Vlad Bătrîncea: Hotărârea CCM privind anularea stării de urgenţă este exclusiv politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CCM, Domnica Manole
Preşedintele CCM, Domnica Manole

Hotărârea Curţii Constituţionale privind recunoaşterea introducerii stării de urgenţă ca neconstituţională este exclusiv politică, nu există argumente juridice în favoarea sa. Declaraţia aparţine secretarului executiv al Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea, şi a fost făcută după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale de miercuri, 28 aprilie, transmite IPN.

„Această decizie are un caracter politic, ideologic şi nu are nicio legătură cu justiţia şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Ce presupune anularea stării de urgenţă? Aparent, Curtea Constituţională consideră că nu mai există probleme cu covidul, situaţia este deja foarte favorabilă, cetăţenii trăiesc bine şi nu este nevoie de starea de urgenţă”, a spus Vlad Batrîncea într-un briefing de presă.

Socialistul a amintit că logica din spatele introducerii stării de urgenţă a fost reducerea cazurilor de infectare şi acordarea unui sprijin mai amplu populaţiei din partea statului. Vlad Batrîncea a atras atenţia asupra faptului că situaţia s-a îmbunătăţit după introducerea stării de urgenţă. Guvernul şi Parlamentul au găsit o oportunitate de a sprijini populaţia prin acordarea indemnizaţiilor de şomaj, acordarea pensiilor pentru pensionari la domiciliu şi alte programe sociale pentru cetăţeni, medici şi familiile celor care au decedat ca urmare a infectării cu coronavirus. 

„Noi, socialiştii, ne-am asumat întreaga responsabilitate pentru criza pandemică, inclusiv prin vaccinarea cetăţenilor. Vrem să întrebăm unii colegi care spun că au sprijinul întregii lumi civilizate - care sunt rezultatele lor în atragerea vaccinurilor? Unde sunt programele lor de suport a populaţiei? Şi de ce pentru unii dintre ei singurul lucru care contează este agenda politică?”, a afirmat Vlad Batrîncea.

Deputatul a menţionat că Curtea Constituţională a devenit un instrument politic al unui partid politic care visează la mai multe mandate în următorul Parlament, iar preşedintele Republicii Moldova impune propria sa agendă. „În timpul campaniei electorale, atât Maia Sandu, cât şi deputaţii ei au declarat deschis că, dacă vor avea probleme în Parlament, le vor rezolva la Curtea Constituţională. Astăzi, Curtea Constituţională a înlocuit practic Guvernul Pi parlamentul”, a afirmat Vlad Batrîncea.

Potrivit lui, socialiştii sunt pregătiţi pentru alegeri anticipate. Cu toate acestea, pentru PSRM a fost prioritar să stabilizeze mai întâi situaţia epidemiologică şi apoi să organizeze alegeri. Vlad Batrîncea a numit poziţia şefului statului cinică şi iresponsabilă, deoarece nu există bani în buget pentru organizarea alegerilor anticipate. Deputatul PSRM a mai menţionat că, după anularea stării de urgenţă, Maia Sandu şi echipa ei sunt direct responsabili de situaţia din ţară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite