Donaţie de cărucioare pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii

Donaţie de cărucioare
pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii

FOTO Arhivă

575 de persoane cu dizabilităţi ale aparatului locomotor vor beneficia pe parcursul anului 2017 de cărucioare-fotoliu noi. Acestea sunt o donaţie în cadrul unui proiect implementat de Asociaţia Obştească „Societatea Invalizilor din Republica Moldova”, organizaţia de binefacere „LDS Charities.Inc”, cu sprijinul Statelor Unite ale Americii şi al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform datelor Centrului Republican Experimental, Protezare Ortopedie şi Reabilitare, 1100 de persoane cu dizabilităţi ale aparatului locomotor sunt la evidenţă pentru a fi asiguraţi cu cărucioare.
 
Prezentă la evenimentul de repartizare a cărucioarelor, viceministrul Anastasia Oceretnîi a menţionat că datorită colaborării în cadrul acestui proiect circa 3000 de persoane cu dizabilităţi se bucură deja de o viaţă activă şi sunt integraţi în societate. „Pe viitor ne propunem asigurarea cu mijloace ajutătoare a tuturor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii” a adăugat viceministrul, Anastasia Oceretnîi.
 
„Suntem bucuroşi că anul acesta am oferit mai multe cărucioare şi am îndeplinit visul multor persoane care nu au avut niciodată un cărucior. Sunt recunoscător autorităţilor din Republica Moldova pentru colaborare şi implicare”, a spus reprezentantul „LDS Charities.Inc”, Jonson Rick.
 
Toate componentele pentru cărucioare sunt oferite gratuit de către donatori. În anul 2017, din bugetul de stat au fost alocaţi 250 de mii lei pentru asamblarea celor 575 de cărucioare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările