De 20 de ani, înaintea reformelor din Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 20 de ani, mai multe instituţii de învăţământ din Republica Moldova sunt cu un pas înaintea reformelor din domeniul educaţiei. Tot mai mulţi profesori abordează metode moderne de învăţământ, care ajută nemijlocit la dezvoltarea copilului şi a elevului. Bilanţul programului „Pas cu Pas” a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Nu primesc note, ci calificative; un exerciţiu mai complicat este rezolvat prin joc, iar dacă au răspunsuri mai „trăsnite” nu se ruşinează să le spună de faţă cu toţi colegii de clasă şi chiar sunt încurajaţi să spună ce gândesc. Sunt doar câteva dintre metodele programului „Pas cu Pas”, care a introdus o nouă abordare în educaţie şi anume educaţia centrată pe copil.

Diferenţa e mare

La Liceul „Spiridon Vangheli” din Ungheni, copiii claselor primare învaţă după acest program, iar rezultatele, spune administraţia, sunt vizibile. „Noi mergem după aceeaşi curriculă, doar că metodele sunt altele. Avem adăugător activităţi de învăţare în grup şi tematice, care dau posibilitatea elevilor să se descătuşeze. Diferenţa dintre copiii care studiază după acest program şi cei care studiază după cel tradiţional e mare. Copiii sunt descurcăreţi, mai toleranţi, dezinhibaţi, se acceptă unul pe altul, chiar şi pe cei cu dizabilităţi. Ceea ce nu se întâmplă în clasele tradiţionale. Copiii de la „Pas cu Pas” sunt alţii parcă - în comportament şi discuţie”, spune directoarea liceului, Anastasia Alexa.

Directoarea se consideră norocoasă că a implementat în instituţie acest program şi speră că va fi extins în toată ţara. „Noi ne considerăm norocoşi, pentru că suntem cu un pas înaintea reformelor din învăţământ. Metoda ludică, prin joc, ajută foarte mult copiii, ceea ce nu-i aranjează pe unii profesori pentru că este foarte mult de lucru, dar salariul este acelaşi. Profesorii trebuie să dispună de un număr foarte mare de materiale şi necesită o pregătire adăugătoare. Ar fi bine ca programul să fie implementat la nivel de ţară”, subliniază Anastasia Alexa.

Mai există metode arhaice de învăţământ

Cornelia Cincilei, directoarea programului educaţional „Pas cu Pas”, menţionează că dacă un program educaţional nu este de calitate atunci acesta dăunează copilului în dezvoltarea sa. „Copilul este privit ca o persoană independentă. Accentul în acest program se pune pe starea de bine a elevului şi pe o atmosferă fără stres. Se acceptă greşelile, iar copiii îşi argumentează alegerile şi sunt ascultaţi. Totodată, ei sunt învăţaţi să-şi planifice învăţarea, să-şi evalueze propriile succese şi insuccese. Sarcinile nu sunt cu caracter închis, ci permit o varietate de răspunsuri. Accentul se pune şi pe recunoaşterea diversităţii, ca o valoare pe care se construieşte respectul reciproc”, a opinat Cincilei.

Directoarea programului are o experienţa de 20 de ani în domeniu, inclusiv în străinătate, pe care a împărtăşit-o cu mii de profesori şi educatori din Republica Moldova. Numai în ultimii doi ani au fost instruite peste 7000 de cadre didactice prin acest program. „Programul este implementat în grădiniţe şi şcoli primare. Profesorii aleg dacă vor să opereze cu aceste metode sau nu, dar e în beneficiul lor să se dezvolte profesional. Mulţi dintre ei încă mai folosesc metodele arhaice de învăţământ. E important să înţeleagă că şi în această profesie trebuie să fii în pas cu schimbările actuale. Aceste schimbări nu mai prevăd reproducerea unui volum limitat de cunoştinţe, ci nişte deprinderi care să-i ajute pe copii să se integreze. Pentru că rezultatul final constă în edificarea personalităţii lor, câştigarea încrederii în sine şi interesul pentru învăţătură”, conchide Cincilei.

Programul Educaţional „Pas cu Pas” a fost înfiinţat cu sprijinul Fundaţiei SOROS în 1994 pentru a promova schimbările democratice în sistemul de învăţământ din RM şi a sprijini dezvoltarea comunitară. Accentul este pus pe asigurarea accesului egal la educaţie de calitate pentru toţi copiii, în parteneriat cu familia şi comunitatea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite