Vlad Bătrîncea, reacţie la propunerea Blocului ACUM privind formarea unui grup de lucru ACUM-PSRM: Nu vedem sensul continuării discuţiilor sterile

Vlad Bătrîncea, reacţie la propunerea Blocului ACUM privind formarea unui grup de lucru ACUM-PSRM: Nu vedem sensul continuării discuţiilor sterile

FOTO presedinte.md

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, a anunţat că decizia Consiliului Republican al PSRM din 12 aprilie specifică clar condiţiile în baza cărora socialiştii sunt gata să formeze majoritate parlamentară şi coaliţia de guvernare.

În acest sens, Vlad Bătrîncea a anunţat că „atât timp cât reprezentanţii conducerii Blocului ACUM nu sunt disponibili să discute condiţiile iniţiale de la care pot porni negocieri privind crearea coaliţiei de guvernare şi a guvernului de coaliţie nu vedem sensul crearii grupelor de lucru si continuarea discutiilor sterile care au mai avut loc în trecut”.

„Regretăm faptul ca reprezentanţii partidelor din Blocul ACUM continuă să dea dovadă de egoism politic (insistă pe această formulă inexistentă în lume, când o formaţiune politică obţinând a treia poziţie după numărul de mandate în Parlament solicită să fie votat speakerul şi prim-ministrul îmrepună cu întreg Guvernul din partea acestei farcţiuni, la fel ca şi agendei pe care o propun doar blocul ACUM, fără a ţine cont de propunerile PSRM şi votanţilor săi), dar şi de iresponsabilitate după părerea noastră, încercând să evite creaea unei coaliţii funcţionale de guvernare cu Partidul Socialiştilor, ceea ce ar permite demolarea actualei guvernări şi ar exclude riscul declanşării unor eventuale alegeri parlamentare anticipate”, a declarat Vlad Bătrîncea pe pagina sa de Facebook.

Socialistul a reamintit că mai sunt circa două luni până la începerea procedurii de dizolvare a Parlamentului,

„Astfel, le recomandăm şi cerem deputaţilor din partea blocului ACUM să dea dovadă de responsabilitate faţă de ţară şi cetăţenii Republicii Moldova şi să începem procedura de crearea a majorităţii parlamentare, coaliţiei stabile de guvernare, unui guvern deplin funcţional şi progam guvernamental agreat şi aprobat de ambele părţi”, a mai spus Bătrîncea.

Amintim că Blocul ACUM a anunţat marţi, 16 aprilie, că alegerile anticipate sunt inadmisibile în condiţiile actuale, în care instituţiile de stat ar fi în subordinea lui Vlad Plahotniuc. Blocul ACUM a menţionat că insistă ca PSRM să sprijine iniţiativele „de deoligarhizare” şi să sprijine un guvern minoritar condus de ACUM, dând de înţeles că nu va susţine candidatura Zinaidei Greceanîi la funcţia de speaker. Totodată, ACUM a propus formarea unui grup de lucru format din ACUM-PSRM, menit să discute iniţiativele celor două entităţi politice, care se referă strict la „deoligarhizare” şi îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor.

Igor Dodon a anunţat vineri, 12 aprilie, că în urma şedinţei Consiliului Republican al PSRM s-a decis că Socialiştii nu vor accepta formarea unui Guvern minoritar condus de Blocul ACUM şi vor pleda doar pentru crearea unui Guvern funcţional şi a unei majorităţi parlamentare cu Blocul ACUM. Dacă această variantă va eşua, potrivit preşedintelui ţării, se va merge la alegeri anticipate.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: