Vladimir Socor: Rusia a cooperat cu autorităţile ilegale de la Tiraspol în organizarea alegerilor în Duma de Stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Socor
Vladimir Socor

Organizând alegeri pe teritoriul necontrolat de autorităţile Republicii Moldova, care şi-au exprimat dezacordul, ruşii ar dori să spună că Transnistria este „chiar o parte a Rusiei, un fel de Kaliningrad, nedeclarat oficial, dar tratat ca atare”, a opinat într-un interviu pentru Europa Liberă Vladimir Socor, cercetător la Fundaţia Jamestown, transmite IPN.

În condiţiile sfidării crase a suveranităţii Republicii Moldova, Chişinăul a reacţionat la nivelul unui „comentariu al Biroului de presă. Este nivelul cel mai scăzut la care un Minister de Externe poate să exprime o reacţie sau o atitudine”, consideră expertul. El relevă că această cooperare a Rusiei „cu autorităţile nerecunoscute, ilegale, de pe malul stâng al Nistrului ar fi trebuit (de) subliniat, tocmai pentru ca în viitor Rusia să fie obligată să ţină seama de aceste considerente”.

De asemenea, el menţionează că reacţia Chişinăului nu contestă valabilitatea rezultatelor alegerilor pe malul stâng al Nistrului. Mai mult, analistul este „contrariat pur şi simplu de faptul că (Chişinăul) foloseşte termenul regiunea transnistreană..... Această regiune nu a existat niciodată nici juridic, nici constituţional. Nici politic nu a existat o regiune transnistreană. Este un teritoriu, un teritoriu geografic”.

Pentru a ignora alegerile ilegale, Chişinăul trebuie în permanenţă să-şi afirme titlul de suveranitate, consideră politologul, să afirme că alegerile organizate pentru parlamentul Rusiei în teritoriul necontrolat nu ştirbeşte titlul juridic de suveranitate al Republicii Moldova. Acest lucru trebuie afirmat la fiecare pas, titlul de suveranitate rămâne neştirbit.”

Răspunzând la întrebarea interlocuroului, dacă şefa statului se va referi în discursul său la ONU la raioanele necontrolate din stânga Nistrului („pentru că toate guvernările au cerut de la această înaltă tribună retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova?”), Vladimir Socor a răspuns: „Cred că dna Sandu va repeta această cerere... Guvernarea actuală va trebui, probabil, să adopte o atitudine mai clară în ceea ce priveşte înlocuirea trupelor zise pacificatoare ruseşti cu o misiune nemilitară internaţională. Nu e suficient să formulăm această cerere în abstract, într-o frază sau un scurt paragraf, fără a o însoţi de demersuri corespunzătoare faţă de diferite guverne şi faţă de alte organizaţii internaţionale, nu numai o dată pe an la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.”

În contextul examinării alegerilor ilegale, derulate de un stat străin pe teritoriul Republicii Moldova, interlocutorii au constatat „că principalul subiect discutat între Chişinău şi Tiraspol rămân a fi numerele de înmatriculare neutre pentru vehiculele din stânga Nistrului”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite