Campanie naţională pentru promovarea donării voluntare de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Sânge sigur pentru toţi”. Cu acest generic se va desfăşura în acest an campania naţională pentru promovarea donării voluntare de sânge, desfăşurată de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui în perioada 25 mai – 25 iunie. Campania are loc în contextul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată anual pe 14 iunie.

Solicitată de IPN, Silvia Roşca, vicedirectorul CNTS, a spus că evenimentul urmăreşte încurajarea populaţiei să doneze sânge pentru a fi acumulate şi menţinute rezervele necesare de componente sangvine. Pe perioada desfăşurării campaniei, în toate instituţiile medico-sanitare din ţară vor fi organizate acţiuni de donare de sânge. Vor fi distribuite pliante informative pentru a-i motiva pe oameni să se alăture campaniei, contribuind astfel la „dăruire de viaţă”.

Potrivit vicedirectorului CNTS, în Republica Moldova nu au fost înregistrate niciodată situaţii de insuficienţă de componente sangvine. Rezervele sunt constante, la fel şi solicitările. Populaţia este receptivă la toate apelurile autorităţilor atunci când pe parcursul anului sunt organizate campanii de donare de sânge.

La nivel de ţară sunt peste 70 de mii de donatori, peste 90% dintre aceştia sunt donatori voluntari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite