FOTO VIDEO Cine este moldoveanca ţinută ostatică în Siria. „Spioana“ era de 10 ani dansatoare în Orient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut zece zile de la apariţia filmuleţului cu femeile capturate de rebeli, însă profilul moldovencei din imagini rămâne un mister. Am încercat să reconstituim povestea Carinei Colţa (32 de ani) din declaraţiile iubitului ei.

Ca să aflăm mai multe despre moldoveanca răpită de insurgenţii sirieni am pornit pe calea bătătorită de presa străină, luând legătura cu Leonid Bîtcă - cel care s-a prezentat drept fratele femeii şi care îi administrează acum pagina de pe reţeaua socială Odnoklassniki. La solicitarea noastră, jurnalista Svetlana Hromîh din Bender s-a întâlnit cu tânărul de 20 de ani şi l-a convins să vorbească despre Carina Colţa. Acesta a recunoscut că este, de fapt, iubitul ei. „Suntem împreună de un an, dar am spus că suntem fraţi ca să nu apară întrebări“, a explicat prietenul femeii, cu 12 ani mai tânăr decât ea.

Şi-a pierdut ambii părinţi

Potrivit lui, Carina este originară din satul Cremenciug, raionul Căuşeni, controlat de facto de autorităţile separatiste din stânga Nistrului. Este orfană de ambii părinţi şi are două surori gemene, cu trei ani mai mici. Tătăl fetelor ar fi murit la Moscova, unde a plecat pentru a câştiga bani. Mama, paralizată, a decedat şi ea la scurt timp. 

Informaţia a fost confirmată şi de foştii colegi de şcoală ai femeii. „Nu am mai comunicat demult cu ea pentru că locuiesc de câţiva ani în Rusia. Din câte îmi amintesc, era dintr-o familie normală, cu o stare materială destul de bună. Nu învăţa rău, dar ce a făcut după şcoală nu ştiu“, ne-a spus unul dintre ei.

Dansatoare în Orient

Leonid a povestit că, de zece ani, Carina făcea naveta în Liban, Siria, Turcia şi alte ţări din regiune, unde lucra timp de câteva luni pe an ca dansatoare în cluburi de noapte. A însoţit-o şi una dintre surori, cealaltă stă la Tiraspol, unde şi-a întemeiat o familie. Din banii câştigaţi în Orient, fetele şi-ar fi cumpărat câte un apartament, tot în Tiraspol. În unul dintre acestea locuieşte acum prietenul Carinei.

„După ce s-a aflat că a fost luată ostatică, m-a sunat sectoristul şi mi-a zis să-mi strâng hainele şi să părăsesc locuinţa. Dar sora Carinei mă lasă să stau aici. Vorbim des la telefon, mezinele plâng şi-şi fac griji pentru soarta surorii lor“, susţine Leonid.

image

Carina Colţa şi Leonid Bâtcă sunt împreună de un an FOTO Odnoklassniki.ru

El spune că iubita lui a plecat din ţară pe 25 iulie, în Liban, unde avea un contract ca dansatoare pentru trei luni, dar a fost capturată şi dusă în Siria. „Cum a ajuns în Liban şi-a cumpărat un număr de mobil şi m-a sunat. Am ţinut legătura până pe 28 iulie. A doua zi, pe pagina ei a apărut o primă informaţie că ea a fost răpită de rebelii sirieni“, reconstituie tânărul filmul evenimentelor.

Ruda de la Interne

După cum i-a cerut Carina, băiatul a contactat-o imediat pe femeia care a trimis-o în Liban, iar aceasta a promis că va face tot posibilul să o aducă acasă. De asemenea, el îşi pune speranţele într-o rudă de la Chişinău, care ar lucra în structurile de forţă. Bărbatul l-a sfătuit să nu comunice cu presa şi nici cu autorităţile. „El are experienţă în astfel de cazuri. Mi-a spus că, probabil, rebelii nu vor cere o răscumpărare pentru cele două femei ţinute ostatice, dar, cel mai probabil, vor încerca să facă schimb cu alţi prizonieri de război“, afirmă Leonid Bîtcă.

image

Anterior, ea îi făcea declaraţii de dragoste unui alt tânăr FOTO Odnoklassniki.ru

Se pare că acesta nu este singurul iubit mai tânăr al Carinei. Pe aceeaşi reţea de socializare, femeia apare în poze alături de un băiat în vârstă de 19 ani. Acum un an, ea a plasat pe Youtube şi un videoclip, în care îi declară acestuia dragoste veşnică. Fata are câteva profiluri pe Odnoklassniki şi Facebook, care conţin informaţii sumare despre ea.

Cum te angajezi dansatoare în Liban

La o simplă căutare pe internet, găseşti o puzderie de anunţuri de angajare pentru fetele care vor să lucreze în cluburile de noapte din Liban. Am sunat la câteva numere indicate şi am aflat că au şanse doar tinerele cu vârste cuprinse între 18-33 de ani. Salariile promise variază de la 800 până la 1.000 de dolari pe lună, dar câştigul poate creşte din contul consumaţiei clienţilor localului.

image

Moldoveanca lucrează câteva luni pe an în cluburile de noapte din Orient FOTO Odnoklassniki.ru

„Vei lucra noaptea şi va trebui să faci tot posibilul ca bărbatul care te-a remarcat să se simtă bine. Pentru fiecare pahar de băutură cumpărat de el, vei primi adăugător doi dolari, iar pentru o sticlă – cinci“, ne-a explicat Joe, un libanez vorbitor de rusă.

El susţine că relaţiile sexuale cu clienţii nu sunt obligatorii. „Doar tu poţi decide asta. Dacă, totuşi, te hotărăşti să mergi mai departe, vei primi între 200 şi 400 de dolari în plus pe noapte“, a precizat recrutorul.

Toţi angajatorii ne-au asigurat că munca în Liban nu prezintă niciun pericol. „Cluburile de noapte se află în oraşele creştine, departe de grupările teroriste“, a spus Joe.

După o primă convorbire telefonică, urmează un video chat prin skype, în timpul căruia se decide dacă fata va lucra într-un local VIP sau unul mai simplu.

Răpite dintr-un club de noapte

Jurnalista Anhar Kocineva din Ucraina, care la fel a fost ţinută ostatică de rebelii sirieni şi a scăpat nevătămată, presupune că cele două femei au fost răpite din nordul Libanului şi transportate în Siria. „Cred că fetele au fost capturate în timpul atacului asupra unui sat de la nord de portul sirian Latakia, unde a avut loc un măcel în acea perioadă“, scrie ea. Un caz similar a avut loc la sfârşitul lui mai. Patru dansatoare, printre care şi una din Ucraina, au dispărut dintr-un club de noapte din oraşul Zahle din Liban şi au ajuns ostatice în Siria. Pe 18 iunie, ucraineanca a fost eliberată.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite