Război între şef şi subalterni. Scandalul „Maturinol“ continuă

Război între şef şi subalterni. Scandalul „Maturinol“ continuă

Ion Iliciuc este contestat de peste 50 de medici care îl acuză de mai multe nereguli

Disputa de la Centrul Mamei şi al Copilului degenerează în acuze dure de ambele părţi. Discuţiile pe marginea preparatului „Maturinol", prescris copiilor, au ajuns la învinuiri despre managementul defectuos al instituţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 50 de medici de la Centrul Mamei şi al Copilului îl acuză pe Ion Iliciuc, directorul instituţiei, de încălcări grave. „Circa 40 la sută din decesele perenatale şi 36 la sută din decesele infantile care au loc în republică se întâmplă la noi la Centru", susţin aceştia într-o scrisoare deschisă trimisă redacţiei. Ion Iliciuc se apără şi spune că, dimpotrivă, la acest capitol în 2010 indicii sunt mai buni faţă de anii trecuţi.

De asemenea, managerul instituţiei este învinuit că de un an şi jumătate de când a fost angajat ar fi eliberat din lucru câteva persoane, încălcând legislaţia muncii. „Acest lucru a prejudiciat bugetul Centrului de 117.000 de lei, şapte dosare fiind pierdute deja în judecată", susţine Petru Stratulat, vicedirectorul spitalului. Ion Iliciuc afirmă, însă, că acţiunile sale au deranjat pe cei cărora le-ar fi stricat schemele de corupţie.

ŞI-A ANGAJAT RUDELE
„Tentacule acesteia ajungeau până la Ministerul Sănătăţii. Am concediat vara trecută un brigadier pe care l-am prins încărcând produsele alimentare într-un microbuz. Carnea o duceau la piaţă, iar copiilor le dădeau doar terciuri în care nu se punea nici măcar unt", spune Iliciuc.

Medicii mai afirmă că directorul şi-ar fi angajat rude sau persoane membre ale Partidului Liberal. În lista rudelor angajate sunt incluşi Valentin Vasilică, şef de gospodărie, Gheorghe Chibric, şeful garajului, Eugenia Ţurcan (fină), contabil-şef, Dumitru Bulgaru, şeful securităţii, metrologul Ion Cazacov, Galina Bondarenco şi Violeta Ursu de la cancelarie şi Cornel Deliu, inspector pe tehnica securităţii.

„Nu sunt rudă. Am expediat CV-ul şi am fost angajată", spune Galina Bondarenco, supărată că o deranjăm cu astfel de întrebări. Valentin Vasilică la fel neagă faptul că ar fi rudă cu Iliciuc. Şi managerul instituţiei a spus că nu a angajat persoane apropiate şi nici colegi de partid. Acesta a concretizat că din cei 1.800 de angajaţi, doar 15 sunt membri ai Partidului Liberal. „Nu găsesc alte motive ca să scape de mine şi inventează tot felul de minciuni. Am crezut că luptăm împreună să facem ordine, dar se vede că acest lucru îl doresc doar eu. Scopul lor e să mă dea afară şi o să reuşească până la urmă", spune nemulţumit Ion Iliciuc.

REVIZIE LA SPITAL
Angajaţii de la Centrul Anticorupţie efectuează, de două luni, revizie economico-financiară la Centrul Mamei şi al Copilului pentru a stabili dacă în ultimul an aici au fost comise încălcări. Ofiţerii evită să tragă concluzii fiindcă, spun ei, mai au mult de lucru.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările