VIDEO Chiril Gaburici, despre calitatea drumului din Vărvăreuca care a stârnit indignarea internauţilor: E gata în proporţie de doar 20%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Igor Tibrigan via Facebook
FOTO Igor Tibrigan via Facebook

După ce un cetăţean a publicat imagini video şi foto, devenite virale pe Internet, despre calitatea proastă a reparaţiei drumului din satul Vărvăreuca, Soroca, iar o parte din mass-media de la Chişinău a răspândit această informaţie, ministrul Economiei, Chiril Gaburici, a decis să meargă la faţa locului duminică, 22 iulie, pentru a vedea ce se întâmplă cu lucrările respective.

Oficialul a anunţat că, de fapt, drumul nu este dat încă în exploatare şi că ar fi gata doar în proporiţie de 20%. 

„Acesta este strat de egalizare, 2 m de la margine se taie anume pentru a egaliza. Lucrările sunt făcute calitativ, în termen şi parţial, din resursele antreprenorului, care a considerat necesar să efectueze lucrări suplimentare pentru a asigura o calitate înaltă a lucrării finale”, a declarat Chiril Gaburici pe pagina sa de Facebook.

Ministrul susţine că a discutat despre acest subiect cu reprezentanţii Administraţiei de Stat a Drumurilor, antreprenorul, executorii, primarul din sat şi oamenii de pe loc. 

„O să merg personal şi când porţiunea va fi dată în exploatare, doar după ce trece expertiza laboratorului Administraţiei de Stat a Drumurilor şi voi verifica lucrările şi grosimea stratului de asfalt. În rest - imaginile vorbesc de la sine”, a subliniat Gaburici.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite