„Divide et impera“ sau cine dezbină pe unionişti la Chişinău?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Dezbină şi stăpâneşte" reprezintă cea mai banală strategie politică de luptă folosită împotriva unioniştilor de-a lungul timpului şi care se bazează pe orgoliile şi ambiţiile mărunte ale unora şi naivitatea altora.

De 27 de ani în Republica Moldova asistăm la o lecţie elementară de cultură politică pe care actorii implicaţi nu vor defel să o înţeleagă şi să o accepte. Deşi reprezintă cel mai dur şi clar segment social-politic din al doilea stat românesc în anii de după independenţă, cu câteva excepţii, acesta se lasă cu uşurinţă manipulat şi dezbinat. De 27 de ani se repetă acelaşi scenariu cu alte mijloace şi ţinându-se cont de evoluţia istorică dar şi tehnologică. De 27 de ani unionişti sunt dezbinaţi periodic pentru a fi reduşi la o masă de manevră neimportantă, disipată şi controlată cu uşurinţă.

Asta deşi în mod normal această pătură ar trebui să fie cea mai puţin supusă manipulării datorită faptului că chiar ea pretinde că are în compotenţă o puternică latură intelectuală.

Cine sunt păpuşarii?

Cineva trage sforile iar unioniştii în loc să îşi vadă de ale lor fug după ţinte false şi probleme puse în calea lor de alţii. Dacă ignoranţa ar fi bună la ceva atunci cu siguranţă ar fi nevoie din plin de ea atunci când între unionişti se pune sămânţa dezbinării.

Ca să ştim cine sunt păpuşarii trebuie să ştim cine sunt protagoniştii care se luptă pentru menţinerea Republicii Moldova în zona incertitudinii şi nesiguranţei.

Cine sunt cei care îi dezbină pe unionişti şi care au alungat în mod conştient dincolo de graniţe toată pătură activă, optimă pentru muncă, a societăţii?

Există două mâini care trag sforile la Chişinău şi oferă unioniştilor ţinte şi probleme false. Acei unionişti ce cu aroganţă se pretind că ar fi superiori, cei mai deştepţi şi cei mai frumoşi, în realitate sunt conduşi precum nişte copii naivi pe alte căi decât cele pe care şi le doresc.

Nu este momentul Unirii până nu scăpăm de corupţia din cele două state, nu e momentul Unirii până nu se rezolvă problema Transnistreană, nu e momentul Unirii până nu ne unim politic, nu e momentul Unirii până nu dăm ruşii afară din ţară, nu e momentul Unirii până  nu redresăm economic Republica Moldova, nu e momentul Unirii că două sărăcii vor face o sărăcie şi mai mare... Şi uite aşa, cu multe şi multe ţinte false puse în calea Unirii, pierdem om după om fugind după probleme care deşi există îşi au soluţia într-un singur proces: reunificarea.

Avem mari unionişti care spun că Unirea să se facă fără ăla şi fără ăla că ei sunt mari corupţi, că unirea să se facă numai cu flăcăi şi domnişoare, eventual cu călugări şi călugăriţe.

Cei mai mari antiunionişti sunt unioniştii cu orgolii. Moldovenii pun mult suflet în tot ceea ce fac, ambiţiile şi emoţiile sunt la nişte cote stupefiante ce pun o ceaţă peste logică.

Mihai Ghimpu(P.L.) nu se uneşte cu Anatol Şalaru şi Ana Guţu(P.U.N.) că aceştia sunt nişte trădători. Cei din urmă nici ei nu se unesc cu Ghimpu căci este un dictator. Sergiu Mocanu(Antimafia) nu se uneşte cu nimeni deşi el este cel mai mare unionist, dar nu se uneşte cu ei pentru că toţi ceilalţi sunt nişte mafioţi, iar el este doar o "fată mare" complet nevinovată. Şi lista poate continua cu persoane şi partiduleţe, fiecare persoană cu propriul partid şi propria biserică unionistă, în prietenie cu absolut oricine şi orice este împotriva celorlalte biserici unioniste.

În societatea civilă este şi mai rău. Intelectuali ce acuză unii pe alţii că ar fi cei mai mari trădători, unionişti falşi, prefăcuţi, unionişti pe interese ce nu merită respectul şi care au furat şi fură banii contribuabililor români.

Cei mai mari antiunionişti din Republica Moldova sunt chiar unioniştii. Un deştept aruncă o piată şi cu toţii se acuză unii pe alţii că tulbură apele limpezi de la Chişinău.

Nu vorbiţi acum de Unire, acum trebuie linişte, că vin alegerile. Teorii ale conspiraţieii se nasc în capul celor mai deştepţi moldoveni, chiar unioniştii. Cine are interes, cine se află în spate, cine conduce cu adevărat, ce a vrut să spună, de ce a făcut asta...? În loc să îşi vadă de Unire, toţi rezolvă necunoscute valabile doar pentru ei.

În timpul acesta o pătură importantă a populaţiei nu este reprezentată absolut deloc. Ea este manipulată şi disipată în tot felul de forţe politice mărunte nici una cu şanse reale de a intra în parlament.

Cine sunt totuşi cei care orchestrează toată această poveste?

În primul rând Rusia cultivă în propriul interes toate aceste manifestări, dar ea nu reprezintă actorul principal ci doar un beneficiar.

Regizorul principal este clica mafiotă care în fiecare zi aruncă noi şi noi pietre în societate şi clasa politică. De 27 de ani face asta, chiar dacă în esenţă e vorba de alte şi de alte persoane, în funcţie de cine deţine puterea la un moment dat. Aceeaşi protagonişti susţine dezbinată Republica Moldova şi teritorial prin menţinerea de relaţii cu un regim nerecunoscut de nimeni. Aceiaşi protagonişti merg la Moscova şi se dau cei mai antieuropeni cetăţeni, apoi se duc la Bruxelles unde sunt cei mai mari europeni. Tot aceiaşi sunt cei care se opresc la Bucureşti şi cerşesc bani, bani din care se fac lucrări pe care şi le asumă, prin companii apropiate regimului.

Ei sunt cei care trag sforile căci dispun de toate resursele necesare: au serviciile secrete la dispoziţie şi care în loc de facă politică naţională se comportă ca nişte angajaţi ai structurii politice, au sistemul de justiţie folosit ca să închidă gura oricărui rival, deţin controlul asupra reţelelor infracţionale pe care le mai folosesc să dispară câte un cetăţean nepotrivit, au televiziunile şi toată presa la picioare. Restul sunt doar nişte pioni în timp ce ei şi copiii lor locuiesc în cele mai selecte cartiere din Europa, unele în care cu greu poţi pătrunde.

Aşă că dragi unionişti, mai opriţi-vă din soluţionate problemele puse de alţii şi ocupaţi-vă de una: UNIREA!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite