Vlad Plahotniuc renunţă la conducerea Partidului Democrat. „Mă autosuspend”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plahotniuc îşi dă demisia din conducerea partidului FOTO: Adevărul
Plahotniuc îşi dă demisia din conducerea partidului FOTO: Adevărul

Vlad Plahotniuc a anunţat că s-a „autosuspendat din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova”. Acesta renunţă şi la calitatea de membru de partid după acuzaţiile care i-au fost aduse de Vlad Filat în cadrul şedinţei Parlamentului de joi.

„Având în vedere necesitatea ca ancheta în cazul BEM să fie în afara oricăror suspiciuni legate de eventuale influenţe externe instituţiilor de drept, dar având în vedere şi acuzaţiile care mi se aduc, chiar daca nu au fost niciodată probate şi sunt nefondate, consider că este oportun să mă autosuspend din funcţia de primvicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova. De asemenea, mă autosuspend din calitatea de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul BEM”, scrie Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.

Acesta mai scrie că nu a avut niciodată vreo implicare în acest caz. „Consider că e important ca în acest moment să fac acest demers, pentru a nu lăsa campaniile de manipulare să afecteze activitatea instituţiilor de drept, dar şi imaginea partidului din care fac parte”.

Astăzi, procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut în cadrul plenului Parlamentului ridicarea imunităţii deputatului PLDM şi ex-premierului Vlad Filat în baza probelor deţinute privind implicarea acestuia în comiterea fraudelor la Banca de Economii. Liderul PLDM l-a acuzat pe prim-vicepreşedentele PD, Vlad Plahotniuc, de situaţia creată.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite