600 de euro pentru a fi admis în şcoală. Directoarea unui liceu din Chişinău este bănuită de corupere pasivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bănuita riscă să-şi piardă funcţia FOTO: Adevărul
Bănuita riscă să-şi piardă funcţia FOTO: Adevărul

Femeia a fost reţinută în flagrant, în seara zilei de ieri, după ce angajaţii Procuraturii Anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie au reuşit să documenteze acţiunile ilicite ale directoarei.

Managerul liceului este bănuit că ar fi estorcat şi primit de la părintele unui elev 600 de euro pentru a-l admite, prin transfer, la studii în liceul pe care-l conduce. În cadrul percheziţiei efectuate în biroul de serviciu, femeia a predat benevol suma de bani primită de la părinţii elevului.

Bănuita a fost reţinută preventiv pentru 72 de ore şi escortată la sediul Procuraturii Anticorupţie, unde, în prezenţa apărătorului, i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire.

Astăzi, procurorii vor decide asupra înaintării unui demers privind aplicarea măsurilor preventive, precum şi vor solicita suspendarea provizorie a acesteia din funcţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite