Două trasee naţionale din sudul ţării, blocate din cauza ninsorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

În sudul ţării, două trasee naţionale sunt blocate: Cantemir – Comrat şi Sadâc – Cantemir. Se circulă cu dificultate pe R-30, de la km 20 până la 48, în zona raionului Căuşeni, şi pe R-26, în zona postului vamal intern de control „Hagimus”, transmite IPN cu referire la informaţia Inspectoratului Naţional de Patrulare.

În partea de nord a tării, toate drumurile sunt practicabile. În centru, este sistată circulaţia autocamioanelor de mare tonaj în localităţile Ciobanovca şi Calfa din raionul Anenii Noi. În municipiul Chişinău, pe drumul Băcioi Noi, de la bd. Dacia până la str. Drumul Băcioilor stau blocate patru camioane de mare tonaj.

Mai multe drumuri locale rămân înzăpezite. Este vorba de drumul de acces către localităţile din raionul Căuşeni: Florica, Marianca-de Sus, Fârlădeni, Chircăieşti, Tricolici şi către localităţile din raionul Ştefan Vodă: Marianca de Jos, Alava, Semionovca, Brezoaia, Feştelita, Volintiri, Copceac, Ştefăneşti, Purcari, Olăneşti, Crocmaz, Antoneşti, Carahasani, Căplani, Feştelita, Talmaz, Cioburciu, Viişoara, Lazo şi Slobozia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite