Femeile nu mai pot face copii sub presiunea noii societăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile din Republica Moldova nu mai nasc copii din cauza presiunilor sociale şi profesionale, apărând un dezechilibru între viaţa personală şi cea profesională.

Psihologul Daniela Terzi Barbăroşie a vorbit despre conflictele interioare ale femeilor şi cum pot acestea să combine viaţa de familie cu cea profesională. Prezentarea a avut loc în cadrul proiectului „Sensibilizarea opiniei publice privind echilibrul de gen în spaţiul politic şi de afaceri”, implementat de IDIS „Viitorul”. 

Stereotipuri şi prejudecăţi

Psihologul afirmă că femeile au un conflict interior din cauza presiunilor sociale şi aşteptărilor patriarhale cu privire la rolul ei în societate, mai ales, privitor la rolul său productiv şi reproductiv. „Femeile ajung să nu mai facă copii că erau pe val în carieră sau femei care la 23 de ani au doi copii şi vor să revină pe piaţa muncii, dar mediul social nu o mai primeşte. Femeile mai mult decât bărbaţii sunt prinse în acest paradox. Dacă se îmbolnăveşte copilul, nu bărbatul este cel care stă acasă, dar femeia. Este de la sine înţeles, chiar dacă ea are serviciu mai bun sau planuri mai importante decât el”, exemplifică Daniela Terzi Barbăroşie.

Daniela Terzi Barbăroşie susţine că reconcilierea este un subiect mai mult pentru femei decât pentru bărbaţi, iar dificultăţile se rezumă la stereotipurile de gen. „Suntem purtătoare de stereotipuri, dar putem schimba lucrurile. Dacă cultivăm parteneriatul în familie şi distribuim responsabilităţile casnice are de câştigat societatea şi randamentul profesional creşte. Cel puţin un angajat din trei are un nivel ridicat de stres la serviciu din cauza unui conflict în familie”, afirmă psihologul.

Moldova este o ţară patriarhală 

Reconcilierea vieţii de familie cu activitatea profesională nu mai este o noutate pentru Republica Moldova. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova în colaborare cu Insitutul Naţional de Statistică din România au realizat un studiu pe ţară, care arată că mai mult de o treime din persoanele de 15-64 de ani, au în îngrijire fie copii de până la 15 ani, fie rude, bătrâni sau bolnavi din familia proprie sau din alte familii. Activităţile de îngrijire ale acestora sunt mai mult în responsabilitatea femeilor decât a bărbaţilor, respectiv 60 % femei şi 40 % bărbaţi. 40 % dintre mamele care muncesc şi 25 % dintre taţi semnalează un nivel ridicat de stres.

Rezultatele studiului arată că angajaţii nu au un program de muncă flexibil. Astfel, 88,5 % din salariaţi nu au posibilitatea să varieze cu cel puţin o oră de la începerea sau terminarea programului de muncă. 50 % dintre părinţi semnalează probleme cu atingerea unui echilibru dintre viaţa de familie şi cea profesională, iar doi din trei părinţi manifestă stres moderat. Referitor la timpul petrecut cu cei dragi, doar 5 % din bărbaţii din Republica Moldova plasează familia pe primul loc, în timp ce 70 % de femei au spus că familia e prioritară. 5 % din afacerile mari sunt conduse de către femei. Chiar dacă în instituţiile publice lucrează preponderent femeile, acestea deţin doar posturi de execuţie, iar în funcţii de decizie sunt promovaţi mai mult bărbaţii.

Strategia duală

Foarte importantă este sănătatea psihologică a persoanelor. Pentru o reconciliere eficientă este recomandată metoda „strategiei duale”, care poate fi implementată atât la nivel de stat, cât şi la nivel personal. „Statul ar trebui să intervină cu politici, cu un cadru legal-normativ, cu stimulente pentru taţi. Cu concedii anuale racordate la vacanţele copiilor, cum sunt în Franţa şi Germania. Cu şcoli şi activităţi pentru totată ziua cum sunt în Olanda. Legislaţia Moldovei nu prevede nici un indicator în afară de concediul parental”, spune Daniela Barbăroşie.

Recomandări şi sfaturi

Psihologul spune că, în familie, femeile îşi pot îmbunătăţi modul de gândire, împărţi sarcinile şi rolurile casnice pentru a fi împlinite pe plan personal. „Dar până la urmă, fiecare femeie e liberă să decidă ce înseamnă această balanţă”, adaugă aceasta. În ceea ce priveşte prestaţia profesională, Barbăroşie crede că femeile au uneori convingeri eronate. „Femeile de afaceri pretind că trebuie să acţioneze ca bărbaţii antreprenori. E fals - niciodată nu poţi fi aşa. Suntem diferite şi nu are relevanţă să fii la fel de bună ca bărbatul. Trebuie să-şi pună scopuri reale şi să fie atât de bună în ceea ce face cât îi permite potenţialul. E foarte important să nu ne comparăm cu nimeni”, susţine Daniela Terzi Barbăroşie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite