Au înfăptuit Unirea dintre Republica Moldova şi România în faţa altarului
0
Descoperă poveştile a trei cupluri unite tocmai de asemănările şi deosebirile culturale dintre români şi moldoveni, care sunt gustate cu zâmbetul pe buze, în sânul familiei.
În urmă cu 94 de ani s-a înfăptuit Unirea. La 1 decembrie avea loc la Alba Iulia Marea Adunare Naţională, care consemna alipirea Transilvaniei, a Banatului, Crişanei şi Maramureşului la Regatul Român, iar prin acest act se reîntregea ţara. Dar în 1918, la 27 martie, şi Sfatul Ţării de la Chişinău votase pentru unirea cu patria-mamă România, iar la 27 octombrie o adunare reprezentativă a românilor bucovineni decidea unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti.
Astăzi însă, unirea, mai exact ideea alipirii Republicii Moldova la România, este un subiect sensibil pe ambele maluri ale Prutului. În timp ce la nivel politic o astfel de ipoteză e amplu disputată în dezbateri şi prin mişcări de stradă violente, sute de moldoveni îşi depun actele pentru redobândirea cetăţeniei române. Iar alţii se căsătoresc cu cetăţeni români, înfăptuind unirea la un nivel mai mic, dar mai trainic. Acasă.
În cazul lui Dorin Todosi, un tânăr de 31 de ani originar din Gura Humorului (Suceava), mica Unire s-a înfăptuit în urmă cu cinci ani, când a cunoscut-o pe Olga, jumătatea sa, la un training în Chişinău.
La acea vreme el venise ca trainer, iar ea ca simplă cursantă. Acum au o fetiţă de cinci luni şi jumătate, Maria Luisa, pe care o consideră cel mai preţios rezultat al ”micii Uniri”.
”Avem cumetri atât în România cât şi în Republica Moldova, iar Maria Luisa va avea părinţi spirituali pe ambele maluri ale Prutului. În plus familiile noastre s-au vizitat reciproc şi atât pentru unii cât şi pentru ceilalţi subiectul România - Republica Moldova nu mai este demult o problemă pe agenda politică, ci un subiect foarte personal”, mărturiseşte Dorin.
S-au cunoscut pe Internet. Şi-au spus ”Da” la Chişinău
Pentru Antoniţa Fonari, secretar general la Consiliul Naţional al ONG-urilor din Republica Moldova, Unirea s-a înfăptuit iniţial pe Internet, când l-a cunoscut pe soţul ei, Nicolae, pe un site de dating. De şapte ani sunt împreună, iar de şase şi-au spus ”Da”, unul altuia, la Chişinău. Apoi au apărut pe lume şi copii lor, Teia şi Mircea.
”În pofida a ceea ce crede soţul meu despre faptul că doar aici e "acasă" pentru mine, m-aş acomoda în România. Totuşi aici am reţeaua mea socială bine definită şi el e cel care a luat-o de la zero”, susţine Antoniţa. Ea adaugă faptul că deşi formează o familie fericită, nu caută să obţină cetăţenia română. În schimb, soţul ei face eforturi mari pentru a obţine cetăţenia moldovenească.
Diferenţe culturale dintre cei doi sunt insignifiante. ”Am constatat, de-a lungul timpului, că între noi doi sunt mai multe afinităţi decât diferenţe. Îmi place să ascult amintirile din copilăria lui din perioada ceauşistă, iar lui îi place să asculte poveştile mele din copilăria pe care am trăit-o aici. Cel mai interesant e că micuţii noştri stau şi ne ascultă pe amândoi, ore-n şir”, mărturiseşte ea.
Bucureşti, a doua casă
Mica Unire funcţionează la fel de bine şi peste Prut. Este şi cazul Nataliei Porubin-Gata, o basarabeancă pentru care de 11 ani Bucureştiul a devenit noul acasă. Acum trei ani l-a cunoscut pe Cristian, soţul ei, bucureştean sadea.
”Cred că la nivelul relaţiei noastre nu există o mare diferenţă. Eu sunt româncă de peste Prut, el este român cu rădăcini din zona Moldovei româneşti. Până la urmă aceeaşi naţiune suntem”, spune Natalia.
Chiar dacă simt împreună româneşte, divergenţele izvorâte din moştenirea culturală a fiecăruia sunt inerente. ”In cazul nostru se întâmplă foarte rar să avem astfel de divergenţe şi dacă se întâmplă, sunt la nivel mic. Pot fi legate de faptul că eu nu recunosc un personaj din copilăria lui sau eu am crescut cu alte filme şi deţin un registru de glume care lui nu-i sunt cunoscute”, mai susţine bucureşteanca originară din Criuleni.
Se încarcă comentariile...
