După trei ani de voluntariat în Moldova, un italian a găsit o metodă inedită de a-şi lua rămas bun de la cei cu care a lucrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marco Povero împreună cu prietenul moldovean. FOTO: Arhivă Personală
Marco Povero împreună cu prietenul moldovean. FOTO: Arhivă Personală

Italianul Marco Povero însoţit de un prieten moldovean au călătorit pe jos de la Giurgiuleşti la Criva timp de 24 de zile şi au parcurs 605 kilometri.

Marco Povero şi prietenul său Ion Roşca au traversat pe jos Republica Moldova pe jos, de la sud spre nord, vizitând zeci de sate şi oraşe din ţară. Ideea îi aparţine lui Marco, care a fost voluntar internaţional la Misiunea Socială „Diaconia” din Chişinău, timp de trei ani. Prin acest proiect inedit, Marco a dorit să-şi i-a rămas bun de la oamenii cu care a colaborat pe parcursul activităţii sale în Republica Moldova.

Traseul de la Sud la Nord

Traseul celor doi aventurieri a început la Giurgiuleşti. Aceştia au mers pe calea ferată până la Cantemir. De-a lungul căii ferate, aceştia s-au deplasat prin satele Văleni, Slobozia Mare, Manta şi Roşu din raionul Cahul. În această zonă se află şi Rezervaţia Naturală Lunca Prutului de Jos, care include lacul Beleu cu cea mai bogată floră şi faună din ţară. „Am fost la buneii din Văleni, cei care s-au filmat în melodia formaţiei Zdob şi Zdub. Domnul Tudor a cântat la tobe. În satul Slobozia Mare ne-am cazat la preotul din sat, pe care-l cunosc din activităţile de voluntariat”, spune Marco. 

marco povero

Cu preotul din satul Răzălăi. FOTO: Arhivă personală

Traseul a continuat prin zeci de sate din raioanele Comrat, Cimişlia, Căuşeni, Chişinău, Orhei, Sângerei, Bălţi, Râşcani, Cupcini şi Briceni până la extremitatea de nord a ţării - Criva. 

Italianul spune că a rămas impresionat de ospitalitatea moldovenilor şi de locurile pitoreşti de la noi din ţară. Oamenii le-au oferit mâncare şi un acoperiş deasupra capului 

„Fiind băiat păduri cutreieram şi mă culcam ades lângă izvor”

„Lumea se uita la noi ca la doi ciudaţi. Unii credeau că suntem americani. Altcineva a crezut că suntem sirieni şi vrem să trecem vama. Alţii credeau că suntem expoloratori şi ne întrebau de unde am pornit ”, îşi aminteşte Marco Povero.

marco povero

Aşa se odihnesc drumeţii. FOTO: Arhivă personală

Călătoria nu a fost fără peripeţii. „Ne-am întâlnit cu trei tractorişti, care consumau cvas la bar şi ne-au invitat să ne ofere câte un pahar. Ulterior, au scos vin şi insistau să-l bem. Nu înţelegeau că mergem pe jos, e soare şi e imposibil să bem vin. Am plecat repede din sat şi am adormit lângă un izvor”, povesteşte drumeţul. 

Peste deal şi peste vale

Tânărul a rămas impresionat de traseele descoperite. „Fiecare zi era obositoare, dar când treceam de un deal şi ajungeam într-un loc frumos era o bucurie. Am descoperit sate frumoase şi trasee interesante. Aşezarea geografică a satelor Feteşti, Gordineşti şi Răzălăi din nordul Moldovei este uimitoare datorită stâncilor, dealurilor mari şi câmpiilor. Am trecut şi pe la Casa Muzeu Grigore Vieru din Pererâta, Briceni. Chiar ne gândeam cu Ion să facem un itinerar bine stabilit, astfel încât să promovăm comunităţile rurale şi turiştii să le poată vizita”, spune Marco. 

marco povero

Între satul Răzălăi şi oraşul Sângerei. FOTO: Arhivă personală 

Timp de trei ani, cât a stat în ţara noastră, Marco a învăţat limba română şi i-a fost uşor să comunice cu localnicii din toată ţara. „Oamenii din sate sunt curioaşi şi primitori. Mi-am cumpărat o carte cu reţete din bucătăria moldovenească şi voi prepara la Genova, Italia”, povesteşte Marco despre pasiunea pentru bucătărie. 

Scrisoare din Casa Muzeu Grigore Vieru. FOTO: Arhivă personală 

marco povero

Sfaturi unui italian pentru turiştii care vor să viziteze Moldova

Marco Povero are şi câteva sfaturi pentru cei care doresc să se avetureze într-o călătorie pe jos prin Moldova. „Este necesar să aveţi ciorapi din fibre naturale şi încălţăminte comodă pentru a nu face bătături. Haine comode – pantaloni, şorţi, trei maiouri şi un pulover. O sticlă de 1,5 litri cu apă, care poate fi reumplută de la fântâni. Totodată, e bine să aveţi un telefon cu internet, hartă sau GPS. Rucsacul trebuie să fie cât mai uşor. Mâncare se găseşte pe drum sau la localnici. Cam 200 de euro bani de buzunar pentru cazare şi mâncare”.

marco povero
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite