Detenţie pe viaţă pentru autorul triplului omor de la Mereşeni, raionul Hânceşti

Detenţie pe viaţă pentru autorul triplului omor de la Mereşeni, raionul Hânceşti

FOTO simbol

Autorul triplului omor de la Mereşeni, raionul Hânceşti, care a fost condamnat de prima instanţă la 20 de ani de închisoare, ar putea să-şi petreacă tot restul vieţii după gratii. Pedeapsa cu detenţie pe viaţă a fost dictată de Curtea de Apel Chişinău, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procuratura Generală menţionează că inculpatul a fost deferit justiţiei acum doi ani, după ce i-a fost demonstrată vina în comiterea furtului şi omorului intenţionat a trei adolescenţi.

Crima a avut loc pe 25 noiembrie 2018. La miezul nopţi, poliţia a fost sesizată că în satul Mereşeni arde o casă. În locuinţă au fost depistate cadavrele a doi minori, de 15 şi 17 ani. Un tânăr de 18 ani, cu leziuni cranio-cerebrale, a fost internat în stare gravă la spitalul din Hânceşti, unde a decedat peste câteva zile.

În timpul cercetării s-a stabilit că, de la domiciliu au dispărut telefoanele mobile ale victimelor şi un topor. Ulterior, a fost identificat şi reţinut presupusul făptuitor – un locuitor al satului Caracui, în vârstă de 23 de ani.

Urmare a percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia, au fost predate benevol telefoanele mobile ale victimelor, concomitent fiind depistat şi ridicat toporul cu care s-a comis crima.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a comunicat că a făcut cunoştinţă cu victimele prin intermediul reţelelor de socializare. Pe 24 noiembrie 2018, s-au întâlnit la domiciliul uneia dintre aceştia, în satul Mereşeni, unde au consumat băuturi spirtoase. În urma unor neînţelegeri, s-a iscat un conflict, inculpatul le-a aplicat celor trei victime câteva lovituri de topor în regiunea capului, după care a dat foc la casă.

Decizia Curţii de Apel este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările