Vinurile Et Cetera au luat Marele Premiu în domeniul vitivinicol pentru anul 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premiul Mare pentru vinurile Et Cetera FOTO Adevărul
Premiul Mare pentru vinurile Et Cetera FOTO Adevărul

Vinurile Et Cetera, ale companiei Ampelos SRL au luat Marele Premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol pentru 2013. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de Guvern.

„Premiul a fost decernat pentru propagarii calităţii excelente a vinurilor moldoveneşti şi promovarea imaginii ţării noastre ca ţară vitivinicolă pe arena internaţională“, a declarat Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Distincţia va fi înmânată de Ziua Naţională a Vinului. Anul trecut, acest premiu a fost decernat Vinăriei Purcari.

Totodată, ministrul Agriculturii a declarat că pentru Ziua Naţională a Vinului, care va fi sărbătorită pe 5 şi 6 octombrie, se vor cheltui 1.3 milioane de lei. „Guvernul va contribui cu 250.000 de lei, din Fondul de Rezervă, restul vor veni din partea vinificatorilor“, a spus Bumacov.

Ministrul a ţinut să invite Cabinetul de miniştri la sărbătoare. „Prezenţa e obligatorie?“, a  întrebat în glumă prim-ministrul Iurie Leancă. „Da, e obligatorie!“, a răspuns pe acelaşi ton oficialul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite