Viitorul lui Voronin
0
La 72 de ani, împliniţi pe 25 mai, ex-preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, dincolo de unele nuanţe, voit umoristice, ale unora dintre declaraţiile sale, tot mai prudente, în ultima vreme, ştie că deşi din 10 alegători, patru ar vota acum pentru comunişti, el nu va mai reveni în jilţul numărul 1, din România răsăriteană.
Biografia europeanului Vladimir Voronin este marcată de drama ocupării samavolnice, de către trupele sovietice, a teritoriului Regatului României, cel dintre Prut şi Nistru.
Chiar dacă acum trece sub tăcere faptul că fiinţa care i-a dat viaţă, Palagheia Sârbu, era fata lui Isidor Sârbu, care a preferat să treacă Prutul, pentru a nu trăi sub regimul sovietic, Voronin ştie că datorează alinierea sa, la metodele şi principiile comuniste, părintelui vitreg, tatăl său adevărat murind la debutul ultimei conflagraţii mondiale.
1994 şi 2001 sunt anii de succes ai carierei sale politice.
În anul 1994 a devenit primul secretar al Partidului Comunist al Republicii Moldova, mândrindu-se şi azi cu faptul că, în Europa, a fost primul lider comunist ales democratic, în 2001, ca preşedinte, al landului dintre Prut şi Nistru, eveniment unicat după disoluţia Tratatului de la Varşovia.
Cu opt ani de conducere – de la 7 aprilie 2001, la 11 septembrie 2009 -, cu o mână de fier, a republicii ex-sovietice forţat etichetată Moldova, Voronin ştie că revenirea sa în vârful piramidei statale nu va mai fi posibilă.
În 2009 nu se aştepta la manifestaţiile tinerilor care au determinat, în cele din urmă, părăsirea fotoliului prezidenţial.
Acum, în 2013, este conştient că, în pofida certurilor între liderii fostei coaliţii guvernamentale şi cu toate declaraţiile lui Dmitri Rogozin, lider rus promovat lângă Putin, tocmai pentru a fi mai bine controlat, teritoriul dintre Prut şi Nistru, din punct de vedere geopolitic, nu este şi nu va mai fi sub umbrela de la Kremlin, ci sub protecţia declarată a NATO, alianţă interesată a consolida frontiera comunităţii euroatlantice, acolo unde era frontiera României, la 1 Decembrie 1918.
Chiar dacă l-a atacat public, pe preşedintele de la Bucureşti, într-o manieră impardonabilă, dar pe care Traian Băsescu a tratat-o cu un calm bine calculat, Voronin ştie că acesta era şi este singurul interlocutor cu care îşi poate negocia viitorul.
Vizita la Bucureşti, a secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a spulberat ultimele iluzii ale celor care se mai lăsau atraşi de cântecele de lebădă ale Moscovei.
Mesajele fiind nu doar clare, ci şi extrem de puternice.
Anterior, Rasmussen vizitase Norvegia, chiar pe 8 Mai, Ziua Eliberării Europei, de sub coşmarul nazist.
Înainte a poposit în Japonia, semn al paşilor succesivi spre viitoarea integrare a aliaţilor americani, din Asia, într-un NATO extins, acolo, în următorii şapte sau zece ani.
Cu experienţa prezidenţială pe care o are, Vladimir Voronin nu se poate minţi pe el însuşi.
Rasmussen a venit la Bucureşti cu obiective clare şi afirmaţii fără echivoc.
Primul dosar abordat, cu oficialii români, fiind acela al evoluţiilor din Afganistan.
Unde, la finele acestui an, armata afgană va prelua integral controlul securităţii interne a teritoriului naţional.
Americanii şi alţi aliaţi, precum românii, vor păstra acolo contingente diminuate, din forţa lor expediţionară, având drept misiuni instruirea, consilierea şi asistenţa tehnică acordată militarilor afgani.
În plus, militarii americani, doar la cererea guvernului de la Kabul, vor sprijini în teren, sau din aer, acţiunile trupelor afgane, de anihilare a unor cuiburi izolate de insurgenţi islamici.
Mulţumirile aduse de secretarul general al NATO, militarilor români, care au fost rulaţi prin teatrul de război afgan, nu au fost de complezenţă, ci pe măsura efortului extraordinar depus de cei ce au depus jurământul de credinţă sub Tricolorul românesc.
Asta în condiţiile când alte state aliate europene au preferat să participe, la operaţiunea NATO din Afganistan, în alte modalităţi, precum contribuţia financiară.
Şi cum preşedintele Vladimir Putin nu îşi doreşte ca NATO să se retragă complet din Afganistan, ştiind pericolul revenirii talibanilor la putere, este clar că în contextul menţinerii unor subunităţi ale aliaţilor pe târâm afgan, militarii români vor mai avea de jucat un rol, deloc neglijabil, în acel loc unde pacea a devenit un cuvânt în care localnicii nu mai cred de atâtea decenii.
Voronin ştie şi semnificaţia conceptului de smart defense, care este un nou mod de a gândi şi genera capabilităţi de apărare, de care Alianţa Nord-Atlantică are nevoie în deceniul acesta şi dincolo de el.
Iar aici România a răspuns prompt, aplicat, cu procente fără echivoc. 0,3% fiind mărirea iniţială, anunţată de preşedintele român, pentru bugetul apărării, ulterior alocaţia destinată armatei atingând 2% din PIB, aşa cum este angajamentul României.
Asta va implica achiziţionarea de armament şi tehnică de luptă corespunzătoare misiunilor Forţei Expediţionare a României, care are efective şi o experienţă inexistente la alte state limitrofe.
Voronin a înţeles şi sensul referirii preşedintelui român, la conferinţa de presă comună, cu secretarul general al NATO, în legătură cu voci externe care s-au dorit a fi ameninţătoare, în legătură cu viitoarea amplasare, a unor interceptoare americane, la baza aeriană de la Deveselu.
Citită în oglindă, afirmaţia şefului statului român este o atenţionare publică, cu acordul tacit, dar vizibil, al secretarului general al NATO, prezent la momentul declaraţiei, lângă Traian Băsescu, că asemenea voalate presiuni, venite din partea estică a Europei, pot duce la crearea situaţiei stipulate în articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic.
Nu în ultimul rând, abordarea aspectelor referitoare la viitoarea extindere a NATO a dovedit faptul că Alianţa este o structură dinamică, flexibilă, adaptabilă noilor provocări ale viitorului, de care se va ocupa noua divizie înfiinţată, la Cartierul General, din Bruxelles, în fruntea căreia a fost numit un diplomat român, doar cu 48 de ore înainte, de aterizarea lui Rasmussen, la Bucureşti.
În România, toată lumea s-a convins, acum, de stima de care se bucură preşedintele de la Bucureşti, la nivelul conducerii NATO.
În plus, alergarea matinală, a lui Anders Fogh Rasmussen, pe lângă Mormântul Soldatului Necunoscut, este un semnal public de nemimată consideraţie acordară Armatei României, care din şapte militari are cel puţin unul trecut prin teatrele de operaţiuni de luptă, din ultimele două decenii – ex-iugoslav, irakian şi afgan.
Şi faptul că pe 27 mai, secretarul general al Alianţei are programată, la Bruxelles, întâlnirea cu ministrul ucrainean al apărării, după ce numai cu trei zile înainte s-a întâlnit cu preşedintele, premierul şi miniştrii de externe şi al armatei, în România, indică un cerc închis, inteligent, tacit şi necesar, în jurul Transnistriei.
Quo vadis Voronin?
Dincolo de declaraţiile sale, menite a atrage simpatia unor telespectatori, de peste Prut, Vladimir Voronin înţelege că atât el, cât şi partidul pe care îl mai conduce se apropie de un final de drum.
Gazoductul Iaşi-Ungheni - care va conecta reţelele de gaze ale României şi Republicii Moldova - va asigura europenilor, de la vest de Nistru, nu doar 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, ci şi...independenţa energetică a României răsăritene.
Şi va deveni astfel unul dintre magneţii conectării celui de-Al Doilea Stat Românesc la spaţiul comunităţii euroatlantice, nu doar europene.
Intenţia ca un român să aibă o funcţie extrem de importantă în Alianţă, poate chiar aceea de secretar general al NATO, este cel mai puternic semnal, neoficial, dat de Statele Unite ale Americii, că are de gând să tranşeze, în actualul deceniu, problema revenirii râului Prut la condiţia sa naturală, de apă curgătoare internă, pe teritoriul românesc.
La 72 de ani, Vladimir Voronin, dincolo de furtuna existentă acum, în paharul politichiei moldoveneşti, îşi poate pregăti, pentru următorii ani, o retragere graduală, din viaţa publică, pentru a evita o debarcare forţată.
Şi mai poate alege între postura actuală, de apărător al unei statalităţi artificial create şi sprijinirea viitoare a acţiunii inteligente, perseverente şi aplicate a NATO, de consolidare a României, prin anularea concretă, nu doar declarativă, a consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop.
Decizie aproape imposibilă, pentru Vladimir Nicolaevici Voronin, deşi, cu capacitatea sa practică de a se adapta lumii de mâine, ar putea reflecta la aniversarea a opt decenii de viaţă într-un... singur şi puternic stat român.
Se încarcă comentariile...
