VIDEO Maia Sandu cheamă cetăţenii la un protest de amploare: Parlamentul şi Guvernul trebuie să plece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Preşedintele ales, Maia Sandu, a anunţat un protest de amploare pentru ziua de duminică, 6 decembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Maia Sandu a declarat că oamenii vor cere demisia Parlamentului şi a Guvernului, respectiv şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Anunţul Maiei Sandu a fost făcut în contextul în care Parlamentul, mai exact majoritatea parlamentară formată mai nou din deputaţii socialişti, cei din aşa-numitul grup Pentru Moldova şi cei din Partidul Şor au votat pentru reducerea atribuţiilor noului preşedinte, şi anume transferarea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea Preşedinţiei, în subordinea Parlamentului.

„SIS-ul nu este bagajul de mână al lui Igor Dodon. SIS-ul este instituţia care-i oferă preşedintelui posibilitatea să-şi îndeplinească mandatului, iar mandatul meu este împotriva corupţiei”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu a afirmat că „în Parlament s-a cuibărit grup de infractori care nu respectă legea şi Constituţia”.

„Ei nu respectă alegerea poporului. Când Parlamentul se întoarce împotriva oamenilor, acest Parlament trebuie dat jos. Duminică ieşim cu toţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale să le spunem ce crede poporul. Alianţa dintre deputaţii socialişti şi cei de la Şor a votat astăzi, în decurs de doar câteva minute, în două lecturi, la repezeală, proiecte de legi importante, inclusiv legea bugetului, proiecte neconsultate care conţin scheme peste scheme”, a declarat Maia Sandu.

Ea a menţionat că „Igor Dodon şi socialiştii nu au înţeles nimic din recentele alegeri prezidenţiale”. 

„Ei se fac să nu audă dorinţa simplă şi elementară a oamenilor - dorinţa de a nu fi furaţi. Oamenii nu cer imposibilul, ei cer un lucru elementar - să nu mai fie furaţi. Socialiştii şi deputaţii lui Şor au votat azi, ca nişte mitraliere, lege după lege pentru a-şi asigura continuitatea hoţiei în pofida votului cetăţenilor”, a menţionat preşedintele ales.

Maia Sandu a anunţat că PAS se va adresa vineri la Curtea Constituţională pentru a cere anularea legilor „antipopulare”.

„Noi, împreună, vom opri această tentativă de uzurpare a puterii. Acest Parlament trebuie să plece. Acest Guvern trebuie să plece. Din cauza lor ţara este pe marginea prăpastiei. Oamenii cer un Parlament care să-i reprezinte şi să ia decizii în folosul cetăţenilor. Oamenii cer anticipate”, a mai spus Maia Sandu.

Sute de oameni s-au adunat în faţa Parlamentului de la Chişinău joi, 3 decembrie, la solicitarea preşedintelui ales, Maia Sandu. Manifestanţii au protestat faţă de iniţiativa deputaţilor lui Igor Dodon prin care se doreşte reducerea atribuţiilor noului preşedinte. Mai exact, socialiştii vor să transfere Serviciul de Informaţii şi Securitate din subordinea Preşedinţiei, în subordinea Parlamentului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite