De luni, creştinii ortodocşi intră în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

De luni, creştinii ortodocşi intră în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

FOTO Arhivă

Creştinii ortodocşi care respectă calendarul bisericesc vechi intră de luni, 12 iunie, în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, numit în popor şi Postul Sânpetrului. Postul se încheie pe 12 iulie, zi în care sunt prăznuiţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, numiţi şi stâlpii Bisericii Ortodoxe.

Preotul Andrei Pârgaru, de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dumitru din satul Chetrosu, Anenii Noi, a declarat pentru IPN că enoriaşii trebuie să se abţină de la consumul de carne, lactate şi ouă. Totuşi, acest post nu este atât de aspru în comparaţie cu Postul Mare. În zilele de sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte.
 
Biserica cheamă creştinii la o perioadă de post cu rugăciune, mărturisire şi împărtăşanie. „Postul nu-i omorâtor de oameni, dar e omorâtor de patimi. Când omul posteşte, mai uşor se roagă, mai uşor se simte, mai uşor se mişcă. Postul combinat cu rugăciunea reprezintă două aripi care îl înalţă pe om de pe pământ la cer”, a spus preotul, îndemnând creştinii să postească trupeşte şi sufleteşte.
 
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe întotdeauna în lunea după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, şi durează până pe 12 iulie, când sunt sărbătoriţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Postul nu are o durată fixă deoarece începutul depinde de data Sfintelor Paşti. În acest an postul va dura o lună.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: