Bărbatul din Cricova care a omorât o tânără, i-ar apoi a dezmembrat cadavrul, va petrece 15 ani după gratii

Bărbatul din Cricova care a omorât o tânără, i-ar apoi a dezmembrat cadavrul, va petrece 15 ani după gratii

Procuratura anunţă despre condamnarea la 15 ani de detenţie a unui locuitor al oraşului Cricova, în vârstă de 33 de ani, pentru omorul intenţionat, săvârşit cu o deosebită cruzime, al unei tinere.

Crima a avut loc în dimineaţa zilei de 13 mai 2018, în casa inculpatului, din oraşul Cricova, acolo unde victima, în vârstă de 20 de ani, venea din când în când, fiind în relaţii bune cu bărbatul. În acea zi, între ei s-a iscat o ceartă, individul aplicându-i fetei o lovitură de cuţit, după care i-a dezmembrat cadavrul şi l-a pus într-o geantă.

Ulterior, a chemat un taxi şi a mers pe malul unui lac din preajma comunei Grătieşti, aruncând cadavrul secţionat al victimei în locuri diferite.

Peste câteva zile de la crimă, inculpatul a fost reţinut şi apoi arestat, aflându-se sub strajă până la sentinţă. Acesta nu şi-a recunoscut vina.

Procurorii vor contesta sentinţa instanţei de fond şi vor insista pe condamnarea inculpatului la detenţie pe viaţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: