Cum fac bani studenţii din Chişinău. „Pot să cumpăr raci mai ieftin şi să-i vând la Chişinău mai scump”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii au avut întotdeauna nevoie de bani şi au încercat să lucreze în multe domenii pentru a obţine profit. În baza unui grafic flexibil, majoritatea tinerilor acceptă o muncă neoficială, dar care să aducă venit şi să le dea senzaţia de independenţă.

Cei mai mulţi studenţi lucrează într-un domeniu diferit de studiile pe care le fac, deoarece este mai greu de găsit un post de lucru pe profesie, dar asta spun ei, îi ajută să capete experienţă în mai multe domenii.

Ziua - student, noaptea - operator

Alexandru Costin este student în anul trei la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). Are 20 de ani şi a venit din raionul Rezina pentru a studia facultatea de relaţii publice. De mai bine de jumătate de an îşi câştigă banii de buzunar pe la nunţi şi cumătrii. „Eu lucrez neoficial operator la petreceri, filmez şi fotografiez. Am început să fac asta, deoarece la ziua de naştere am primit cadou un aparat profesional şi am decis să profit de această ocazie”, spune Alexandru. Tot el menţionează că şi-ar dori să lucreze în domeniul relaţiilor publice, dar atât timp cât este student lucrurile sunt mai complicate. „În domeniul comunicării, chiar dacă te angajezi într-un câmp de muncă, ai un grafic de muncă stabil, care coincide cu orele de la universitate şi nu poţi să combini perfect, ca să nu ai

studenti

restanţe. Iar eu iubesc să fie totul aranjat la locul lor. Însă lucrul de operator nu-mi complică studiile, chiar reuşesc să fac tot şi mai am şi timp liber pentru mine, în care îmi permit să citesc şi un roman. Îmi place domeniul relaţiilor publice, mă strădui să mă implic în proiecte care include asta, dar ca să lucrez permanent în domeniu încă este complicat. Poate după ce voi începe practica, voi alege să fac şi aceasta”, a adăugat Alexandru. În timpul liber, tânărul are şi alte joburi. „Dacă nu am de lucru ca operator, lucrez câteodată şi chelner la nunţi. Profit din orice se poate. Uneori pot să cumpăr raci sau miere mai ieftin, să aduc la Chişinău şi să le vând mai scump. Totuşi, e mai convenabil să fac un video şi să câştig 150 de euro pe seară, decât să lucrez chelner”, concluzionează studentul.

N-am găsit de lucru pe profesie

O altă studentă cu care am discutat este Anastasia Matiuşcenco care studiază la facultatea Economie mondială şi relaţii economice internaţionale din cadrul Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova (IRIM). Este originară din satul Ciuciulea, raionul Glodeni, dar lucrează în Capitală de la începutul acestei veri în calitate de „manager de personal, un fel de antreprenor individual”, cum spune Anastasia. „Lucrez la această companie internaţională, pentru că am foarte mult timp liber. Lecţiile la universitate încep la ora 16:00. Până atunci, reuşesc să lucrez, îmi este convenabil, iar banii de buzunar niciodată nu încurcă. Este un lucru interesant, deoarece am posibilitatea să călătoresc în Europa. Acest marketing de reţea dezvoltă abilităţile de comunicare”, spune entuziasmată studenta. De luni până vineri, are un grafic de lucru convenabil pentru ea, care începe de la 10:30 până la ora 13:00-14:00.

Lucrul Anastasiei constă în programarea întânirilor cu persoanele care doresc să se angajeze, discuţia cu ei şi promovarea celor peste 10.000 de produse ale companiei. Cu zâmbetul pe buze ne-a povestit cum a decurs prima ei convorbire cu persoanele venite la angajare. „Cei care vor să fie acceptaţi în companie trebuie să aibă peste 18 ani. În prealabil, am discutat la telefon cu un băiat şi l-am programat pentru a doua zi la o convorbire personală.

studenti

Când a venit, am aflat că el avea 15 ani şi a venit însoţit de mama, care dorea să vadă dacă nu-i amăgesc băiatul. Până la urmă, am constatat că tânărul nici nu era interesat. Însă am avut emoţii mari, totuşi era prima convorbire de acest gen”, îşi aminteşte Anastasia.

Salariul ei nu este unul stabil şi depinde de rezultatele obţinute de persoanele pe care le angajează. În primele luni a câştigat între 4.000 şi 5.000 de lei, însă ea spune că salariul se poate majora. Anastasiei i-ar fi fost mai uşor să activeze în această companie dacă ar studia facultatea de marketing şi logistică. Deşi a căutat de lucru în domeniul studiat la universitate, nu a găsit. „Chiar dacă am căutat de lucru pe profesia mea, graficul de lucru era stabil, de dimineaţă până seara. În majoritatea cazurilor mă întrebau dacă sunt la frecvenţă redusă şi dacă am experienţă de muncă”, zice studenta.

Ospătarul care studiază jurnalismul

Serghei Bargan este chişinăuian şi învaţă la facultatea de jurnalism. Ca şi mulţi alţi studenţi, Serghei lucrează într-un alt domeniu decât cel pe care îl studiază, iar banii obţinuţi sunt unica lui sursă de venit. „Lucrez în domeniul alimentaţiei publice la mai multe restaurante din Chişinău, în calitate de ospătar, uneori barman”, explică viitorul jurnalist. Deoarece nu este angajat oficial şi lucrează doar atunci când sunt banchete, banii nu-i primeşte lunar, ci imediat după petrecere. Suma este de 20 de euro pentru fiecare banchet. Cu trei ani şi jumătate în urmă, când a început să lucreze ospătar, a fost nevoit să mintă şefii că a mai lucrat în acest domeniu şi cunoaşte ce are de făcut, deşi nu ştia nimic.

image

„Am spus că am mai lucrat la banchete şi aşa m-au luat la lucru. În prima seară am avut mai multe situaţii în c

are nu ştiam cum şi ce să fac, dar nimeni nu a bănuit care era adevărul. Aşa a trecut primul banchet şi chiar a început să îmi placă. Continui să lucrez în acest domeniu pentru că am învăţat cum se face asta şi pentru că asta este unica sursă de venit în acest moment”, spune Serghei. Deoarece banchetele se fac în serile de weekend, el reuşeşte să meargă la ore pe parcursul săptămânii. „Mi-aş dori să fac şi jurnalism, dar nu ştiu cât de bine este remunerată această profesie şi ce perspective există la noi în ţară”, recunoaşte Serghei Bargan.

 

 

Marina, studenta care îngrijeşte de un copil mic

Pentru Marina Ţurcanu, anul acesta este ultimul an de studii. Deşi studiază comunicarea publică la ULIM, tânăra îngrijeşte de un copil ce are un an şi cinci luni. Are 21 de ani şi se ocupă de acest copil din ianuarie 2014. „Lucrez fiindcă am nevoie de bani. Părinţii mă ajută, dar simt că trebuie să mă mişc şi singură. Acest lucru mă ajută să capăt experienţă pentru viitor, când voi avea copiii mei. Când am început să îngrijesc de ea, Larisa avea nouă luni. La început, am avut emoţii mari, deoarece copiii sunt foarte gingaşi, trebuie să fii atent, să ai răbdare. La început

studenti

am stat pe gânduri, însă acum sunt mulţumită de ce fac”, îşi aminteşte Marina. Deşi lucrează cu un copil mic, are un orar flexibil. „Dacă trebuie să merg la ore, la examen sau la un medic, anunţ părinţii copilului din timp. De obicei, lucrez de luni până vineri, de la ora şapte până la 12, iar luni - până la ora 15. Chiar dacă sunt ultimul an şi este nevoie de o atenţie mai deosebită studiilor, eu reuşesc să mă pregătesc de ore cât doarme fetiţa până la ora nouă dimineaţa, şi seara, când mă întorc de la universitate”, zice Marina. Nici salariul său nu este unul stabil. Primeşte 25 de lei pe oră, iar pe lună ajunge să facă circa 3.000 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite