FOTO Vinificator din pasiune, meşteşugar din întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larisa Gîlcă, una dintre persoanele care aplică tehnica decupajului. FOTO Alexandru Tarlev
Larisa Gîlcă, una dintre persoanele care aplică tehnica decupajului. FOTO Alexandru Tarlev

Nunţile la moldoveni sunt o tradiţie sărbătorită cu mare fast. De la rochia miresei până la sala de petreceri, toate detaliile trebuie puse la punct pentru o atmosferă memorabilă. Mai nou, mirii şi naşii tind să combine perfect chiar şi culorile vestimentare cu paharele de vin spumant sau sticlele de băutură de pe masa miresei.

Larisa Gîlcă este una dintre persoanele care aplică tehnica decupajului pentru a ornamenta sticlele de băutură sau perechile de pahare.

Femeia locuieşte în satul Stăuceni şi este vinificator de specialitate. Decorarea paharelor şi a sticlelor a devenit pentru ea un hobby apărut din întâmplare acum şase ani. „Fiica pleca în seara de Revelion la prieteni şi nu avea un cadou pentru ei. Având o sticlă de spumant acasă i-am propus să o decorăm. Am decupat nişte desene pentru copii, ceva foarte simplu, ce am găsit la îndemână, şi cu pastă de dinţi sclipitoare am ornamentat totul pe sticlă, astfel încât ambele am rămas uimite. Când fiica s-a întors acasă a spus să mai fac şi pentru prietenii ei”, îşi aminteşte Larisa Gîlcă.

arta decupajului FOTO Alexandru Tarlev

Sticla-mire şi sticla-mireasă, ornamentate de Larisa Gîlcă. FOTO Alexandru Tarlev

La Piaţa Centrală sunt cele mai ieftine materiale

La insistenţa fiicei, femeia s-a interesat cum ar putea să-şi dezvolte „afacerea”. „Am aflat că se numeşte arta decupajului, dar i se mai spune şi arta şerveţelului. Se decupează ceva din hârtie şi se lipeşte pe o suprafaţă, fie sticlă, fie lemn. Am început căutarea materialelor. Apoi, am concluzionat că cele mai ieftine materiale le găsesc la Piaţa Centrală şi în magazinele de construcţie”, spune Larisa Gîlcă. Tot ea a specificat că materialele profesionale care se vând sunt analoage cu cele pe care le utilizează ea, doar „au un preţ exagerat”.

Arta şerveţelului

„În magazine se vând şerveţele cu desene diferite. Decupez de pe ele şi le înclei pe sticlă. Uneori mai desenez şi pe deasupra, pentru a le evidenţia. Până a fi încleiat şerveţelul, suprafaţa sticlei se vopseşte în alb cu vopsea acrilică, pentru a fi mai pronunţat şerveţelul”, ne destăinuie Larisa Gîlcă.

Ideea de a decora pahare a venit tot de la prieteni. Femeia îşi sfătuie clienţii ca după spălare să usuce paharele. „La spălare, nu se i-a decorul de pe pahare decât dacă le laşi în apă o zi întreagă”, precizează femeia. Preţul paharelor pe care le vinde variază de la 200 la 300 de lei, în funcţie de calitatea sticlei din care este confecţionat şi a ornamentelor aplicate. Şi preţul unei sticle este de aproximativ 300 de lei. „Oamenii la noi în Moldova au dorinţă să cumpere, dar nu prea au posibilitate financiară, de aceea pun nişte preţuri medii. Pe lună, câştig din aceasta 2.000-3.000 de lei”, ne spune antreprenoarea.

arta decupajului FOTO Alexandru Tarlev

Pahare pentru îndrăgostiţi. FOTO Alexandru Tarlev

Concurenţa de pe piaţă

Femeia a recunoscut că simte o concurenţă pe piaţa produselor ce corespund artei decupajului. „Apar mulţi tineri şi le pare că acest lucru se face foarte simplu şi foarte ieftin. Dar nu este foarte ieftin. Zilele acestea am avut o convorbire într-o reţea de socializare cu o domnişoară care a postat o poză cu nişte pahare ornamentate, spunând că a cheltuit doar 30 de lei. În postarea sa mai scria ca persoanele ce doresc pahare ornamentate să nu se mai adreseze la alţii care se ocupă cu asta, ci să facă singuri. Am întrebat-o cum a ajuns la preţul de 30 de lei. Ea mi-a răspuns că a cumpărat panglică şi aţă şi le-a legat la piciorul paharului. Atât. Paharele le avea acasă, cleiul, timpul şi lumina nu le-a socotit în cheltuieli, iar designul era cel mai primitiv”, crede Larisa Gîlcă.

Promovarea produselor ornamentate

Pentru a-şi vinde produsele şi a aduna mai multe comenzi, femeia participă la diferite iarmaroace, postează obiectele pe reţelele de socializare. „Totuşi, esenţială este publicitatea oamenilor, transmisă din unul în altul”, crede Larisa Gîlcă.

O problemă cu care se confruntă femeia este dificultatea de a obţine patenta de întreprinzător pentru a participa la iarmaroc.

Şerveţele cadou

Deoarece toţi prietenii ştiu cu ce se ocupă, Larisa Gîlcă spune că de fiecare dată când i se întoarce fata sau prietenii de peste hotarele ţării cu toţii îi aduc şerveţele drept cadou. „Astfel, acum am o colecţie de vreo 400 de feluri, pe care le utilizez la decupare. În ajutor îmi vine şi internetul, de unde preiau şi poze pe care ulterior le pun pe sticlă”, ne povesteşte femeia. Pe lângă şerveţele şi poze, ea utilizează la ornamentare şi chitul folosit în construcţie.

Decuparea pe sticlă poate avea orice temă. „Am avut sticle la comandă pentru vânători, muzicanţi, balerine, persoane stabilite în Africa. Dar întotdeauna mă strădui să am sticle cu elemente tradiţionale moldoveneşti, fiindcă mulţi pleacă în călătorie şi vor să ia ceva autentic.

Când mirele se îmbată şi strică paharul...

Mândria Larisei Gîlcă este o pereche de pahare care au un „preţ exagerat” de 400 de lei, ironizează femeia. Paharele sunt ornamentate cu steluţe naturale de mare, pe care nu vrea să le vândă. Trebuie să menţionăm că, dacă sticlele pot fi vândute câte una, paharele se vând în pereche. Dar Larisa Gîlcă mai face şi excepţii şi vinde în anumite situaţii şi câte un pahar atunci când „vine persoana şi spune că s-a îmbătat mirele, a scăpat paharul şi s-a stricat şi mă roagă să le fac un duplicat”, se amuză femeia.

arta decupajului FOTO Alexandru Tarlev

Paharele ornamentate cu stele de mare naturale. FOTO Alexandru Tarlev

În calitate de vinificator, recomandarea Larisei Gîlcă este ca, atunci când clientul aduce şi insistă să fie ornamentată o sticlă de băutură pe care o vrea el, dar are de gând să o păstreze în colecţie, în interiorul sticlei ar fi bine să fie vin spumant, de desert sau divin. Vinurile demiseci, demidulci şi seci au tendinţa cu anii să îşi schimbe culoarea şi gustul.

arta decupajului FOTO Alexandru Tarlev

FOTO Alexandru Tarlev

arta decupajului FOTO Alexandru Tarlev

FOTO Alexandru Tarlev

arta decupajului FOTO Alexandru Tarlev

FOTO Alexandru Tarlev

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite