Vladimir Voronin: Voi candida pentru funcţia de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, va fi candidatul formaţiunii pe care o conduce la funcţia de şef al satului. Anunţul a fost făcut de către liderul comunist la Radio Moldova, transmite IPN.

„Voi candida la sigur. Dar acum nu ne implicăm cu nimic, deoarece încă nu este clar ce va fi cu aceste alegeri prezidenţiale directe”, a spus preşedintele PCRM.

Vladimir Voronin a mai declarat că va miza doar pe PCRM şi nu va face niciun fel de alianţă cu alte partide. „Anterior am încercat să negociem cu unele partide, dar unicul lucru pe care l-am auzit de la liderii acestor partide a fost despre locul pe care îl vor avea în lista electorală sau funcţia pe care o vor deţine”, a spus Voronin.

Vladimir Voronin l-a acuzat pe Iurie Ciocan, preşedintele CEC, că ar fi fraudat alegerile parlamentare din aprilie 2009. „Deţin informaţia că PCRM a obţinut atunci 62 la sută din sufragii. Iurie Ciocan a făcut tot posibilul şi a prezentat rezultatul de 60 de procente pentru PCRM. Preşedintele CEC a fost influenţat atât din interior, cât şi din exterior. Chiar dacă nu ne-a ajuns un vot să alegem preşedintele, noi am anunţat alegeri anticipate, dar n-am umblat cu cumpăratul deputaţilor”, a declarat liderul comunist.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite