Dialoguri culturale la Chişinău. Aleea Clasicilor din Capitală va mai avea un bust

0
Publicat:
Ultima actualizare:
expozitie bistrita nasaud la chisinau

Acţiunea „Dialoguri Culturale la Chişinău” a început, sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă a Moldovei, unde au fost expuse 50 de lucrări ale pictorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Adina Mocanu, Alexandru Şerban, Mariana Moldovan, Doina Mihailescu, Maria Mărginean şi Aurel Marian sunt doar câţiva pictori bistriţeni, din cei 19, care şi-au prezentat lucrările în cadrul expoziţiei, ce va fi deschisă până pe 2 septembrie curent. 

De asemenea, tot în cadrul acestei acţiuni a avut loc şi lansarea cărţii „Pădurea Spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, la Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu”, unde s-a desfăşurat „Simpozionul Rebreanu”. 

expozitie bistrita nasaud la chisinau

În acelaşi timp cu evenimentele derulate, în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe gardul de fier, au fost plasate mai multe fotografii în cadrul expoziţiei „Valori cultural-istorice din judeţul Bistriţa-Năsăud”. Fotografiile transmit cultura, istoria şi turismul rural şi religios din Bistriţa-Năsăud, Transilvania, România - o plimbare virtuală prin pasaje vechi şi noi, dar şi pe la casele memoriale ale lui Liviu Rebreanu, George Coşbuc, Andrei  Mureşanu, Piaţa Dominicană, Cetatea Bistriţei, Piaţa Mică, Casa Argintarului şi printr-un şir de Castele Legendare.

expozitie bistrita nasaud la chisinau
expozitie bistrita nasaud la chisinau

De asemenea, prin fotografiile expuse, puteţi cunoaşte turismul religios păstrat din Evul Mediu, prin numărul de biserici de lemn, dar şi prin lista bisericilor fortificate începând cu sec. al XIII-lea. Localităţi precum Bistriţa, Beclean, Tărpiu şi altele sunt dominate de biserici fortificate, care au jucat atât un rol religios, cât şi unul militar pentru mai mult de cinci secole. Aceste sate sunt caracterizate de un sistem specific de cultivare al terenului, un model de aşezare şi organizare a gospodăriilor ţărăneşti, păstrate încă din Evul Mediu. 

Astăzi, în Grădina Publică Ştefan cel Mare, va avea loc concertul folcloric „Cântec şi joc din străbuni”, în cadrul căruia reprezentanţii jud. Bistriţa-Năsăud vor dărui autorităţilor de la Chişinău bustul poetului român Andrei Mureşanu. Acesta va fi instalat pe Aleea Clasicilor din Capitală şi inaugurat pe 31 august, de Ziua Limbii Române.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite