Vladimir Bolea: Dacă PDM nu va face alianţă cu PSRM sau cu Partidul Şor, am putea avea alegeri anticipate

Vladimir Bolea: Dacă PDM nu va face alianţă cu PSRM sau cu Partidul Şor, am putea avea alegeri anticipate

FOTO IPN

Preşedintele organizaţiei teritoriale Chişinău a Partidului Acţiune şi Solidaritate, Vladimir Bolea, consideră că Partidul Socialiştilor, Partidul Democrat şi Partidul Şor „sunt un tot întreg”. În acest sens, politicianul crede că aceste trei formaţiuni politice vor face o alianţă, iar dacă scenariul respectiv nu va avea loc, atunci există probabilitatea alegerilor anticipate.

Vladimir Bolea a declarat, la emisiunea „Adevărul Live”, că Blocul ACUM nu va face alianţă cu PDM, PSRM sau cu Partidul Şor. În aceste condiţii, singura soluţie ar fi ca partidele menţionate să facă o alianţă între ele.

„Imaginaţi-vă că noi facem alianţă cu ei. Noi suntem în următoarea secundă de dat la gunoi. Adică tu ţi-ai făcut o campanie de salvare a Moldovei de aceşti trei jucători, ai ajuns în Parlament şi ce le spui (cetăţenilor)”, a afirmat Bolea.

Politicianul nu exlude că, în cazul în care Blocul ACUM va obţine de unul singur majoritatea parlamentară, alegerile ar putea fi anulate după modelul celor locale din Chişinău.

„Eu cred că noi suntem capabili să ne apărăm ţara de data asta şi să ieşim şi să luptăm pentru dreptul nostru”, a mai spus Vladimir Bolea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: