Vlad Plahotniuc: "Nu sunt monitorizat sau căutat de Interpol"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc a declarat, acum câteva minute, că Biroul Mondial al Interpolului de la Lyon nu îl are în vizor şi nici nu l-a monitorizat vreodată. Totodată, liderul democrat i-a cerut scuze publice ministrul de Interne Dorin Recean.

Vladimir Plahotniuc a spus că, în urma speculaţiilor de presă că ar fi sub lupa Interpolului, a cerut atât de la Biroul Interpol de la Roma, cât şi de la Biroul Mondial al Interpolului de la Lyon date despre persoana sa. "Acolo scrie că nu sunt căuta sau monitorizat de această instituţie", a declarat Plahotniuc.

De asemenea, democratul aşteaptă scuze publice de la ministrul de Interne Dorin Recean, care a confirmat ieri că Plahotniuc a fost in vizorul Interpol şi că din arhiva biroului naţional au dispărut mai multe documente pe numele acestuia. "Dacă dnul Recean nu o va face, îl voi voi acţiona în judecată", a mai adăugat Plahotniuc.

Mai mult, liderul democrat a distribuit deputaţilor şi jurnaliştilor copii cu răspunsurile primite. Unii colegi însă nu l-au crezut. "Nu ştiu ce confirmă aceste hârtii, nişte relaţii mai speciale ale domnului Plahotniuc cu această organizaţie. Acolo nu spune nimic despre identititatea celui menţionat", a declarat comunistul Alexandr Petkov.

Liberal-democraţii au înregistrat un proiect de hotărâre prin care îşi exprimă vot de neîncredere faţă de prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite