EXCLUSIV Libia: Corespondenţă specială pentru Adevărul Moldova: „Vrem să ne întoarcem, dar ne e frică să pornim la drum“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tamara Ţânea, o femeie originară din Republica Moldova, aflată în oraşul libian Mizdah, situat la 300 kilometri de capitala Tripoli, urmăreşte îngrozită evenimentele la televizor şi speră ca bombardamentele să nu ajungă şi în oraşul ei

EXCLUSIV Libia: Corespondenţă specială pentru Adevărul Moldova. Basarabeanca Tamara Ţinea, prinsă în război: „Nu mai pot pleca. Acum ajutăm răniţii!"

În oraşul Mizdah, aflat la 300 kilometri sud de Tripoli, se mai află alţi şapte oameni din Republica Moldova, medici şi asistente, care muncesc la spitalul din localitate. Au venit în Libia cu opt ani în urmă, deoarece nu-şi puteau întreţine familiile din Moldova cu salariile mici pe care le aveau. De câteva săptămâni trăiesc un adevărat coşmar după ce au început revoltele. Astăzi, oamenii au aflat că ţara în care au ajuns la muncă a intrat în război.


„Conducerea spitalului de aici ne-a spus să nu ne fie frică şi ne-a rugat să nu plecăm, pentru că au nevoie de noi. Aici se nasc foarte mulţi copii iar cadrele lor medicale nu sunt aşa de pregătite", a declarat,în exclusivitate pentru „Adevărul“, Tamara Ţânea..


Moldovenii menţin legătura cu Ambasada Ucrainei în Libia, deoarece Republica Moldova nu are o misiune diplomatică acolo.


„În fiecare zi mă telefonează soţul, foarte îngrijorat. Am vrea să venim acasă, dar sperăm că se vor linişti spiritele şi vom putea veni la vară în concediu. Acum ne este frică să ne pornim la drum, spre Tripoli, ca să zburăm spre Moldova", a mai spus femeia de 52 de ani, care în câteva săptămâni, ar putea deveni bunică.

Galina, fiica Tamarei speră ca Ministerul de Externe din Moldova să intervină pentru a-i aduce mama acasă. " Îmi lipseşte foarte mult şi cel mai mult îmi doresc să  ajungă acasă în siguranţă. Este important să o am pe mama aproape atunci când voi naşte pentru prima dată", spune, cu lacrimi în ochi, Galina.

Începe războiul în Libia. Ministrul moldovean al Apărării: „Nu ne implicăm în conflicte armate"

Ministrul moldovean al Apărării: „Sper ca Gaddafi să ia în consideraţie rezoluţia ONU şi să înceteze atacurile asupra civililor"

Autorităţile moldovene nu cunosc nimic despre vreun cetăţean moldovean din Libia. „Nu avem informaţii că ar fi vreun moldovean în Libia. Din câte cunoaştem, toţi au revenit în ţară când a început criza în Orientul Mijlociu", a declarat Vasile Mircos, angajat al secţiei Afaceri consulare din cadrul Ministerului moldovean de Externe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite