Fuga migranţilor închide şantierele ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţii trebuie să cunoască limba,
istoria şi legislaţia rusă FOTO: Adevărul
Migranţii trebuie să cunoască limba, istoria şi legislaţia rusă FOTO: Adevărul

„Dacă moldovencele nu se vor întoarce în viitorul apropiat, întreprinderea va rămâne fără legume. Nu vom avea oameni care să cultive castraveţii”.

Criza din Rusia loveşte piaţa forţei de muncă ieftină. Tadjicii, uzbecii şi moldovenii părăsesc corabia care se scufundă, scrie Moskovski Komsomoleţ. „Şantierele sunt suspendate, salariile întârzie. În primul rând, sunt concediaţi muncitorii străini. Abia dacă supravieţuim. În condiţiile cursului la dolar stabilit şi în situaţia în care s-a pomenit Rusia, nu ne rămâne decât să mergem să cerşim”, se plâng migranţii originari din Tadjikistan.

Exodul masiv al migranţilor a fost înregistrat de către angajaţii aeroporturilor şi gărilor ruseşti în timpul sărbătorilor de iarnă.

Nimeni nu vrea să lucreze pentru 20.000 de ruble

„Cred că 65-70% dintre migranţi se întorc acum acasă. Începând cu sfârşitul anului 2014, din Rusia pleacă de două ori mai mulţi oameni decât numărul celor care intră în ţară”, explică unul dintre angajaţii serviciului rus de migraţie.

Reporterul mk.ru a sunat la numărul de telefon de pe un anunţ de angajare a migranţilor, pe care l-a găsit în supermarketuri. I s-a răspuns că salariul pentru bărbaţi constituie 20.000 de ruble (circa 5.000 de lei moldoveneşti), iar salariul pentru femei este de 18.000 de ruble (circa 4.500 de lei). Nimeni însă nu vrea să se angajeze pentru un asemenea salariu.

Fără moldovence nu merge afacerea

Într-un alt anunţ se caută muncitori la sere, pentru cultivarea castraveţilor. „La noi lucrau moldovencele, însă toate au plecat înainte de sărbătorile de iarnă. Au promis că se vor întoarce, însă deocamdată e linişte”, spune o angajată a întreprinderii agrare de lângă Moscova. „Fetele de aici nu vor să lucreze la noi; nici tehnologia nu o cunosc, nu le convin nici salariile. Dacă în timpul apropiat nu vom găsi pe nimeni, serele noastre vor rămâne fără legume”.

Înainte de criză, salariul mediu al migrantului era de 25-30 de mii de ruble. Banii erau transferaţi în dolari, iar jumătate din această sumă migranţii o trimiteau acasă. „Iar acum ce să trimită? 100-200 de dolari? Aceşti bani migranţii îi pot câştiga şi acasă. Înainte, migranţii câştigau 700-1.000 de dolari pe lună, iar acum aceştia câştigă până la 300 de dolari”, spune angajata de la fermă.

Începând cu acest an au fost introduse noi documente care permit migranţilor să muncească şi să locuiască în Rusia. Totodată, s-au mărit taxele pentru actele vechi. Pentru un an de muncă migrantul trebuie să plătească 120.000 de ruble, 10.000 de ruble pentru fiecare lună. Asta în timp ce majoritatea migranţilor au un salariu de 17.000-30.000 de ruble.

Autorităţile ruse sunt convinse că mulţi cetăţeni ai Rusiei îi pot înlocui pe migranţi şi o vor face cu mare plăcere.

„Piaţa robilor” se va schimba

Serghei din Nijni Novgorod este şef de şantier la o companie de construcţii. „Lumea mă întreabă adesea de ce nu angajez ruşi. Cauza nu este că vreau să economisesc - moldovenilor le plătesc 20.000 de ruble, iar ruşilor 30.000. Problema este că noi nu avem în oraş zidari ruşi. Nimeni nu îi învaţă pe ruşi această măiestrie. Dar cine dintre ruşi va lucra în şantier pentru 30.000 de ruble, fără zile de odihnă, fără concediu, fără concediu de sănătate? Un moldovean, tadjik sau uzbek va lucra!”, spune Serghei.

Serghei consideră că spre primăvară lucrurile se vor limpezi. „Piaţa robilor”, spune Serghei, va suferi schimbări. Se va micşora cota aprovizionărilor angro. „Noi chemam brigăzi întregi câte 30-50 de oameni dintr-o ţară, acum vor lucra aşa-numitele „brigăzi sălbatice” - vom forma brigăzi din maxim doi oameni de naţionalităţi diferite. Acum avem multe cereri de angajare din Ucraina. Mai ales că ucrainenii lucrează şi cu „angro” şi cu „bucata”. Preţurile pentru forţa de muncă nu se vor ridica considerabil. Poate puţin”.

Noile cerinţe

Străinii au dreptul să se afle pe teritoriul Rusiei fără viză timp de 90 de zile, iar fără permis de muncă - timp de şase luni. În cazul în care străinul va depăşi termenul de şedere de 180-270 de zile, persoana va fi deportată cu interdicţia de a intra pe teritoriul Rusiei pe un termen de cinci ani. În cazul în care cetăţeanul străin va depăşi termenul de 270 de zile, acesta va avea o interdicţie de intrare pe teritoriul Rusiei pentru zece ani.

Începând cu acest an s-au schimbat şi cerinţele pentru obţinerea patentei. Acum, migranţii trebuie să adauge la pachetul cu acte şi certificatul ce atestă cunoaşterea limbii ruse, istoriei şi legislaţiei Federaţiei Ruse. În plus, migranţii trebuie să procure şi o poliţă de asigurare medicală în Federaţia Rusă şi să perfecteze un certificat, prin care să demonstreze că nu suferă de boli infecţioase grave. Costul unei poliţe de asigurare medicale în Federaţia Rusă începe de la 34.200 de ruble (circa 9.000 de lei).

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite