Doi oameni au murit în incendiu în raionul Rezina

Doi oameni au murit în incendiu în raionul Rezina

Doi oameni şi-au pierdut viaţa într-un incendiu produs în noaptea de miercuri, 5 decembrie, în satul Cinişeuţi, raionul Rezina. Flăcările au cuprins aproape în întregime o casă de locuit. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, focul a izbucnit de la gura sobei, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit IGSU, pompierii au depistat într-o anexă gospodărească cadavrul carbonizat al unui bărbat de 63 de ani, iar în casă – cadavrul unei femei de 59 de ani, care se presupune că s-a intoxicat cu fum.

Solicitată de IPN, primarul satului, Mariana Corcevoi, a declarat că familia era una vulnerabilă şi era inclusă pe lista beneficiarelor de detectoare de fum oferite gratuit în cadrul programului naţional, dar dispozitivele nu ajunsese să fie montate.

Ofiţerul de presă al IGSU, Liliana Puşcanu, a declarat că autorităţile urmau să instaleze luna viitoare detectoare de fum în satul Cinişeuţi.

Potrivit IGSU, de la începutul anului  au fost înregistrate peste 1500 de incendii în urma cărora şi-au pierdut viaţa mai bine de100 de oameni.

 

citeste totul despre: