VIDEO Chirtoacă: Este strict nevoie de a-i lua puterea lui Plahotniuc, dar pentru asta Blocul ACUM şi PSRM trebuie să se alieze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, consideră că preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, este cel care deţine toată puterea în Republica Moldova, iar restul „fac figuraţii”. În opinia sa, Blocul ACUM şi PSRM ar trebui să se alieze exclusiv cu scopul de a prelua puterea de la democrat, însă fără ca cele două forţe să facă o alianţă de guvernare, pe motiv că ar putea să piardă încrederea cetăţenilor.

Dorin Chirtoacă a declarat că Vlad Plahotniuc nu merită puterea pe care o deţine şi că aceasta nu a fost dobândită prin votul cetăţenilor, dar prin „metode murdare, ascunse, care nu sunt adecvate secolului XXI”.

„Cei din Blocul ACUM şi PSRM trebuie să aibă maturitatea politică de a găsi soluţia să-i ia puterea lui Plahotniuc. După care lasă să facă alegeri anticipate, lasă să avem un Parlament legitim, democratic ales, pe baza unui sistem proporţional de vot cum a fost şi înainte”, a afirmat liberalul. 

El susţine că PSRM şi ACUM ezită să se alieze pentru ca s-ar teme să nu să se discrediteze în faţa alegătorilor lor: „peste patru anu, dacă Plahotniuc va menţine puterea, nu vor mai avea în faţa cui să se mai discrediteze. pentru că Plahotniuc îi va lua şi aceşti alegători”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite