VIDEO „Moarte trădătorilor”. Veteranii de război au protestat la Reşedinţa de Stat, revoltaţi că Dodon l-a numit pe Krasnoselski „preşedintele Transnistriei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La finalul protestului, veteranii au agăţat de gardul reşedinţei de stat câteva pacarte pe care scria „Iuda”, „Dodon la puşcărie”, „Trădător de ţară”
La finalul protestului, veteranii au agăţat de gardul reşedinţei de stat câteva pacarte pe care scria „Iuda”, „Dodon la puşcărie”, „Trădător de ţară”

Zeci de veterani ai războiului de pe Nistru au protestat vineri, 31 iulie, la Reşedinţa de Stat de la Condriţa, acolo unde recent a avut loc întrevederea dintre Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski. Manifestanţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că Igor Dodon l-a numit pe liderul de la Tiraspol „preşedintele Transnistriei”, calificând această declaraţie drept un „act de trădare”.

„Jos Iuda”, „Jos Dodon”, „Dodon la puşcărie”, „Moarte trădătorilor”, „Să mori în iad”, „Noi nu cedăm”, au scandat protestatarii.

„El, Iuda, ne-a vândut ruşilor, separatiştilor, l-a recunoscut pe un criminal ca pe preşedinte. Atunci, se pune întrebarea, cine eşti tu? Noi, acei care am luptat pentru ţară suntem cei care vom sta în continuare la straja ei. Noi vom lua din nou arma în mâini, dacă va trebui, şi vom lupta pentru această ţară”, a declarat unul dintre veterani. 

„Mă adresez la tine (către Igor Dodon) şi îţi spun că ai călcat în picioare onoare, demnitatea noastră de veterani şi memoria fraţilor noştri care au căzut pe câmpul de luptă. Îţi doresc să arzi în iad, te urâm! Eşti un trântor şi trădător de ţară”, a afirmat un alt veteran.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite