VIDEO Momentul în care Igor Dodon este scos din casă de către mascaţi. Ce au găsit procurorii la percheziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO zdg.md
FOTO zdg.md

Ex-preşedintele Igor Dodon a fost reţinut, marţi seara, după ce procurorii au efectuat o zi întreagă percheziţii la domiciliul său, în prezenţa acestuia. Odată cu finalizarea percheziţiilor, Igor Dodon a fost escortat de către mascaţi spre izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie, unde va petrece următoarele 72 de ore.

Zeci de simpatizanţi şi membri ai Partidului Socialiştilor au manifestat în faţa casei lui Igor Dodon, cerând ca ex-preşedintele să fie eliberat. Totodată, a existat şi o contra-manifestaţie a unui grup de cetăţeni care, dimpotrivă, a cerut ca Igor Dodon să fie condamnat la închisoare.

Procuratura Anticorupţie a comunicat că marţi, 24 mai, au fost percheziţionate zece imobile şi patru automobile, în cadrul a patru dosare penale deschise pe numele fostului preşedinte Igor Dodon, acţiuni ilegale care ar fi avut loc în perioada 2014 - până în prezent.

Igor Dodon a fost reţinut pentru 72 de ore, marţi dimineaţă, după ce procurorii au efectuat percheziţii la domiciliul lui din Chişinău, la casa părintească din satul Sadova şi încă la câteva imobile pe care Dodon le-ar deţine prin intermediul unor intermediari. 

Dodon este acuzat de comiterea coruperii pasive, acceptarea finanţării partidului politic de o organizaţie criminală, trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită.

În urma percheziţiilor au fost descoperite sume în valută naţională şi valute străine, contracte, chitanţe, documente, recipise care au fost ridicate şi vor fi examinate în cadrul anchetei. 

Bunurile de lux care au fost depistate şi ridicate urmează a fi investigate minuţios şi supuse verificărilor în vederea stabilirii faptului dacă acestea au tangenţă la îmbogăţirea ilicită. În cadrul efectuării percheziţiilor, una din persoane a încercat să distrugă probele prin înghiţire”, mai spune şeful procurorilor anticorupţie din Republica Moldova.

Jurnaliştii de la unimedia.info scriu că cel care a făcut gest este cumnatul lui Dodon. 

Conform anchetatorilor, printre documentele depistate la descinderile domiciliare sunt unele  prin care se confirmau tranzacţii de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile în valoare de circa 700 000 euro. În aceleaşi circumstanţe, procurorii şi ofiţerii au depistat circa 37 000 euro, care erau păstraţi la domiciliul persoanei supuse percheziţiei.

În una din locaţiile percheziţionate au fost depistaţi peste 600 000 lei, iar într-un plic cu sigla unui partid politic se păstrau sumele de 17 000 de euro şi 1000 dolari SUA. Conform Deschide.md, partidul  politic este PSRM. Aceeaşi sursă a relatat şi că la percheziţii procurorii au descoperit şi un set de şah dăruit lui Dodon de fostul şef al Moldtelecom şi ex-viceministrul Economiei Vitalie Iurcu, bănuit de îmbogăţire ilicită şi stabilit în România.

„Fiind investigate infracţiuni generatoare de venituri ilicite, percheziţiile efectuate au permis de a constata, că doar la începutul anului 2022 persoanele supuse cercetărilor au beneficiat de servicii de odihnă, contractate prin intermediul firmelor turistice din Federaţia Rusă, în valoare de circa 4 000 000 de ruble ruseşti , ceea ce constituie circa 1 300 000 lei”, precizează unitatea de parchet .

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite