Şomeri, pentru că au o dizabilitate

Dumitru Focşa la lucru, instruind noii angajaţi. FOTO: arhiva personală

Persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu o serie de probleme la angajarea în câmpul muncii. Pe de o parte, angajatorii nu sunt suficient de motivaţi să primească astfel  de persoane, pe de altă parte, cadrul legal este unul imperfect şi nu prevede măsuri, care să stimuleze angajatorii sau să-i sancţioneze mai dur.

Totuşi, specialiştii amintesc şi de vechea problemă nerezolvată - asigurarea accesibilităţii la infrastrucută a persoanelor cu dizabilităţi, care rămâne a fi un impediment major la angajare.

Dumitru Focşa utilizează un scaun rulant. Tânărul povesteşte că procesul de angajare a unei persoane cu dizabilităţi în Republica Moldova este foarte dificil. „Am trecut prin mai multe etape: plăcute şi neplăcute. De exemplu, mi se întâmpla ca angajatorul să mă invite la interviu, fără ca să-mi citească atent CV-ul. După ce îi comunicam că sunt utilizator de scaun rulant, acesta nu mă mai telefona pentru a stabili întâlnirea. Au fost şi cazuri pozitive, când eram primit la serviciu, dar era imposibil ca să mă deplasez până la etajul doi sau trei, din cauza infrastructurii neadaptate”, explică Dumitru.

După mulţi ani de aşteptări şi bătut pe la uşi, astăzi tânărul este angajatul unei companii, care are puse la punct toate necesităţile persoanelor cu dizabilităţi. „Am fost întâlnit foarte deschis, fără ca cineva să facă ochii pătraţi. Lucrez la etajul şapte şi am acces peste tot - la cantină, bucătărie, alte săli. Este primul meu loc de muncă oficial”, spune tânărul, care e absolventul unei facultăţi de economie.

Angajatorii, fără facilităţi fiscale

Dar cazul lui Dumitru este unul dintre puţinele de succes. Majoritatea angajatorilor refuză să primească persoane cu dizabilităţi pe motiv că vor suporta cheltuieli adiţionale pentru crearea condiţiilor necesare la locul de muncă, lipsesc facilităţile fiscale şi deficienţele de comunicare, susţin specialiştii.

„Deşi în avem o legislaţie destul de bună cu privire la persoanele cu dizabilităţi, nu există mecanisme de implementare a lor. Adică nu permite nici angajatorilor, nici persoanelor cu dizabilităţi, nici statului să controleze situaţia angajării în câmpul muncii. Potrivit legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, angajatorii sunt obligaţi să ia la lucru persoane cu dizabilităţi dacă au mai mult de 20 de angajaţi. Însă statul nu vine cu niciun suport sau vreo contribuţie pentru ei. De exemplu, o persoană cu dizabilităţi, conform Codului Muncii, munceşte şase ore pe zi, şi nu opt, iar angajatorul este obligat să-i plătească opt ore”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei „Motivaţie”, Igor Meriacre.

Beneficii şi amenzi

De partea cealaltă, reprezantanţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei nu văd o problemă ca angajatorii să plătească această diferenţă de două ore. Mai degrabă, ei subliniază lipsa unei amenzi usturătoare pentru cei care nu vor să-i primească la serviciu sau să adapteze locurile de muncă.

„Suntem, permanent, într-un proces de lucru ca să ameliorăm ce avem. Desigur, nu e nimic ideal. Totuşi, în ultimii ani am îmbunătăţit cadrul legal pentru a asigura pe deplin drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Nu este o problemă pentru angajatori ca să plătească cele două ore diferenţă, fiindcă aceste persoane sunt mai responsabile, muncitoare şi lucrează suplimentar. Noi înţelegem că angajatorii vor anumite drepturi. Cu toate acestea, ei nu sunt sancţionaţi pentru faptul că nu creează locuri de muncă pentru aceste persoane, fiindcă în Codul Contravenţional nu sunt prevăzute mărimea amenzilor, deşi ar trebui”, a opinat şeful Direcţiei politici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, Vasile Cuşca.

Locuri de muncă, în aşteptare

Pe parcursul anului 2014, Inspecţia Muncii a realizat controale în 1536 unităţi economice, care dispun de un efectiv de personal de 20 şi mai mulţi angajaţi. Dintre acestea, 108 unităţi au rezervat 398 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi, iar în 184 de unităţi activau 602 persoane.

„Noi am întâlnit încălcări din partea agenţilor economici. Dar avem şi situaţii în anumite localităţi, când persoanele cu dizabilităţi nu se adresează la unităţile economice, iar agenţii nu pot ţine locul vacant mereu”, a declarat directorul adjunct al Inspectoratului de Stat al Muncii, Igor Ciloci.

Pentru a schimba această situaţie, Ministerul Economiei a format un grup de lucru, anul trecut, care să elaboreze un proiect de lege privind antreprenoriatul social, ce va scuti angajatorii de unele impozite în cazul în care aceştia îşi vor îndeplini angajamentul de creare a condiţiilor de muncă pentru aceste persoane. Experţii punctează că această lege ar putea repeta succesul statelor europene care deja au adoptat-o şi unde 60% din persoanele cu dizabilităţi sunt angajate.

Educaţia profesională, „neadaptată”

Stabilirea capacităţii de muncă şi educaţia profesională este un alt impediment la angajare. „Foarte multe persoane cu dizabilităţi atunci când se adresează la comisiile medicale de expertizare a vitalităţii şi capacităţii de muncă nu primesc un răspuns clar ce profesii pot să practice şi care este programul lor de reabilitare. Totodată, sunt mulţi angajatori care vor să primească persoane cu dizabilităţi, însă aceştia nu au capacităţi profesioanale. Instituţiile de învăţământ profesional nu sunt amenajate corespunzător şi nu oferă suficiente condiţii ca persoanele cu dizabilităţi să-şi dezvolte o carieră profesională, cum ar fi manuale alternative şi profesori care să posede cunoştinţe necesare”, a opinat Ludmila Iachim, coordonator de proiecte în cadrul Asociaţiei „Motivaţie”.

Ministerul Educaţie recunoaşte că există carenţe în învăţământul profesional, doar că ele pot fi aplanate prin eforturi comune cu societatea civilă. „Multe edificii sunt din anii 1950-1970, iar în cazul lor este imposibilă adaptarea cu rampe de acces până la ultimul etaj. Totuşi, dacă se înmatriculează o persoană cu dizabilităţi, atunci administraţia instituţiei găseşte modalităţi ca să-i asigure învăţământul. Cadrul didactic de sprijin ar fi o soluţie. Cândva, în colegii şi şcoli profesionale, existau profesori specializaţi, care traduceau lecţiile în limbajul mimico-gestual, pe care astăzi nu îi avem. Dacă ONG-urile cunosc mai bine problemele persoanelor cu dizabilităţi, de ce nu vin cu nişte propuneri sau chiar cu vreun suport, dar semnalează careva lacune numai la admitere?”, s-a întrebat specialistul Direcţiei învăţămînt secundar profesional şi mediu de specialitate, Maria Golban.

Potrivit datelor oficiale, în Moldova sunt peste 183 mii de persoane cu dizabilităţi. Rata angajării la muncă a acestora este de trei ori mai mică decât în rândul populaţiei generale.

Din experinţa de succes a altor state

În lume, persoanele cu dizabilităţi devin antreprenori, fermieri, angajaţi la uzine, medici, profesori, vânzători, şoferi, artişti şi tehnicieni. În Polonia, de exemplu, fiecare angajator care doreşte să angajeze o persoană cu dizabilităţi vine într-o agenţie specială de stat, unde depune o cerere. Un evaluator din cadrul agenţie analizează locurile de muncă şi vine cu un set de recomadări. În baza acestor recomandări se îndeplinesc, din contul statului, lucrările de adaptare a locului de muncă. Apoi se încheie un contract cu angajatorul pe un termen de cel puţin doi ani, în care el îşi ia angajamentul pentru a primi la muncă persoana respectivă. Tot statul vine cu un suport financiar, pentru a plăti diferenţa de două ore.