Femeile Moldovei: ale nimănui, de ziua lor

Femeile de la sate muncesc şi la serviciu, şi pe câmp, şi acasă FOTO: Tudor Iovu

Acum cinci ani, ONU a lansat Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural, deşi discuţiile despre necesitatea unei asemenea zile au fost iniţiate de un grup de ONG-uri încă în 1995, în timpul celei de-a patra Conferinţe Internaţionale a Femeilor, de la Beijing.

Sărbătorită în peste 100 de ţări ale lumii, Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural are menirea de a sublinia rolul crucial al femeilor şi contribuţia acestora la dezvoltarea localităţilor rurale şi a agriculturii, la bunăstarea economică şi socială a unei ţări. Abilitarea femeilor de la sate – socială, politică şi economică – este o strategie sigură şi pentru dezvoltarea Republicii Moldova, având în vedere că majoritatea populaţiei ţării (deocamdată, încă) locuieşte la sate, iar tendinţa de urbanizare este una în creştere. Cu toate acestea, demersurile pentru consolidarea egalităţii de gen sunt circumscrise în perimetre municipale, iar femeile din zonele rurale rămân, cum au mai fost, ale nimănui.

Femeile din satele Moldovei: îmbătrânite prematur, mame, fără carnete de muncă, văduve, fără poliţe medicale, bunici, cu pensii batjocoritoare, cu salarii mici şi mâinile crăpate, blajine, cu pielea înăsprită, triste, harnice, bolnave, săritoare la nevoie, înţelepte, resemnate, cu o voce caldă, dar oricum deseori neauzite, frumoase, generoase, abuzate, curajoase, aplecate şi plecate...

În sate nu există o stratificare a femeilor atât de vizibilă prin urbe: şi cele cu doctorate mulg seara vaca, fac căpiţe de fân şi  curaţă zăpada, şi cele doar cu şcoală primară sau liceu privesc emisiuni politice, răsfoiesc reviste şi îşi aranjează părul frumos la frizeria din sat când merg la o nuntă. Elita profesională se diluează în vâltoarea problemelor cotidiene specifice satului şi... diferenţele dispar. Omogenizarea femeilor de la sate le-a „eterogenizat“ de cele de la oraşe, creându-se practic un nou grup social – femei din zonele rurale. Şi dacă despre poziţia socială a unui grup putem judeca după accesul acestuia la resurse şi controlul asupra distribuirii lor, precum şi de relaţiile cu alte grupuri sociale, apoi femeile de la sate sunt defavorizate atât în raport cu toţi bărbaţii, cât şi cu suratele lor „urbanizate“.

Femeile din satele Moldovei fac figuraţie mai des în statistici şi în rapoarte decât participă în emisiuni radio şi TV care să aducă în discuţie problemele reale cu care se confruntă. Femeile din satele Moldovei mai des sunt ţinta agresorilor decât ale unor politici şi acţiuni concrete. Femeile din satele Moldovei mai mult participă la întâlnirile din perioada electorală decât sunt consultate ulterior la luarea deciziilor.

Realitatea zilelor lor este însă mai impresionantă decât orice statistică. Deşi la fel de marginalizate de dominaţia bărbaţilor în sfera decizională formală, puterea civică a femeilor de la sate se vede cu ochiul liber: de la claca din mahala „de dragul băbuţei Mărioara“ şi până la scandalul de la şedinţa consiliului local din cauza lipsei gunoiştii din sat „că îi ei trebu’ mai mult decât altora!“.

Efectele schimbării statutului femeii – prin puţinele politici din domeniu, multele proiecte şi iniţiative ale societăţii civile şi cutremurele sociale specifice tranziţiei – se potenţează reciproc în bine şi în rău, deopotrivă, cu cele ale schimbării statutului bărbatului. Cotidianul rural este cel mai revelator şi în acest sens: cu banii câştigaţi prin italii, femeile Moldovei îşi trimit copiii la studii, nu îşi cumpără maşină „din salon de la Chişinău, cu actele gata pregătite de magazin „că doar n-oi umbla eu pe la toţi birocraţii!“. Puterea de decizie financiară a femeilor a crescut, iar astfel şi relaţiile de gen din familie s-au schimbat considerabil. Sper eu, şi ireversibil. Aşa încât, peste alte două-trei decenii aceste schimbări să se materializeze şi în sensul parteneriatului de gen, în familie şi în societate. Sunt oare prea optimistă?

Vulnerabilitatea femeilor de la sate este determinată mai curând de lipsa de preţuire decât de factorii vizibili, mult trâmbiţaţi prin rapoarte, precum lipsa apeductelor, electrocasnicelor sau gazificării. Cu aceştia moldovencele se isprăvesc, cu lipsa de consideraţie însă e mai greu să trăieşti, mai ales când este milenară. Nerecunoscând contribuţia femeilor de la sate la dezvoltarea Moldovei de ieri, de azi şi de mâine, riscăm să le exilăm pe toate. În italii, în anonimat, în evul mediu... Şi să exilăm Moldova pentru alte câteva decenii în sărăcie, în sisteme politice şi sociale arhaice, în neunde.

Femeile mele din satele Moldovei: Mama, sora, bunicile, mătuşile, verişoarele, profesoarele, vecinele, consătencele. Am trăit printre ele, în sat doar 13 ani, dar şi aceştia mi-au fost de ajuns pentru a mă îndrăgosti de Ele. Una ca ele m-a nascut, crescut şi educat, alte câteva ca Ele  m-au învăţat, altEle m-au alintat şi pentru toate am rămas „Dănuţa noastră“. Pentru tot ceea ce sunt azi, lor le sunt recunoscătoare.

Femeile mele din satele Moldovei: ţărance, profesioniste, ONG-iste, mobilizatoare comunitare, consiliere şi primare. Am colaborat cu ele doar în ultimii 13 ani, dar şi aceştia îmi sunt de ajuns pentru a le venera. Unele fac acasă, la locul de muncă sau în comunitate mici revoluţii, mai mari decât orice acţiune răsplanificată şi coordonată. Altele sfidează curajos presupusa normalitate, candidând la alegeri şi devansându-şi concurenţii-bărbaţi cu un număr de voturi considerat jenant de aceştia. Şi toate transformă Moldova aşa cum nicio lege nu o face. Pentru tot ceea ce este azi Moldova şi va fi mâine, lor le sunt recunoscătoare.

La mulţi ani, Femei din satele Moldovei!