FOTO Zi istorică pentru moldoveni. De astăzi pot călători în UE fără vize. Primele declaraţii ale conducerii de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice cetăţean moldovean care deţine un paşaport biometric poate merge din 28 aprilie în toate ţările Uniunii Europenene (cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei), dar şi în Elveţia, Norvegia şi Islanda şi poate sta acolo până la 90 de zile în jumătate de an.

UPDATE, ora 11.57: Peste 700 de moldoveni au trecut graniţele spre Uniunea Europeană cu ajutorul paşapoartelor biometrice, fără să mai aibă nevoie de vize. Circa 500 dintre ei au traversat Prutul pe la postul vamal Leuşeni, cu 154 de maşini şi opt autocare, lar 19 cetăţeni au trecut pe la posturile vamale Cahul şi Giurgiuleşti. Din datele centralizate de Serviciul Vamal reiese că peste 230 de moldoveni au decolat până acum, de pe Aeroportul Internaţional Chişinău, spre diverse destinaţii din spaţiul comunitar.

UPDATE 8.05 Premierul Iurie Leancă: "Este o zi istorică şi nu mă tem să spun acest lucru. Pentru că, de astăzi, cetăţenii ţării noastre - indiferent de etnie, loc de trai sau limba vorbită - sunt mai liberi. O libertate care vine odată cu ridicarea vizelor de călătorie în Europa".

Şeful Guvernului de la Chişinău a mai spus că până la această oră, peste 200 de cetăţeni au beneficiat de acest drept, intrând fără vize în UE. "Putem polemiza la nesfârşit dacă drumul spre liberalizarea vizelor, parcurs de Republica Moldova, a fost unul scurt sau lung. Eu aş spune că, pentru o ţară care în 2009 se afla în afara timpului şi a geografiei europene, faptul că peste câteva minute ne vom lua nestingherit zborul spre Atena, capitala care în prezent deţine preşedinţia Uniunii Europene, este o victorie a noastră a tuturor", a mai spus premierul.

„28 aprilie 2014 este şi victoria părinţilor noştri - a celor care sunt acasă, care vor avea şansa să-şi vadă copiii stabiliţi în ţările europene şi nepoţii pe care, unii, nu i-au văzut niciodată. Dar este şi victoria părinţilor plecaţi peste hotare, care-şi vor putea mai des strânge la piept copiii rămaşi în Moldova. Spun acest lucru, gândindu-mă la zecile de mii de moldoveni care au trăit şi mai trăiesc durerea familiilor răzleţite şi care, de astăzi, vor fi măcar puţin mai fericiţi. Sunt convins că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să trăiască momente de jenă în procesul de solicitarea vizei ori scoţând paşaportul moldovenesc din buzunar la trecerea frontierei… Îmi doresc cu tot sufletul ca cetăţenii Republicii Moldova să nu se mai simtă  niciodată inferiori faţă de semenii lor europeni, iar paşaportul albastru să devină un element de mândrie. Abolirea vizelor nu este nici pe departe un sfârşit drumului, dar dimpotrivă, este continuarea drumului nostru spre acasă, în Europa", a adăugat Iurie Leancă.

image

Foto

image
image

EDITORIAL Moldova, un colţ de Europa: liberalizarea vizelor reprezintă o reparare a unei erori istorice

„Liberalizarea era pe masa discuţiilor şi la summitul Partenariatului Estic de la Vilnius, în 28-29 noiembrie 2013. Dar cu siguranţă nu ar fi intervenit atât de repede, cred, dacă între timp Putin nu ar fi anexat Crimeea”, scrie Iulia Badea-Guéritée, editor Presseurop si Courrier International, pe blogul său de pe adevarul.ro.

UPDATE 8.18 Preşedintele Parlamentului Igor Corman: „Începând de astăzi mulţi moldoveni vor avea ocazia să-şi revadă părinţii, rudele. Sunt sigur începând cu această zi ne vor simţi mai europeni. Este un pas important spre integrarea în marea familie europeană. Aceasta zi ne motivează, ne dă un sentiment de încredere că suntem în stare să transformăm ţara în una europeană. Paşapoartele moldoveneşti vor avea o altă valoare. Această realizare e o contribuţie importantă pentru întărirea statalitaţii, un sentiment de mândrie, fiindcă ceea ce era un vis azi a devenit realitate".

Şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola: „Astăzi este cu adevărat o zi istorică, este o zi pe care am asteptat-o de foarte mult timp. Se va întâmpla un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată, cetăţenii unui stat al Parteneriatului Estic au posibilitatea să intre în UE fără vize, o realizare extraordinară. Apropierea de UE presupune o muncă asiduă, ce implica reforme, schimbări profunde".

Eurodeputatul român Monica Macovei: „Sunt fericită şi emoţionată că trăiesc acest moment, că suntem aici împreună şi plecăm cu toţii în Europa fără vize. Se deschid graniţe, se deschid noi drumuri în viaţa oamenilor. Sunt onorată că Republica Moldova m-a integrat în primul grup care călătoreşte fără vize în Uniune. Şi eu muncesc pentru integrarea ei în Uniune. Republica Moldova are în mine un susţinător devotat al integrării şi voi lucra neobosit pentru asta, aşa cum o fac de ani de zile”.

Moldovenii trebuie doar să prezinte documente care justifică scopul şi condiţiile şederii şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea.Care sunt regulile

Totodată, cetăţenii moldoveni trebuie să respecte perioada de scurtă şedere - 90 de zile în decursul a şase luni. În cazul depăşirii acestei perioade vor fi aplicate amenzi până la 3.000 euro sau interdicţii de a intra pe teritoriul Schengen pentru o perioadă de până la cinci ani. 

Cu această ocazie, Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunţă că a simplificat la maximum procedurile de control vamal şi a suplimentat numărul de colaboratori vamali, iar în cazul în care se va atesta un număr sporit de mijloace de transport, vor fi utilizate şi alte piste de control vamal.

Astăzi, peste 100 de moldoveni vor merge cu premierul Iurie Leancă la Atena, pentru a testa regimul liberalizat de vize. La eveniment vor mai participa Igor Corman, preşedintele Parlamentului, Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, şi eurodeputatul român Monica Macovei, preşedinta Comitetului de cooperare UE-Republica Moldova. În total, vor călători peste 100 de persoane, inclusiv studenţi, elevi, rude ale moldovenilor stabiliţi în Grecia, dar şi jurnalişti.

Titus Corlăţean a felicitat Guvernul Leancă pentru acest succes

Ministrul român de Externe Titus Corlăţean le-a urat cetăţenilor moldoveni „Bun venit” în România şi în UE. „Doresc să adresez felicitări autorităţilor de la Chişinău pentru această reuşită excepţională, obţinută la capătul a patru ani de eforturi şi de reforme intense, desfăşurate nu întotdeauna în circumstanţe externe prielnice, dar promovate în fiecare clipă cu perseverenţă şi curaj. Este, de asemenea, un succes care se datorează fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, societăţii de peste Prut în ansamblul său, care a înţeles că numai integrarea europeană poate aduce împlinirea aşteptărilor de libertate, prosperitate şi demnitate. Liberalizarea vizelor este, astfel, o probă concretă, profund simbolică, dar şi extrem de convingătoare, a beneficiilor pe care le aduce integrarea europeană”, a susţinut şeful diplomaţiei române, citat de Mediafax.

Primul moldovean care-a trecut graniţa cu UE fără viză a alergat 74 de kilometri de la Chişinău la Leuşeni

Titus Corlăţean a reamintit momentul în care românii au putut călători liber în UE, fiind convins că şi moldovenii vor resimţi aceeaşi bucurie. "Avem încă proaspăt în amintire momentul simbolic în care cetăţenii României au putut călători liber în spaţiul Uniunii Europene, în 2002. Sunt convins că, în zilele şi săptămânile care vor urma, cetăţenii Republicii Moldova vor resimţi aceeaşi bucurie şi emoţie, precum şi acelaşi sentiment al revenirii în casa noastră comună, Europa, pe care românii din dreapta Prutului le-au trăit atunci", a spus Corlăţean.

De ce acte ai nevoie pentru a intra în UE

  •  paşaport biometric;
  •  paşaport simplu cu o viză Schengen valabilă.

Poliţistul de frontieră v-ar putea întreba care este scopul vizitei sau v-ar putea cere biletul de călătorie tur-retur, rezervarea la hotel, cartea verde, în cazul călătoriei cu automobilul, ori datele de contact ale persoanelor care v-au făcut invitaţia. Totodată, trebuie să aveţi bani suficienţi pentru a vă întreţine şi a reveni acasă, dar şi asigurare medicală.

Parlamentul European a votat abolirea regimului de vize pentru moldoveni pe 27 februarie, după ce în ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, pe 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană anunţa că Republica Moldova a îndeplinit toate condiţiile planului de acţiuni pe acest dosar.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite