Educaţia în şcoală, între palme şi demisii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima perioadă, tot mai multe cazuri de abuz şi neglijare a copiilor, inclusiv în mediul şcolar, ies la iveală. Experţii explică această creştere a abuzurilor prin faptul că elevii, dar şi membrii comunităţilor au început să fie mai receptivi şi să semnaleze cazurile de violenţă pe care le cunosc. Totuşi, majoritatea situaţiilor în care un copil este neglijat de un cadru didactic rămân a fi ascunse, deoarece tot profesorul are „dreptate”.

Recent, în satul Sauca din raionul Ocniţa, o elevă din clasa a şasea a fost lovită cu un baston la mână de către directoare, care era şi profesoară de limba rusă. Directoarea ar fi recurs la violenţă, pentru că eleva ar fi încurcat ordinea când trebuia să recite o poezie. Cazul s-a încheiat cu demisia directoarei din proprie iniţiativă. Experţii menţionează că, în asemenea circumstanţe, profesorii nu ar trebui să demisioneze, dar să fie eliberaţi din funcţie, astfel încât să nu mai poată preda în orice altă instituţie de învăţământ.

Cu pumnul în cap

„După orar, miercuri a patra lecţie avem limba română. Directoarea ne-a anunţat că în locul acestei ore vom face repetiţie pentru un eveniment, care urma să aibă loc mai târziu. Iniţial, eram a patra participantă care trebuia să recite poezia, dar apoi mi-a spus că voi fi a şasea. Număram în gând colegii care recitau şi-mi aşteptam rândul. După trei persoane, directoarea mă loveşte tare la mână şi-mi strigă: «De ce dormi?»”, povesteşte eleva.

Fata a anunţat-o pe mama sa, care este învăţătoare în aceeaşi instituţie de învăţământ. Apoi i s-a plâns şi tatălui. Eleva spune că directoarea rezolvă anumite probleme pe care le are cu elevii cu strigăte sau cu ajutorul bâtei. „Anul trecut, la limba rusă m-a lovit cu inelul în cap pentru că am scris greşit un cuvânt. Ne sperie cu cuvinte urâte. Pe cei mai gălăgioşi îi bate cu varga”, enumeră tânăra metodele „de educaţie” ale fostei directoare.

Discuţii fără rezultate

Mama elevei spune că a încercat să discute cu colega sa superioară, doar că a găsit-o agresivă şi faţă de dânsa. „Anul trecut, fetiţa îmi spunea plângând că directoarea a lovit-o cu pumnul în cap, iar pe deget avea un inel cu care a nimerit-o în creştet. Am rugat-o pe directoare frumos să nu o mai lovească, pentru că o doare capul. Ea nu a înţeles şi a continuat «educaţia cu bâta». Ce fel de şcoală prietenoasă copilului, dacă noi, profesorii, îi batem?”, se întreabă mama fetiţei.

Peste două zile de la incident, tatăl, împreună cu fata, au plecat la centrul raional de sănătate, unde medicii au confirmat: pe braţ este o vânătaie. „În aceeaşi zi, am sunat-o şi am încercat să clarificăm situaţia. Directoarea a recunoscut că a lovit-o, argumentând că nu a vrut să o atingă. Dacă directorul şcolii îşi permite să aplice lovituri pentru a educa, atunci cum îşi pot proteja minorii drepturile?”, se întreabă părintele. El a raportat cazul şi la Ministerul Educaţiei.

Demisie inteligentă

Ulterior, directoarea gimnaziului şi-a dat demisia. Femeia neagă acuzaţiile, menţionând că e un dosar fabricat. „Eu nu sunt vinovată. Anul acesta sunt foarte bolnavă şi lumea a profitat de situaţia mea precară ca să mă doboare. E conflict de interese, deoarece mama fetei este şi ea profesoară. Da, eu aveam în mână bastonul, dar nu a fost cum spune fetiţa. Poate am îndreptat bastonul în direcţia ei, dar chiar să fac aşa ceva - nu e adevărat. Aş fi vrut să-mi demonstrez nevinovăţia, dar nu mi-au ajuns forţe”, explică fosta directoare, Iraida Druţa.

Chiar dacă, potrivit legislaţiei, cazurile de violenţă trebuie să fie obligatoriu înregistrate, acesta nu figurează nici în listele gimnaziului, nici în cele ale Direcţiei raionale de învăţământ. „Acum apele s-au liniştit şi totul e bine. Nu am înregistrat cazul pentru că am aflat după ce directoarea a demisionat. Totodată, trecuse 48 de ore, iar potrivit legii trebuie să-l înregistrăm în 24 de ore. Fişa de sesizare nu a fost completată, dar putea să o facă orice profesor”, se apară Valentina, coordonatoare pe cazurile de prevenire a violenţei din gimnaziul respectiv.

„Profesorii violenţi, eliberaţi din funcţie”

Totuşi, astfel de cazuri sunt greu de demonstrat şi de raportat. Un studiu, realizat în baza monitorizării de către copii a dreptului la protecţie faţă de abuz şi violenţă, arată că elevii mai degrabă suportă tacit decât să spună chiar şi părinţilor despre agresiunea unor profesori abuzivi, întrucât tot cadrul didactic „va cădea în picioare”, iar lor li se vor micşora notele.

În scopul prevenirii violenţei faţă de copii, Ministerul Educaţiei a aprobat mai multe acte normative care prevăd acţiuni de identificare şi intervenţie a lucrătorilor din sistemul de învăţământ în cazurile de abuz.

„ME a aprobat procedura de intervenţie a lucrătorilor din sistemul de învăţământ în caz de abuz, exploatare şi traficul de copii, care prevede că toţi angajaţii sunt obligaţi să identifice copiii care sunt victime şi să raporteze. Dacă ele sunt foarte grave, atunci cazurile trebuie să fie referite autorităţilor locale, care sunt responsabili de protecţia copilului. Dacă sunt mai puţin grave atunci cazurile trebuie soluţionate în instituţie. Profesorii, care sunt violenţi, trebuie să fie eliberaţi din funcţie, dar să nu demisioneze din propria iniţiativă, pentru că ei după o perioadă de timp pot să ocupe iarăşi funcţia de cadru didactic. Profesorii trebuie să fie responsabili, dar nu să găsească scuze”, a comentat Iosif Moldovanu, expert în comunicare şi protecţia drepturilor copiilor.

Cazuri răsunătoare 

Cazuri similare au avut loc săptămâna trecută în raionul Floreşti, unde un profesor a bătut şi a îmbrâncit doi elevi din clasa a V-a pentru că ar fi arătat gesturi obscene nepotului său. În consecinţă, cei doi elevi au ajuns la spital, iar profesorul şi directoarea au demisionat. În primăvara lui 2014 a fost înregistrat un alt caz - în satul Crăsnăşeni, raionul Teleneşti. Acolo, un profesor a sucit gâtul unui elev. Băiatul a ajuns la spital.

Tot în acea perioadă, în atenţia oamenilor legii a intrat un caz de maltratare din partea profesorului asupra elevului, care a avut loc în satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti. Iar anul trecut, în satul Troiţa Nouă, raionul Anenii Noi, o elevă din clasa a III-a a fost maltratată, intimidată şi înjosită în public de către profesoara care le preda. Pe acest caz procurorii au iniţiat o cauză penală.

Iurie Perevoznic, procuror:

Potrivit legii, violenţa faţă de copii se pedepseşte atât contravenţional, cât şi penal. De exemplu, pentru injurii profesorii pot fi sancţionaţi contravenţional. Dacă elevul a fost atacat verbal şi are tentativă de suicid, atunci se pedepseşte penal. Pentru vătămare corporală, abuz sexual nu poate fi vorba decât de pedeapsă penală. Astfel de cazuri există şi vor exista, pentru că e vorba de factorul uman. Dar nu trebuie să generalizăm, pentru că sunt profesori între profesori. Obligaţia cadrelor didactice e de a promova respect faţă de oameni prin propriul exemplu.

Tamara Plămădeală, avocatul parlamentar al copilului:

Majoritatea cazurilor de violenţă în şcoală din partea profesorilor nu se fac publice pentru că nu pică bine la sistem, iar copiii care depun plângere mai apoi sunt terorizaţi. Sunt lucruri ştiute de toată lumea. Aceste cazuri nu se soluţionează uşor. Părinţii le raportează doar atunci când este un caz foarte dificil. Acest fenomen rămâne încă un subiect tabu, întrucât totul depinde de mentalitatea oamenilor, dar şi de organele de drept. Dacă învăţătorul aplică violenţă, fie şi verbală, trebuie concediat.

12.614 cazuri de violenţă au fost înregistrate pe parcursul anului de învăţământ 2013-2014 în şcolile din RM, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educaţiei. Este vorba atât de violenţa fizică, cât şi psihologică, sexuală sau exploatarea prin muncă a copiilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite