, în vârstă de 22 de ani, peste câteva luni va deveni mamă. Nu are pe nimeni şi nimic. Nici casă, masă, părinţi care să o îndrume sau să-i dea un sfat. Doar copilul care-i dă un strop de speranţă. Tatăl micuţului a decedat cu câteva luni în urmă în tragicul incendiu de la Orhei, când cinci oameni au ars în casă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Era în clasa a doua când administraţia primăriei a bătut la uşă şi i-a spus mamei Elenei să îmbrace copiii, că pleacă la internat. Nimeni nu era pregătit pentru o aşa schimbare. Chiar dacă pe uşa casei trebuia să intri îndoit, iar dezordinea şi mirosul acru de vin domnea în casă, tânăra spune că nicăieri în lume nu e mai bine decât alături de cei dragi. 

Sărăcia, motivul principal pentru care a plecat la internat

„Părinţii mei serveau alcool. În casă nu era niciodată mâncare. Puteam sta flămânzi o zi întreagă. Cea care se îngrijea de noi mai mult era bunica. Pleca cu ziua prin sat, iar seara ce câştiga ne punea pe masă. Apoi, părinţii când îşi veneau în fire după zile întregi de beţie, ne hrăneau. Desigur, erau certuri, bătăi, dar mă obişnuisem cu toate acestea”, explică fata, în timp ce-şi mângâie burtica rotundă şi mare. 
Totuşi sărăcia a fost şi un motiv în plus ca acea dimineaţă de toamnă să rămână vie în amintirea viitoarei mame. „Eram foarte săraci. Nu aveau cu ce să ne încalţe, îmbrace. La şcoală nu prea ne duceam, că nu aveam cu ce, dar şi copiii, profesorii râdeau de noi. Că eram săraci, rufoşi, murdari, văcari şi din beţivi”, spune fata, care mai are încă trei fraţi. 

Urăşte scabia şi păduchii

La internat era mai bine. Mâncare la timp, cearşafuri mai curate, doar că mângăierile părinţilor şi hârjoneala cu fraţii i-a lipsit până mai ieri. Şi acum urăşte hainele donate de oameni şi sezoanele în care nu se mai descurca de scabie şi păduchi. 
„A fost foarte greu la început. Nu prea vorbeam cu nimeni din internat. Eram toţi ca de la incubator. Şi uram hainele rufoase care ni le dădeau să le purtăm. Ne deosebeam de la o poştă că eram de la orfelinat. Apoi, cu greu ne descurcam de păduchi şi râie. Vara nu ne duceam acasă. Nu ne lăsau. Prăşeam pe la profesori prin grădini. Veneau părinţii să ne viziteze. Acesta era cel mai aşteptat moment”, povesteşte fata, a cărei bărbie încordată cu greu se mişcă, iar cuvintele ies printre dinţi. „Nu prea am fost comunicabilă, cum nu sunt nici acum. De asta maxilarul e înţepenit”, explică tânăra. 
După internat fata a stat vreo câţiva ani într-un centru de plasament. Acolo a învaţat o meserie şi tot acolo s-a întalnit cu tatăl copilului care urmează sa-l aducă pe lume.

A scăpat de tragedie ca prin minune

„Ne-am cunoscut de pe o reţea de socializare. După care am vorbit ceva timp la telefon. Când ne-am văzut prima dată, mi-a spus că vrea să-i fiu soţie. Şi am plecat la el. Am trăit la Ciocâlteni, aproape jumătate de an. Timp în care am rămas însărcinată”, zice aceasta. 
Anul trecut, cu o lună înainte de Anul Nou, Elena împreună cu soţul s-au dus la tatăl vitreg în satul vecin într-o vizită. „Am stat vreo săptămână la tatăl său. Apoi, soţul mi-a spus că se întoarce la Ciocâlteni pentru nişte treburi. Eu trebuia să mă întorc după el, peste câteva zile. A doua zi aflu că a ars în casă cu încă patru persoane”, firul povestirii se întrerupe pentru câteva clipe.  
Elena i-a spus soţului că vor avea un copil. Din spusele viitoarei mame bărbatul nu s-a bucurat prea tare, deoarece nu aveau unde să-l crească. „Acasă, după acest tragic accident, nu m-am dus pentru că părinţii mei au decedat, iar în casa părintească au rămas fraţii mei. M-am întors la centrul de plasament, unde o femeie mi-a propus să stau ceva timp la ea”, explică fata.

Nimeni şi nicăieri, cele mai apropiate cuvinte

Astăzi, fata nu are unde să se ducă. În curând trebuie să nască şi nu ştie pe care drum să o apuce. „Uneori, nici nu mă pot gândi ce ar putea să mi se mai întâmple. Am făcut cunoştinţă cu un băiat, care e gata să mă ia cu tot cu copil, dar casa în care trăieşte necesită reparaţie. M-aş duce la el, ca să mă aciuez şi eu. Nu ştiu ce să fac. Nu mai pot gândi. Aici nu pot sta mult, doar până nasc”, oftează viitoarea mămică. 
Tatiana Harbor, asistent social în organizaţia CCF Moldova spune că situaţia în care se află Elena e una foarte dificilă. „Vom încerca să o amplasăm la un Centru maternal. Însă apelăm iarăşi la bunăvoinţa oamenilor să o ajute cu surse financiare. Să adună ceva finanţe pentru naştere şi să o punem după asta pe picioare”, menţionează Tatiana. 
Cei care pot să dea o mână de ajutor Elenei sunt rugaţi să o contacteze pe Tatiana Harbor (+373 60 194 194), asistent social CCF Moldova şi să contribuie la fericirea ei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările