În ceaţa electorală, care a cuprins Statele Unite ale Americii, România, Republica Moldova şi în curând Rusia, ameţirea maselor de alegători devine un sport naţional, adaptat specificului fiecărui stat enumerat, de la democraţia de peste Ocean, la cea în curs de dezvoltare în ţara noastră, la cea mimată peste Prut, unde R.Moldova seamănă tot mai mult cu R.D.G., ca stare de spirit actuală şi finalitate ulterioară, până la regimul autoritar, care se crede etern, din Federaţia Rusă.

Apropo! Pe de o parte, Federaţia Rusă doreşte ca pe 9 Mai să se recunoască, în lume, rolul pe care, într-adevăr l-a avut statul care a precedat Rusia de azi, respectiv URSS, care a pierdut circa 27 milioane de cetăţeni, în ultima conflagraţie mondială, după ultimele calcule ale unor istorici de la Moscova. Este un fapt istoric. Este o Zi a Victoriei. Dar nu a unui singur stat. Şi militarii români au luptat pentru încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, dar, din păcate, asta nu a contat la tratativele de pace care au urmat.

Dar atunci când se pune problema, ca să se reanalizeze tot ce s-a întâmplat în ultima confruntare mondială, anumiţi oficiali de la Moscova fug ca dracu de tămâie de discutarea, azi, a Pactului Ribbentrop-Molotov. Motivul fiind că şi militarii români au ajuns în Crimeea şi în apropiere de Moscova, o realitate istorică generată de ruperea României răsăritene de Patria Mamă, prin voinţa a doi dictatori criminali, Stalin şi Hitler.

Evenimentele de la 7 aprilie 2009 au fost diferit evocate, în acest an, de politicienii de stânga şi de dreapta, de la Chişinău, dar readucerea în discuţia publică a celor petrecute atunci, ţine acum şi de anunţarea a două noi mari manifestaţii, una la 16 aprilie şi alta în Duminica Floriilor, când nu junii unionişti, din stânga Prutului vor fi în stradă, ci nostalgicii unui lider antrenat de moscoviţi şi demonstranţii plătiţi ai unui clovn politic şi al unui stipendiat de obscuri ascunşi într-un stat european vestic.

Cu aceste repere am invitat la un dialog pe unionista Ana Guţu, de la Chişinău, şi pe jurnalistul Matei Dobrovie, din Bucureşti.

Iată câteva afirmaţii, de interes general, ale conaţionalilor menţionaţi:

Ana Guţu:

Dacă, Doamne fereşte, câştigă prezidenţialele Dodon, sau candidatul P.D.-ului, oricare ar fi el, atunci pot fi repetate evenimentele din 7 aprilie 2009, atunci vor ieşi, din nou, tinerii în stradă.

7 aprilie 2009 a fost un moment de cotitură, pentru cetăţenii din Republica Moldova. Cei care au ieşit atunci în stradă au fost tinerii, care au spus că nu mai vor să trăiască sub un regim comunist, dictatorial, aşa cum a fost cel al lui Voronin. Datorită Revoluţiei Twitter a fost posibil, totuşi, virajul Republicii Moldova pe făgaşul integrării europene.

În 1989 a fost Revoluţia poeţilor, atunci când lupta pentru valorile şi identitatea naţională românească a pus pe prim-plan limba română. Tinerii sunt o forţă extraordinară. Republica Moldova, aşa cum este aceasta, un stat artificial, a avut momentul ei de glorie, pe 7 aprilie 2009, când tinerii au ieşit în stradă şi nu au mai vrut să trăiască în comunism. Era o ruşine pentru ei.

Tinerii sunt foarte deschişi acum spre lume. Unirea Republicii Moldova cu România este soluţia pentru a stopa fenomenele negative, pentru că tinerii moldoveni s-ar întoarce înapoi, să muncească într-o Românie reîntregită, şi nu într-un stat artificial creat cândva.

În ceea ce priveşte manifestaţiile anunţate pentru 16 şi 24 aprilie, eu nu aş pune, nici pe departe, semnul egalităţii, între acestea şi esenţa manifestaţiei din 7 aprilie 2009. Să nu uităm că susţinătorii partidului socialist, cei ai stângii extreme ies în piaţă pentru bani. Sunt plătiţi şi au o cu totul altă vârstă decât tinerii din 7 aprilie 2009.

Niciodată nu am ascuns opiniile mele unioniste. Cunoscând că la Senatul Franţei se va discuta situaţia politică din Republica Moldova am decis să merg acolo şi să vorbesc tranşant despre opţiunea unionistă, care nu mai poate fi băgată în buzunar şi diluată în alte opţiuni doctrinare. Ea este una foarte preganantă, întruneşte 25 la 30 de procente, din opţiunile de vot şi nu mai putem să neglijăm necesitatea internaţionalizării unirii Republicii Moldova cu România. Trebuie să promovăm de o manieră foarte intensă şi deschisă, dezideratul unirii celor două state româneşti.

Comportamentul lui Igor Dodon nu se deosebeşte, cu nimic, de cel al lui Voronin. Stânga comunistă, din punct de vedere politic moare, prin Voronin, dar stânga socialistă, care este şi ea în aceeaşi extremă, fiindcă este pro-rusă, pro-Moscova, a rămas de fapt vie şi este mai periculoasă, pentru că Dodon este un tip tânăr şi atunci când a pornit, în provincie, cu uin mesaj antiunionist, exact repetă comportamentul lui Voronin, pe care l-a avut în 2010, când a mers, pe timpul campaniei, de modificare a Constituţiei, pentru alegerea directă a şefului statului şi afirma aceleaşi lucruri şi a prostit lumea, susţinând să nu meargă la referendum pentru că se va face astfel unirea cu România, deşi la referendum se viza doar modificarea menţionată.

Există, în tabăra stângii pro-Moscova, o panică, de nedescris, privind amploarea pe care o ia ideea unionistă în Republica Moldova. Ei sunt mai îngrijoraţi, deoarece ştiu adevărul, au sondajele, şi văd cum creşte această opţiune unionistă, de aceea folosesc diferite tertipuri, pentru a speria lumea. Misiunea lui Dodon, în teritoriu, poate nu este aceea de a se promova, pe sine, în calitate de viitor preşedinte al Republicii Moldova, ci de a denigra mesajul unionist şi de a zice că vine unirea, iar alegătorii sunt moldoveni (adică nu români).

25 de ani au fost de ajuns, ca să se convingă unii că nu poţi să construieşti un stat pe un teritoriu care niciodată nu a fost decât o bucată de pământ. Unirea Republicii Moldova cu România trebuie să se producă rapid, fără federalizare, fără etape intermediare, pentru că procesul de armonizare, de revenire la normalitate, deja va lua ceva timp, va necesita şi fonduri şi investiţii speciale, inclusiv de provenienţă europeană.

Cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi peste hotare, în marea lor majoritate, 90% sunt unionişti. Dacă ar exista un vot venit din diasporă, în conformitate cu toate rigorile democraţiei electorale, dacă ar exista dreptul la vot prin corespondenţă, prin procură şi dreptul la vot electronic, atunci opţiunea unionistă ar avea peste 50% din voturi şi ar avea 60 de mandate în Parlamentul de la Chişinău.

Dacă diaspora nu poate avea acces la democraţia electrorală şi nu poate vota pentru unire, atunci despre ce fel de legitimitate a structurii Parlamentului vorbim sau despre ce legitimitate vom vorbi la preşedintele care va fi ales? Conform datelor statistice, peste 700.000 de cetăţeni moldoveni lucrează peste hotare. Şi deşi sunt incluşi în listele electorale, nu vor putea vota majoritatea lor covârşitoare.

Dodon a fost pregătit, pentru actualul rol politic, din 2001. Când era în partidul comuniştilor, pe el s-a pus miza, de la Moscova, şi el a fost antrenat. Acum, chiar să vrea astăzi Dodon, să se transforme din socialist în unionist el nu poate să o facă, fiindcă Moscova l-a prins în ghearele sale, şi îl ţine aşa de strâns şi el este nevoit să facă comunicate aberante. Igor Dodon ia asta ca pe o meserie, pentru care este foarte bine plătit. Şi scopul lui este să ajungă la putere.

Un scop pe care îl au şi Usatâi şi Andrei Năstase. Acum ei merg după principiul că orice mijloc contează, dacă vrei să îţi realizezi scopul. Şi merg împreună sau separat, numai să pună mâna pe putere. Hidra stângii extreme, din păcate nu a fost decapitată şi este mereu vie. Astăzi este Dodon şi Usatâi. Mâine, cine va fi este greu de spus, pentru că mereu am avut "Coloana a 5-a", pe teritoriul nostru, una exprimată sub diferite forme, de pildă prin anumiţi cetăţeni, care continuă să aibă simbrie de la F.S.B.-ul rusesc.

Numărul unioniştilor creşte şi nu neapărat pe filiera sentimentală, istorică, politică, de a repara consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, dar şi pe filiera pragmatică, economică, socială, deoarece după colapsul economico-financiar al Republicii Moldova, după furtul miliardului, după eşecul actualei clase politice, care este la guvernare, şi îşi spune că este pro europeană, cetăţenii privesc, din ce în ce mai mult peste Prut şi prima dorinţă pe care o au ei este ca DNA să treacă Prutul.

Parlamentul de la Chişinău trebuie să aibă o majoritate unionistă, pentru a vota o declaraţie politică, juridică, de unificare cu România. Care i-ar duce pe toţi corupţii la DNA. Dar nu actualul Parlament, ci viitorul legislativ. Dar, dacă, Doamne fereşte, câştigă prezidenţialele Dodon, sau candidatul P.D.-ului, oricare ar fi el, atunci pot fi repetate evenimentele din 7 aprilie 2009, atunci vor ieşi, din nou, tinerii în stradă.

Matei Dobrovie:

Regimul Voronin a fost înlocuit cu regimul Plahotniuc

Republica Moldova, în foarte multe privinţe nu a progresat. Responsabilii pentru crimele şi torturile din aprilie 2009 nu au fost pedepsiţi. Justiţia, în continuare, nu funcţionează. Regimul Voronin a fost înlocuit cu regimul Plahotniuc. În momentul de faţă, între Prut şi Nistru avem un stat captiv, unde justiţia este fără judecăţi, corupţia este fără corupţi, speranţa a fost pierdută. Oamenii nu mai speră absolut nimic, de la politicieni. Practic, personajele care erau la putere au rămas, sub o formă, sau alta, în clasa politică de la Chişinău, cea care ia decizii. O clasă politică total decuplată de cetăţeni.

Instituţiile nu funcţionează, reformele sunt mimate, nu se întâmplă nimic pentru identificarea vinovaţilor pentru furtul miliardului, pentru jaful din bănci, pentru sărăcirea populaţiei în Republica Moldova, care s-a dovedit a fi de fapt o poveste “horror”, mai degrabă, decât una de succes.

Prin lansarea, de actuala guvernare, a alegerii preşedintelui Republicii Moldova prin vot direct, a reuşit mai multe lucruri. În primul rând să fure platformei DA iniţiativa de a lansa referendumul iniţial dorit de manifestanţi, care dorea alegerea preşedintelui prin vot direct. Apoi a divizat tabăra opoziţiei care s-a unit împotriva puterii. Aici fiind vorba de forţele antioligarhice şi de forţele pro-ruse, care anterior se adunaseră împreună la un protest comun împotriva puterii de la Chişinău.

Acum, prin lansarea temei prezidenţialelor, practic Igor Dodon se vede pe locul întâi, în sondaje, la o diferenţă mare de următorul candidat, care ar fi Maia Sandu. Igor Dodon merge pe un mesaj viral antiunionist, în care spune că unioniştii sunt un pericol, că Republica Moldova, săraca, riscă să se dezintegreze, că totul este o situaţie de viaţă şi de moarte, şi că vin socialiştii şi salvează R. Moldova de unionişti.

Igor Dodon încearcă să cucerească electoratul prin aşa zisul moldovenism, care este clar că este ridicol, când afirmă că limba moldovenească să fie limbă oficială şi limba etnică să fie rusa, adică o ia pe câmpii, cum ar fi...

Usatâi, în stilul său caracteristic, face un circ şi a îndemnat oamenii să vină, să fie plătiţi cu 150-200 de lei moldoveneşti, pentru ca să aducă anvelope, cauciucuri şi să se...încălzească acolo în piaţă. A incitat la violenţă. O chestie absurdă, pentru că acum suntem în plină primăvară, nu este iarnă, nu se poate face o comparaţie cu ce a fost la Kiev. Pe Usatâi îl nemulţumeşte că nu poate să participe la cursa prezidenţială, nu are acei 40 de ani, vârsta minimă prevăzută în lege. Situaţie în care el preferă alegeri anticipate.

Andrei Năstase, al treilea protagonist, şi Plaforma DA, pe alt culoar, vor următoarele lucruri: referendumul iniţial invalidat de Comisia Electorală Centrală; alegeri anticipate, care, în momentul de faţă, sunt foarte greu de declanşat; limitarea numărului de parlamentari şi a imunităţii parlamentarilor.

Actuala putere de la Chişinău, care nu face reforme, nu înţelege că face rău propriilor cetăţeni, pentru că nivelul de trai al acestora se înrăutăţeşte. Rusia nu a renunţat niciodată la ideea de a fi un imperiu, şi actualul status-quo, din Republica Moldova, este foarte convenabil, pentru Moscova. Ce poate să fie mai convenabil ca o guvernare coruptă. Rusia se pregăteşte pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, din Republica Moldova, inclusiv prin discuţii cu actuala guvernare, în care s-ar putea pune pe masă următoarea înţelegere.

Igor Dodon să fie acceptat ca preşedinte. Iar Dodon să coabiteze cu actuala putere, din postura de preşedinte. Iar actuala putere să facă anumite cedări Moscovei. Actuala putere de la Chişinău, de aceea a şi stabilit, pentru luna octombrie, alegerile prezidenţiale, ca până atunci să dea senzaţia că face ceva reforme, că vor mai fi plătite acele pensii şi salarii, cu puţin ajutor de la România, cu o mică ciupeală, pe ici, pe colo. Dar nu se vor realiza acele reforme şi eu nu văd o îmbunătăţire, ci, din contră, văd că R. Moldova devine un stat tot mai poliţienesc şi mai împotriva cetăţenilor, inclusiv cu legi restrictive, de genul cenzurării internetului şi cred că tensiunea socială va creşte, în lunile care vor urma, nefiind exclus să vedem violenţe, deşi nu le dorim, poate chiar mai devreme de aceste alegeri prezidenţiale.