Ambasada Franţei la Chişinău, ameninţată de un monstru arhitectural. Primăria: Misiunea diplomatică se află ilegal în acel sediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţia unui complex rezidenţial în preajma clădirii Ambasadei Franţei din Republica Moldova, situată în centrul istoric al Chişinăului, are loc fără autorizaţie. Cu toate acestea, arhitectul oraşului arată cu degetul spre misiunea diplomatică afirmând că aceasta activează ilegal în sediul respectiv. Ambasadorul Pascal Vagogne a comentat în exclusivitate pentru Adevărul Moldova lucrările care „au provocat deja fisuri în acoperiş”.

Ambasadorul Franţei în Republica Moldova, Pascal Vagogne, ar fi solicitat repetat Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM) să identifice trei clădiri noi unde ar putea să fie mutat sediul misiunii diplomatice, afirmă directorul AIRM, Ion Ştefăniţă. Solicitările ar fi fost făcute după ce la începutul anului 2014 în jurul clădirii ambasadei franceze, situată în centrul istoric al Chişinăului, a început construcţia fără autorizaţie a unui complex rezidenţial. Să urmărim evoluţia lucrurilor.

image

Pascal Vagogne în discuţie cu Ion Ştefăniţă FOTO Facebook/Stefanita Ion de Moldavie

Autosesizarea

Ambasada Franţei la Chişinău este situată pe strada Vlaicu Pîrcălab nr. 6, în centrul istoric al Capitalei. Potrivit Moratoriului instituit de primarul general, Dorin Chirtoacă, pe 21 februarie 2011, autorităţile nu ar trebui să mai elibereze vreo autorizaţie de construcţie în centrul istoric al municipiului. Totuşi, în prima jumătate a anului 2014, la intersecţia străzilor A. Bernardazzi şi V. Pîrcălab a fost iniţiată contrucţia complexului rezidenţial Bernardazzi Residence. Firma beneficiară este Leiria Tur SRL, iar antreprenor - Moldconstruct Market SRL. Astăzi, lucrările de construcţie continuă fără ca să-i pese cuiva de aspectul arhitectural al oraşului, iar conform informaţiei de pe panoul informativ, în prima jumătate a anului 2017 acestea ar trebui să fie finalizate.

În vara anului 2014, la scurt timp după iniţierea lucrărilor de construcţie de lângă Ambasada Franţei, Ion Ştefăniţă, directorul AIRM, s-a autosesizat. Astfel, la data de 15 iunie 2014, Ştefăniţă s-a adresat Inspecţiei de Stat în Contrucţie (ISC), al cărei director era pe atunci Vasile Radu. Potrivit unei investigaţii realizată de Ziarul de Gardă, anterior Vasile Radu ar fi fost implicat în construcţia mai multor blocuri împreună cu finii săi Sergiu şi Lilia Plămădeală, pe când Radu era director al ISC. Unul dintre acestea s-ar afla într-o zonă unde se permite doar construcţia caselor de locuit individuale.

Ion Ştefăniţă a primit un răspuns de la ISC trei luni mai târziu. „În răspunsul de o pagină jumătate au scris foarte multe, dar nimic concret”, spune directorul AIRM. În răspuns se arată că Leiria-Tur SRL a cerut Primăriei Chişinău autorizaţie de construcţie la sfârşitul lunii mai 2013. Patru luni mai târziu, Judecătoria Centru obligă Primăria să elibereze autorizaţie de construcţie firmei Leiria-Tur SRL.

Primăria nu a eliberat nicio autorizaţie

Referindu-se la acest subiect în cadrul şedinţei operative a Primăriei din 23 noiembrie, edilul Dorin Chirtoacă a spus că viceprimarul Nistor Grozavu este cel care poate oferi mai multe detalii. Am încercat să luăm legătura cu viceprimarul Grozavu , care a gestionat acest dosar, trei zile consecutiv. Când l-am întâlnit a spus că este foarte grăbit şi nu are timp. Ulterior, l-am sunat, dar a spus să revenim cu un apel în două ore. După aceasta nu a mai răspuns la telefon şi nici nu a fost de găsit la Primărie.

image

Lucrările de construcţie sunt în toi FOTO Alexandru Tarlev

Ulterior, l-am sunat pe Ion Carpov, arhitect-şef interimar al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, pentru a afla noi detalii. Acesta i-a dat dreptate lui Ştefăniţă. „Primăria nu a eliberat nicio autorizaţie pentru construcţia de lângă Ambasada Franţei. Eu sunt categoric împotriva la astfel de construcţii, dar ei au mers pe filiera de a construi numai bazându-se pe hotărâre de judecată. Dar la noi judecătorii sunt mai mari arhitecţi decât arhitecţii propriu-zişi. Eu susţin ce spune Ion Ştefăniţă din simplul motiv că orice construcţie care nu are eliberată autorizaţie este considerată neautorizată. Prin asta se încalcă legea”, a precizat Carpov.

Cum au reacţionat SIS şi Procuratura Generală când au fost sesizate

Deoarece nu s-a întreprins nimic pentru a fi stopate construcţiile, directorul AIRM s-a adresat în această primăvară către procurorul general Corneliu Gurin, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) şi la Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. „Am solicitat să examineze solicitarea în conformitate cu legislaţia existentă, fiindcă se încalcă două norme. Mai întâi, pentru că se construieşte în zona istorică, iar tot ce se construieşte în zona istorică trebuie să fie coordonat şi avizat la Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii. Apoi, acolo există o normă internaţională cu misiuni diplomatice, iar orice construcţie trebuie să fie coordonată şi avizată cu aceasta, ceea ce nu s-a făcut”, argumentează Ştefăniţă. Ca răspuns la sesizare, colaboratorii SIS s-au întâlnit de câteva ori cu reprezentanţii AIRM, însă discuţiile s-au finalizat fără un răspuns oficial.

image

Procuratura Generală a răspuns la solicitarea lui Ştefăniţă, confirmând că Primăria nu a eliberat nicio autorizaţie, dar că este obligată prin hotărâre judecătorească să o facă. Ştefăniţă nu exclude că răspunsul Procuraturii ar fi influenţat de interesele agentului economic. Tot el afirmă că Vladimir Hotineanu, şeful Comisiei parlamentare de profil, s-ar fi arătat nemulţumit de întrebările puse referitor la construcţia de lângă ambasada franceză. Hotineanu ar fi cerut chiar pedepsirea lui Ştefăniţă „pentru comportament neadecvat faţă de membrii comisiei”. „Nu a fost aşa ceva, nu este corect. Domnul Ştefăniţă este incorect absolut. Categoric nu este adevărat”, a comentat Hotineanu afirmaţia şefului AIRM. Deputatul nu a dorit să discute despre construcţie pentru că „nici nu ştiu despre ce este vorba”.

Ambasadorul Franţei, pus pe gânduri

Atunci când au fost demarate lucrările de construcţie, ambasadorul francez Pascal Vagogne şi consilierul acestuia s-ar fi întâlnit cu Ion Ştefăniţă, cerându-i să identifice trei obiective noi cu statut protejat în care să fie transferată Ambasada pentru a-şi continua desfăşurarea activităţii diplomatice. „Preferinţele lor a fost să fie un momument istoric, din zona centrală. Le-am sugerat anumite adrese”, spune directorul AIRM. Discuţiile au fost reluate în această primăvară.

image

FOTO: Alexandru Tarlev

Arhitectul oraşului: Ambasada Franţei se află ilegal în sediul de pe str. Pîrcălab

Şi Ion Carpov (foto dreapta) ne-a spus că a discutat anul trecut de două ori cu misiunea diplomatică. Totuşi, arhitectul oraşului afirmă că Ambasada Franţei s-ar afla ilegal în sediul actual.

„Deschis, ca hârtii, însăşi Ambasada se află în clădirea aceasta nu legal, din simplul motiv că clădirea nu le aparţine, iar ei nu au niciun contract de închiriere sau de arendă a spaţiilor date. Noi am încercat să creăm Ambasadei anumite condiţii de activitate prin organizarea lucrărilor de construcţie. Totuşi, varianta e simplă. Ori se rabdă până se iese din şantierul murdar, am în vedere la negru, ori ar trebui, cu părere de rău, să îşi caute alt sediu”, a comentat Carpov.

Clădirea va avea şapte-nouă nivele, deşi se recomandă numai cinci

Pe lângă faptul că în centrul oraşului se contruieşte un bloc fără autorizaţie, acesta va avea mai multe nivele decât se permite în regiunea respectivă. „Ceea ce se construieşte acum în baza hotătârii de judecată ajunge la şapte-nouă nivele, în zona maximal îndepărtată de la stradă. Dar eu cred că cinci nivele este înălţimea maximală pentru acea zonă”, a declarat Carpov.

Oficial, până la data de 22 noiembrie 2015, administratorul firmei Leiria-Tur SRL a fost desemnată Adela Cazac, care este şi administratoarea primului Centru Internaţional de Business din Republica Moldova SKYTOWER. Am încercat să luăm legătura cu ea câteva zile la rând. La telefonul din oficiu ni s-a răspuns întotdeauna că nu este prezentă. Nici la sediul firmei nu a putut fi găsită, deoarece se afla non-stop în şedinţe. Aceasta nu a răspuns nici atunci când am lăsat datele noastre de contact la sediul companiei.

1.250 de euro costă un metru pătrat

În complexul rezidenţial care se construieşte în imediata apropiere a Ambasadei Franţei din Chişinău preţul unui metru pătrat variază în funcţie de numărul de odăi al apartamentelor. În mediu, un metru pătrat costă 1.250 de euro.

image

Pe site-ul pentru anunţuri www.999.md, compania îşi descrie viitorul complex locativ: „Noi am proiectat un complex rezidential locativ care se integrează în stilul arhitectural al Chişinăului, este graţios prin faţada sa şi corespunde cu adevărat categoriei de imobil PREMIUM”. Aceştia mai menţionează că arhitectura clădirii corespunde „stilului art-nuvo”.

Ambasada Franţei la Chişinău aşteaptă un răspuns privind legalitatea construcţiei

Ambasadorul Franţei la Chişinău, Pascal Vagogne, a calificat construcţiile din preajma misiunii diplomatice drept lucrări care afectează securitatea acesteia şi crează probleme generale în buna sa funcţionare. Într-un răspuns oficial adresat publicaţiei Adevărul Moldova, diplomatul descrie modul în care aceste lucrări au deteriorat acoperişul instituţiei, în contextul în care după atentatele teroriste de la Paris autorităţile moldoveneşti au dispus protecţia sporită a edificiilor în care se află reprezentanţe ale statului francez. Vă prezentăm mai jos răspunsurile ambasadorului Pascal Vagogne.

„Ambasada Franţei urmăreşte îndeaproape evoluţia lucrărilor care au loc în nemijlocita apropiere de localurile sale, deoarece ele afectează securitatea sa şi crează probleme generale în buna sa funcţionare.   Ambasada Franţei a solicitat oficial verificarea legalităţii acestor lucrări, fără a primi vreun răspuns la ziua de azi.   La origine, nu s-a pus problema de a părăsi actualele localuri ale Ambasadei. Totodată, repercusiunile lucrărilor de construcţie care au loc crează mari probleme, atât pentru sistemul de telecomunicaţii (antenele satelit, instalate pe acoperişul clădirii nu funcţionează), dar şi în ceea ce priveşte securitatea (recent , de pe şantierul de construcţie au căzut nişte obiecte pe acoperişul Ambasadei şi au provocat fisuri). În actualele condiţii, protecţia localurilor, care trebuie să fie asigurată mai mult decât oricând, după atacurile de la Paris, devine pe zi ce trece tot mai problematică.   Încă nu am început căutările unui nou local. Aceste căutari  ar însemna găsirea, la un preţ identic, a unui sediu de calitate echivalentă. Înainte de a începe căutările, Ambasada aşteaptă răspunsurile la întrebările adresate cu privire la legalitatea acestei construcţii.   În cele din urmă, Ambasada a solicitat Serviciului Protocol Diplamatic al MAEIE, să intervină pe lângă grupul imobiliar responsabil de construcţii, întru garantarea statului diplomatic al localurilor sale, şi anume în ceea ce priveşte facilitarea accesului, a securităţii sale, precum şi interdicţia de parcare a vehiculelor în proximitatea imediată a clădirii.   Ambasada Franţei este mirată de declaraţiile pe care le-ar fi făcut reprezentanţii Primăriei Chişinău cu privire la ocuparea aşa-zis ilegală a actualelor localuri. Astfel de vorbe îmi par incredibile şi ofensatoare, în caz dacă s-ar adeveri. Ambasada Franţei a semnat un contract de închiriere cu proprietarul clădirii, care a fost reînnoit în iulie 2013 pentru o durată de 3 ani. Evident, Ambasada Franţei este în posesia acestui contract, care ar putea fi prezentat oricărei persoane care contestă legalitatea arendei”.

Adevărul Moldova s-a interesat ce decizie a luat MAEIE în urma solicitării ambasadorului francez. Ana Taban, şefa Serviciului de presă al ministerului, ne-a spus că instituţia a sesizat Primăria Capitalei. „În urma sesizării de către MAEIE în adresa Primăriei Chişinău, am fost informaţi de către firma de construcţie că urmează a se identifica o soluţie amiabilă cu Ambasada Franţei în vederea soluţionării acestui caz, că vor fi respecatate toate condiţiile de construcţie, iar în caz de necesitate toate pagubele vor fi acoperite din bugetul companiei”, a precizat reprezentanta MAEIE.

Moratoriul din 2011 este epuizat

Se cunoaşte că la data de 21 februarie 2011, primarul Dorin Chirtoacă a semnat un Moratoriu, care presupune să fie stopată eliberarea oricărei autorizaţii de construcţie pentru imobilele cu statut protejat. „Moratoriul de atunci purta un statut provizoriu, pentru că s-a crezut că timp de un an de zile, maxim doi, o să se vină cu propunerea Planului Urbanistic Zonal pentru sectorul centru care va fi aprobat de consiliu. Dar a trecut şi anul 2011, şi 2012 şi iată se termină şi anul 2015, iar noi până în ziua de azi nu avem un caiet de sarcini aprobat”, spune arhitectul Capitalei, Ion Carpov. 

image

FOTO: Alexandru Tarlev

Acesta a mai spus că toate procedurile, aprobările, avizele din partea instituţiilor abilitate precum Serviciul pompieri, Inspectoratul Ecologic, Medicina Preventivă, sunt discutate în lipsa Planului Urbanistic Zonal, deoarece nu se ştie când acesta va fi votat. „Propriu-zis, ca sens, Moratoriul este epuizat. Moratoriul înseamnă nicio mişcare, dar mişcări se produc. Referitor la planul urbanistic pentru Chişinău, în acest moment s-a ajuns la faza aprobării caietului de sarcini, care a fost discutat la trei şedinţe a comisiilor de profil şi nu a acumulat votul necesar. Însă acesta este primul pas pentru a merge înainte şi a obţine o procedură de selectare a unui potenţial antreprenor în proiectare pentru revizuirea planului general. Dacă vorbim de zona centru, procedura este cam aceeaşi. Se întârzie cu procedurile şi modalităţile de a aproba nişte paşi concreţi în a obţine ceva vital pentru oraş”, a concluzionat Carpov.

DOSAR

image

FOTO Alexandru Tarlev

Compania de construcţii Moldconstruct Market SRL a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat la data de 26 noiembrie 2002. Singurul fondator şi administrator al firmei este Şcerbina Angela Petru. Până în ianuarie 2010, Oleg Voronin, fiul ex-preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin, a deţinut funcţia de economist al companiei. În 2003-2009, perioda în care Vladimir. Voronin era preşedinte, Moldconstruct Market a câştigat un şir de licitaţii publice organizate de instituţiile de stat. Compania s-a aflat şi în litigiu mai mulţi ani cu Primăria Capitalei după ce a solicitat, în 2010, eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectarea blocurilor locative din str. Ciocîrliei.

Compania Leiria-Tur SRL are cinci fondatori. Cea mai mare parte din capitalul social (81,66%) e deţinută de firma off-shore Hesperus Investments Limited din Cipru. La rândul ei, compania cipriotă este fondatoarea firmelor Etelma SRL şi ÎCS Best Fitness SRL.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite