VIDEO Harunjen, despre petiţia prin care i se cere demisia: „Se numeşte trolling. Este o acţiune care este plătită şi nu costă ieftin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al Republicii Moldova, Eduard Harunjen, a declarat că nu intenţionează să-şi dea demisia, aşa cum îi cere noua alianţă de guvernare de la Chişinău. Referitor la faptul că în mediul Online a fost lansată o petiţie pentru colectarea semnăturilor în vederea demiterii sale, Harunjen a pus la îndoială veridicitatea semnăturilor şi a spus că este „trolling”.

„Am rugat colegii să facă o mică apreciere la ceea ce se întâmplă. Ei mi-au spus că asta se numeşte trolling. Este o acţiune care este plătită şi nu costă ieftin pentru ca să fie difuzată această pagină. Pagina creată este o chestiune sponsorizată. Eu îmi pun întrebarea ca procuror general: cine plăteşte banii aceştia? Din ce zonă vin aceşti bani? Dar dacă ei vin din zona vânzării de droguri, traficului de persoane, arme?”, a declarat Eduard Harunjen la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Amintim că circa 7 mii de persoane au semnat până în acest moment petiţia privind demiterea lui Harunjen din funcţia de procuror general.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite