Accidentul casnic nu este o întâmplare. Cum acorzi copilului tău primul ajutor

Accidentul casnic nu este o
întâmplare. Cum acorzi copilului tău primul ajutor

Managerii instituţiilor preşcolare participă la un curs practic de acordare a primului ajutor în diferite situaţii de urgenţă la copii. FOTO Alexandru Tarlev

Copiii trebuie să fie supravegheaţi în permanenţă de un adult. În momentul în care aceştia apar pe lume, părinţii sunt preocupaţi de aranjamentul camerei cu jucării. Specialiştii spun că aceasta nu este principala acţiune pe care trebuie să o facă un părinte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceştia din urmă trebuie să fie capabili de a preveni accidentele la care poate fi supus copilul, dar şi să acorde primul ajutor în caz că acesta s-a intoxicat cu produse petroliere, a înghiţit baterii alcaline sau a suferit arsuri. Atunci când în familiile tinere apar copiii, părinţii se grăbesc să repare frumos camera şi s-o decoreze cu multe jucării. „Dar nu acesta este momentul important. Părinţii trebuie să-şi reorganizeze casa în momentul în care copilul începe să meargă, fiindcă atunci apare curiozitatea şi creativitatea lui. De aceea, atunci când copilul începe să meargă, părintele trebuie să se aşeze la nivelul ochilor copilului şi să observe ce vede: un colţ de masă ascuţit, un televizor care nu stă pe o noptieră stabilă, plita electrică la care acesta poate ajunge. Atunci trebuie să ia măsuri ca să prevină accidentele casnice”, a precizat Silvia Morgoci, preşedintele Fundaţiei „CPSS-Moldova”, într-un interviu pentru Adevărul Moldova.
 

Mor copiii sănătoşi

Copiii cu vârsta de până la cinci ani se accidentează cel mai des acasă. „Pe locul trei în ceea ce priveşte morbiditatea la copiii din Republica Moldova sunt traumele, intoxicaţiile şi otrăvirile. Gravitatea problemei este că aceştia sunt copii născuţi sănătos şi care, dintr-un accident, au decedat ori au rămas invalizi pe viaţă”, a precizat Silvia Morgoci.
 

Intoxicaţiile cu produse petroliere sunt cele mai grave

Un copil mic se poate otrăvi cu substanţe de curăţat, gaz lampant, otrăvuri pentru insecte , îngrăşăminte, sodă caustică, medicamente şi oţet alimentar. „Soluţiile chimice de curăţat sunt create cu scop comercial. Acestea atrag atenţia copilului, care vede în loc de sticla de la Domestos un elefănţel. Deoarece copiii sunt foarte curioşi să vadă ce se află acolo, aceştia gustă din substanţe. O altă problemă sunt medicamentele pe care tot adulţii le lasă la îndemâna copiilor şi care tot sunt foarte colorate, arată ca nişte bomboane, iar copiilor le place dulcele. În toate aceste cazuri nu există doar o singură manevră de ajutor. De exemplu, în cazurile când copilul a băut produse petroliere, este absolut contraindicat curăţarea stomacului. Tu omori copilul dacă încerci să-i produci vomă. Acest lucru este categoric interzis, pentru că, în momentul când are loc această vomă creşte permeabilitatea vaselor sanguine de la nivelul tractului digestiv şi tu forţezi pătrunderea produselor petroliere în sânge. Nu trebuie să faci nimic decât să chemi ambulanţa. Totodată, dacă copilul a înghiţit medicamente sau alte soluţii, este recomandată provocarea vomei cu două degete la rădăcina limbii. Însă, mai întâi este de dorit să se bea lichid, ca să poată avea loc spălarea căilor digestive”, a subliniat Silvia Morgoci.
 
Silvia Morgoci. FOTO Alexandru Tarlev
 

Cel mai periculos obiect înghiţit

Sufocarea cu corpuri străine este un caz foarte des întâlnit la copii, atât în condiţii casnice, cât şi la grădiniţe. „Sunt cazuri când familiile care au absolut de toate şi nu ştiu cu ce să îşi mai îndestuleze copiii le cumpără diferite jucării lego. Aceste obiecte pot fi înghiţite din curiozitate de copii. Alteori copiii înghit monede. În situaţii fericite acestea sunt evacuate, dar dacă ele se blochează în căile respiratorii, copilul nu poate să respire, iar starea lui se agravează şi în câteva secunde se face albastru. De aceea, trebuie aplicate manevre de dezobstrucţie. Mai întâi se verifică cavitatea bucală, iar dacă obiectul se vede, mama încearcă cu degetele să-l evacueze. Atunci când copilul este mai mare el trebuie încurajat să tuşească în continuu. Dacă respiră greu şi nu poate vorbi se recomandă să staţi în spatele lui, cu o mână susţineţi capul, iar cu alta îl loviţi cu dosul palmei de cinci ori între omoplaţi. Apoi se verifică gura din nou. Dacă asfixierea persistă, se pune un pumn pe abdomenul copilului, între ombilic şi stern, acoperiţi-l cu palma liberă şi apoi apăsaţi de cinci ori, efectuând o mişcare verticală rapidă de împingere. Dacă situaţia nu s-a ameliorat după trei cicluri de lovituri pe spate şi compresiunile pe abdomen se cheamă ambulanţa. Între timp, se face de cinci ori respiraţie gură-la-gură şi resuscitarea cardio-pulmonară”, informează Silvia Morgoci.
 
Tot ea atenţionează că cel mai periculos obiect înghiţit de copii sunt bateriile alcaline. Ele intră în reacţie cu acidul gastric din stomac, se dizolvă şi elimină produsul lor în stomac. Acesta este extrem de periculos şi distruge stomacul. În astfel de cazuri nu se poate face nimic acasă, ci este necesară transportarea copilului la spital.

Blocarea căilor respiratorii cu corpi străini poate să ameninţe viaţa copilului. FOTO Alexandru Tarlev
 

Primul ajutor în caz de arsuri şi opăriri

Aragazul, plita, cuptorul electric sau cuptorul cu microunde pot provoca arsuri grave unui copil dacă acesta le va atinge când sunt fierbinţi. În cazul în care copilul s-a ars sau s-a opărit, zona afectată se introduce sub un jet de apă rece curgătoare timp de 20 de minute sau până se ameliorează durerea. În timp ce copilul este transportat la spital se recomandă aplicarea compreselor cu apă rece pe zona afectată. Dacă arsura e mai puţin gravă, după ce a fost răcită zona se aplică un bandaj steril, fără a-l strânge. Acesta va reduce durerea şi va proteja zona arsă. „Dacă nu iei măsuri, opărirea se adânceşte şi lasă cicatrici pe viaţă şi care necesită operaţii plastice, pentru că în momentul în care a părut o cicatrice, pielea pierde elasticitatea şi, deşi copilul creşte, aceasta nu se mai extinde. Totodată, hainele de pe zona arsă se îndepărtează numai dacă acestea nu sunt lipite de piele. În caz contrar, se taie haina în jurul zonei în care s-a lipit, altfel aceasta se va îndepărta cu tot cu piele şi va agrava rana”, explică Silvia Morgoci. De asemenea, pe arsură nu se aplică gheaţă, pentru că suprafaţa poate fi afectată de degerătură, dar nici ulei, unt, alcool sau oţet, fiindcă acestea pot agrava rana sau împiedica vindecarea.
 
În cazul unei intoxicaţii, prima jumătate de oră este esenţială. Sunaţi la TOXAPEL pentru a afla ce trebuie şi ce nu trebuie să faceţi în acordarea primului ajutor până la sosirea ambulanţei. Serviciul este gratuit şi disponibil non-stop. Numărul TOXAPEL este 022-555-220
 
 
43  de copii sănătoşi au decedat în anul 2014 în Republica Moldova din cauza accidentelor casnice
 
2.176  de copii din Republica Moldova cu vârsta de până la 5 ani au ajuns anul trecut în stare de urgenţă la spital în urma traumelor, otrăvirilor, arsurilor
 
Miercuri, 9 decembrie, la Grădiniţa nr.197 din Capitală a avut loc cursul „Primul ajutor în pediatrie” pentru managerii instituţiilor preşcolare. Aceştia au fost instruiţi cum să acorde copiilor primul ajutor în diferite cazuri de urgenţe medicale. Instruirea face parte dintr-o serie de cursuri practice cu scopul de a oferi cunoştinţe de prim ajutor pedagogilor şi sunt desfăşurate sub egida parteneriatului dintre Fundaţia „CPSS-Moldova”, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău şi Aqua Trade SRL.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările