Expertul social, o nouă profesie în Republica Moldova

Expertul social, o nouă profesie în Republica
Moldova

Vadim Moldovan (stânga) vrea să introducă o nouă profesie în Republica Moldova. Foto ULIM

În Republica Moldova ar putea fi implementată o nouă profesie, cea de „expert social”. Aceasta va ajuta cu mai multă atenţie persoanele fizice şi familiile, se va ocupa de prognozarea problemelor sociale din localităţi şi va interveni prompt în caz de necesitate.

Iniţiativa de a introduce noua profesie pe piaţa muncii din ţară aparţine proiectului „Casa Mare”, în colaborare cu profesorii şi studenţii de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, cei de la City University of New York (SUA) şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. În cadrul unei conferinţe de presă, specialiştii în asistenţă socială din cadrul acestor instituţii, au remarcat că serviciul de protecţie socială din Republica Moldova nu reuşeşte să facă faţă problemelor existente, iar nevoile cetăţenilor sunt tot mai complicate şi necesită rezolvări imediate. Astfel, se cere implementarea unei profesii noi, cea de expert social, care va avea o viziune amplă asupra sistemului şi va veni cu acţiuni concrete şi rapide pentru soluţionarea problemelor indviduale, interpersonale, organizatorice.

Program de masterat în Expertiză Socială

În ultimii doi ani, 13 persoane au absolvit un program special, de masterat în Expertiză Socială, aprobat de Ministerul Educaţiei. Cursurile au fost ţinute la ULIM de către profesori din Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii. Ex-ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, a făcut parte din prima promoţie a acestui program.

„Trebuie să înţelegem importanţa unui asemenea specialist pentru ţara noastră. Asistentul social este persoana care vine să ajute nemijlocit o familie sau o persoană, pe când expertul social este cel care are o viziune de sistem asupra localităţii, raionului. El trebuie să asigure şi să participe activ la monitorizarea calităţii serviciilor sociale, să propună metode de dezvoltare a acestor servicii în funcţie de nevoile existente. Este o persoană cu o pregătire foarte bună care cunoaşte sistemul de asistenţă socială la nivel de comunitate, raion şi ţară”, a declarat Valentina Buliga.

Vom avea experţi sociali în anul 2017

Buliga mai precizează că această nouă meserie va fi implementată total în anul 2017, iar până atunci urmează a fi modificate cadrele legislative şi normative. „Legislaţia naţională trebuie completată cu această nouă profesie. Trebuie completat şi clasificatorul ocupaţiilor, inclusiv nomenclatorul meseriilor. Pregătirea profesională în cadrul unui program special, de asemenea, va dura. Cred că în 2017 vom avea primii experţi sociali. Avem specialişti buni care trebuie să-şi aprofundeze cunoştinţele şi să fie pregătiţi foarte bine pentru a li se oferi acest nou statut, de expert social”, a adăugat Valentina Buliga.

Şi Tatiana Gribincea, doctor conferenţiar universitar la ULIM, a beneficiat de programul de masterat în Expertiză Socială. „A fost o experienţă inedită. Practic, programul este adus din SUA, testat în Europa şi implementat în Republica Moldova. Cursurile au durat doi ani. Majoritatea participanţilor la curs au făcut licenţa în asistenţă socială. Cursurile sunt diferite ca şi conţinut de cele predate la o facultate obişnuită de asistenţă socială. Am lucrat cu profesori universitari din Statele Unite”, a menţionat Tatiana Gribincea.

„Casa Mare” este un proiect iniţiat de Vadim Moldovan, cetăţean al Republici Moldova care este profesor la City University of New York (SUA). Proiectul are scopul de a cerceta problemele sociale din Republica Moldova şi a identifica soluţii noi şi practice pentru rezolvarea acestora.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: