VIDEO: Ana Guţu ar putea deveni, după reunificare, varianta românească a Angelei Merkel
0
Latinii lucizi din Chişinău sunt diferiţi de imaginile propagandistice ale unor personaje devenite desuete, în mentalul celor sub trei milioane de europeni trăitori între Prut şi Nistru. Argumentele lor, în favoarea unui viitor dezirabil mai bun nu au nimic din falsitatea afirmaţiilor unor oficiali aflaţi încă la pârghiile puterii într-un areal european observat atent, de la Moscova şi privit, prin binoclul întors, de la Bucureşti.
Un areal care a devenit atent analizat pe hărţile de la Pentagon, de vreme ce, cu opt zile în urmă, un grup de generali americani, impresionant ca număr, studii şi perspectivele lor în cariera militară, au desantat la Chişinău, pentru a analiza nu prospeţimea ghioceilor, ci pericolele de ordin militar previzibile între graniţa NATO, momentan pe Prut şi frontiera de facto dintre comunitatea românilor şi cea a răsăritenilor, care a fost şi va fi pe Nistru.
Americanii şi unioniştii se mişcă în stânga Prutului, iar miticii din unele palate dâmboviţene dorm în frontul ignorării interesului naţional al reîntregirii României, în viitorul imediat, nu peste un veac.
Cum antiunionismul este la modă la mitici lipsiţi de viziune dinamică, de pe malurile Dâmboviţei - purtători de jiletci care ne amintesc mai degrabă de Ion Luca şi Caragiale - am optat pentru un schimb de opinii cu cetăţeni verticali, vorbitori ai limbii lui Mihai Eminescu, la Chişinău.
Aşa am ajuns să ascult părerea conaţionalei Ana Guţu – un om politic lucid, ofensiv, cu încredere în tineri - cea care ar putea fi, după reunificare, varianta românească a Angelei Merkel. Un lider, care să ţină, în egală măsură, la europenii de pe ambele maluri ale Prutului.
După cum am reflectat la radiografia unor realităţi mai puţin ştiute, pe plan militar, aşa cum au fost acestea schiţate de generalul (r.) Vitalie Marinuţă, ex-ministrul Apărării, din Republica Moldova.
Nu în ultimul rând am consemnat gândurile lui Dan Nicu, ministrul reîntregirii naţionale, în Guvernul Fantomă/Shadow Government, de la Chişinău.
În unele privinţe, finalul iernii anului 2016 seamănă, la Chişinău, cu atmosfera premergătoare manifestaţiilor, din acelaşi oraş românesc, din vara anului 1989.
Ca şi schimbarea la faţă, a României, din decembrie 1989, reîntregirea naţională are toate şansele să se facă fără aprobare de la vremelnica stăpânire…
Juni din Chişinău, vorbitori ai limbii lui Mihai Eminescu, cred în apropiata reîntregire naţională.
REPUBLICA MOLDOVA – ARENA EXPERIENŢELOR POLITICE INUTILE
“Curajul şi bărbăţia sunt două calităţi care trebuie să fie proprii nu doar bărbaţilor, ci şi femeilor. Curajul şi bărbăţia ţin, de asemenea, de activismul civic, şi de gradul de democraţie participativă. Nu poţi să nu te revolţi faţă de cum merg lucrurile în societate, dar să nu te strădui să influenţezi mersul acestor lucruri. De aceea, cetăţeanul, dacă vrea să fie mulţumit, de calitatea vieţii pe care o are, de calitatea elitelor politice, care îl conduc, trebuie să participe şi să contribuie şi el, activ, în sensul ameliorării acestui cadru societal. De aceea încerc să cumulez şi activităţile mele pedagogice, în cadrul universităţii, cu cele politice, fiindcă nu pot să fiu liniştită şi cuminte, atunci când ştiu că lucrurile nu merg bine.
Am crezut, dintotdeauna, în ideea reîntregirii naţiunii române. Am zis şi în anul 1991 că a fost o greşeală, când s-a votat independenţa statului Republica Moldova. Niciodată nu am înţeles de ce s-a votat independenţa. Eu am dorit ca atunci, sub presiunea maselor populare să se voteze reunirea cu România. Asta au dorit-o buneii mei, părinţii mei şi pentru mine a fost o mare decepţie votarea independenţei. După care eu mi-am văzut de treburile mele. Mi-am scris teza de doctorat. Am avut grijă de familia mea. Mi-am crescut copiii. Eram cu băiatul meu în braţe, atunci când revendicam drepturile pentru Limba Română. Eram printre cei mulţi, în stradă. Mai multe femei erau cu copii în braţe, printre ele şi eu. Deci noi eram masele atunci şi am făcut presiuni pentru a reveni la limba română. Niciodată nu am înţeles de ce atunci, în 1989, s-a votat limba moldovenească, în baza alfabetului latin. Este o parafrază nefericită, care inclusiv azi apare în documente internaţionale, pentru a nu jigni, de pildă, zona secesionistă, de dincolo de Nistru. Mie îmi plac lucrurile să fie spuse de o manieră clară şi adevărată. Parafrazele neaoşe, care ţin de ipocrizia politică... sau interpretarea frazei, de tipul Political correctness este un pic altfel, în zilele noastre. Adică, la noi să nu spui că este o zonă separatistă, atunci când te întâlneşti cu ei, la negocieri. Ci negocieri în format 5 plus 2, etc. Sunt nişte parafraze nefericite.
De aceea am şi spus, dacă mă implic în politică, într-un proiect partinic, atunci acesta să fie doar unul unionist. Nu mă interesează niciun fel de altfel de proiect, deoarece toate tentativele de a ascunde unionismul, de a îl ambala în nişte programe partinice zise pro-europene, sau mai nu ştiu cum, de centru, sunt toate ipocrite. Şi am zis că dacă încropim o echipă politică nouă, o vom face doar în jurul ideii politice unioniste. Şi aşa am făcut împreună cu un grup de tineri, un grup de iniţiativă, şi am decis să formăm partidul unionist care se numeşte Dreapta. Şi sper ca acesta să fie un început de bun augur, mai ales pentru generaţia tânără, care îşi va asuma munca aceasta grea, aceea care va trebui să fie înfăptuită după unire. Este vorba de munca de armonizare legislativă, economico-socială, militară, diplomatică ş.a.m.d. Va fi nevoie de tânăra generaţie, cu expertiză şi pregătire profesionistă adecvată.
Internaţionalizarea necesităţii reîntregirii naţiunii române este probabil dimensiunea cea mai importantă în realizarea acestui deziderat şi anume, cred eu, este vorba de concertarea eforturilor diplomatice, prin intermediul nu doar a diplomaţiei de rang mediu, dar chiar este vorba de nivelul şefilor de state, de conducătorii României, Republicii Moldova, Uniunii Europene, SUA şi Rusiei. Să se aşeze toţi la o masă de negocieri. Şi să pună cărţile pe masă. Nu vreau să spun să redeseneze frontierele, pentru că nu este vorba de redesenarea frontierelor, în stilul lui Putin, de exemplu. Ai anexat Crimeea, o parte din Ucraina şi cu asta basta! Ai încălcat şi ai sfidat dreptul internaţional. Nu. Este vorba de nişte discuţii punctuale. Pe esenţa restanţei pe care, din păcate, a păstrat-o comunitatea internaţională, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Şi această mare restanţă este naţiunea română neîntregită. De aceea, orice efort, care se va solda cu un format de dialog, de negocieri, dar pe tema clară a reunificării naţiunii române, este binevenită.
Aş spune compatrioţilor mei, după reunificare, că de acum încolo începe o nouă istorie, pentru ţara noastră, România, pentru naţiunea română. I-aş ruga foarte mult, pe toţi cetăţenii români, dar totuşi pe cei care au trăit în România, de la naştere, să fie condescendenţi cu compatrioţii lor dintre Prut şi Nistru, care, neapărat vor avea nevoie de sprijin şi susţinere, deoarece va fi nevoie nu doar de un efort economic, care nu se va susţine foarte mult, fiindcă P.I.B.-ul Republicii Moldova este egal cu acela al judeţului Prahova şi atunci reîntregirea nu va costa foarte mult.
Ca premier probabil că mi-aş dori foarte mult ca România să devină, în cel mai scurt timp, un puternic stat, din punct de vedere economic, să demonstrăm statelor Uniunii Europene, dar şi statelor care sunt la frontiera României, din estul continentului, că suntem capabili să asigurăm securitatea cetăţenilor, să furnizăm securitate, unde este nevoie de aceasta. Şi ar mai trebui să solicităm, tuturor românilor, încredere în proiectul de ţară, reunificată şi reîntregită, care se va realiza.
Să ne dăm foarte bine seama că cifra opţiunilor unioniste, în Republica Moldova, este mult mai mare, şi mai ales atunci când punem accent pe partea pragmatică, dar nu aş vrea să fie interpretată această parte pragmatică drept una oportunistă. Asta pentru că Republica Moldova nu îşi doreşte această reunificare doar din această perspectivă, că după Unire vom avea din start şi pensii şi salarii, nu mai trebuie să mai muncim. Nu. Este o interpretare foarte incorectă. Republica Moldova trebuie să se unească cu România şi nu mai trebuie să fie un teren, o arenă a experienţelor politice absolut inutile, absolut lipsite de sens.
Pragmatic, da, noi ne dorim reunificarea, dar cu o contribuţie esenţială, din partea segmentului de expertiză, pentru că avem şi noi cetăţeni, foarte bine pregătiţi, şi aici, între Prut şi Nistru, dar şi în diasporă, care sunt capabili să contribuie la perioada post-unificare, când se vor solicita investiţii intelectuale în tot ceea ce înseamnă armonizare, pentru că nivelul tuturor segmentelor socio-economice, din Republica Moldova, oricum este mai jos, decât cel din România. Va fi nevoie de o perioadă de armonizare, pentru ca aceste niveluri să fie egalate. Şi aceşti oameni sunt aici, nu pleacă nicăieri, au casele lor, familiile lor, au cariere profesionale, dar avem nevoie de o majoritate largă, unionistă, în Parlament, fiindcă, din punctul meu de vedere, după internaţionalizarea problemei unirii Republicii Moldova cu România, va trebui să realizăm acest act juridico-politic, legal, care trebuie să fie votat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Parlamentul României.
S-a ajuns în punctul zero, când foarte mulţi cetăţeni, din Republica Moldova, au înţeles că trebuie ceva de făcut. Şi ideea unionistă este îmbrăţişată chiar de oameni care, într-un fel erau ostili României, inclusiv reprezentanţi ai minorităţilor naţionale şi entice, care au fler geopolitic şi zic că sunt de acord cu Unirea cu România, pentru că înţeleg foarte bine că nu mai este nimic de făcut. Sunt oameni care şi-au asigurat independenţa economică a familiilor lor şi pricep că pentru a îşi desfăşura afacerile este nevoie de o justiţie corectă, dar şi investitorul străin care vine aici să fie sigur de investiţiile lui.
Unirea trebuie să se realizeze plenar şi deodată.”
General (r.) VITALIE MARINUŢĂ, ex-ministrul Apărării, din Republica Moldova:
“EU CRED CĂ DOAR UNIŢI NOI VOM FI PUTERNICI”
“ Cooperarea Republicii Moldova cu NATO este una foarte benefică, deşi, în Republica Moldova această cooperare mai întâmpină o oarecare reticenţă din partea unei bune părţi din populaţie, însă eu personal şi foarte mulţi din colegii mei considerăm că NATO este unica instituţie de securitate care ar putea să ajute Republica Moldova în asigurarea nu numai a securităţii sale militare. În ultimii ani această cooperare a cunoscut o ascensiune. În perioada 2009-2014, când am avut posibilitatea să conduc Ministerul Apărării am făcut tot posibilul ca într-adevăr să avem o deschidere, din partea Republicii Moldova către cooperarea cu NATO, fiindcă din partea Alianţei a fost permanent o deschidere, iar temerile mele sunt ca în această cooperare noi să nu fim doar pe hârtie sau doar declarativ având în principiu, în teren, activităţi foarte puţine şi stopând cooperarea practică. Sunt sigur că actuala guvernare va înţelege importanţa securităţii cetăţeanului Republicii Moldova, în condiţiile actuale, când doar la câteva sute de kilometri este practic un război.
În raioanele de est ale Republicii Moldova este o situaţie destul de încordată, una incertă, pornind de la faptul că situaţia economică, în această regiune, este una destul de grea. Asistenţa financiară, care era acordată de Rusia, acestei regiuni, la momentul actual este mult mai mică. Capacităţile economice ale regiunii sunt destul de mici, nu pot să asigure o bună dezvoltare a regiunii. Mai mult decât atât, forţele ruseşti din regiune sunt mult mai agresive, sunt dotate foarte bine, şi aşa numita conducere separatistă, de la Tiraspol, îşi pune în plan sporirea capacităţii lor militare. Aceasta nu poate să nu ne îngrijoreze atât pe noi, cât şi pe partenerii noştri strategici.
În viziunea mea, Rusia îşi menţine contingentul limitat de trupe, de 1.500 de militari, la care se adaugă 600 de militari în aşa numitele forţe de menţinere a păcii. Dar să nu uităm că şi aşa numitele forţe armate ale Transnistriei numără peste 5.000 de persoane, în uniformă militară. Adiţional, în Transnistria, Ministerul Justiţiei are un batalion, dotat cap-coadă, Ministerul de Interne are un batalion Spetsnaz şi alte structuri au formaţiuni militarizate. În acest context, eu aş estima că, împreună cu forţele ruseşti, capacitatea militară a regimului separatist, din regiunea transnistreană, se ridică undeva între 12.000/15.000 de militari.
Unica soluţie este reîntregirea neamului românesc şi ar fi bine ca şi politicienii din România şi din Republica Moldova să înţeleagă şi să nu se ascundă după firul de paie, în acest subiect. Pentru mine este straniu, când apar partide noi, cu lideri care îşi doresc o schimbare şi se declară că ei sunt unionişti şi în caz de referendum vor vota pentru reunire, dar construiesc un partid statalist, fiindcă acum nu este momentul!
Păi niciodată nu va fi momentul, niciodată nu vor înţelege oamenii, dacă noi nu vom lucra zi de zi, dacă partidele politice nu vor lucra pe eşichierul politic, în parlament, eventual, dacă vor nimeri acolo, dacă societatea civilă nu va face efortul său şi dacă nu va fi un ajutor, din partea Bucureştiului, şi un plan de perspectivă strategică, de aducere acasă a teritoriilor care au fost ciopârţite din România.
Cine nu doreşte să trăiască mai bine? Cine nu vrea o viaţă mai bună? Şi atunci noi trebuie să alegem. Încă 20/30 de ani, dacă menţinem tempoul din ultimul sfert de veac, ca să ajungem la pensiile şi salariile din România sau ne unim şi avem asemenea pensii şi salarii de mâine? În anii ‘90/’92, practic din lagărul communist şi România şi Republica Moldova au ieşit cam cu aceeaşi factori economici. Cam aceeaşi cifră era pe cetăţean, din P.I.B., dar acum, după 25 de ani, decalajul dintre Republica Moldova şi România este practic de 1 la 8! Ce va fi peste 15 ani, dacă noi tot mergem în pas cadenţat, dar pe loc, iar România a avut a doua creştere economică, în Uniunea Europeană?
Noi nu avem ce împărţi. Noi suntem de acelaşi sânge. Şi doar circumstanţele geopolitice au făcut să fim separaţi. Dar se creează circumstanţele geopolitice de viitor, care vor contribui la înfăptuirea reunirii Republicii Moldova, cu România. Şi sper că acest moment nu este atât de departe.
Este nevoie, în primul rând, de voinţă politică. Mai puţine puncte propuse, dar care să fie implementate. Este nevoie de un dialog mai productiv între Bucureşti, Chişinău, Moscova şi Washington. Să fim oneşti, noi putem să nedorim reunirea, dar în ecuaţia globală şi regională contează puteri mai mari, şi atunci posibilitatea noastră de a negocia, de a prezenta lor cazul reunificării contează. Trebuie să facem o interconectare energetică rapidă. Ar trebui să fie susţinute direct organizaţiile non-guvernamentale, care promovează idealurile noastre naţionale. Ca specialist militar aş propune să începem de la acel batalion moldo-român, preconizat a se înfiinţa. Statutul actual de neutralitate nu cred că poate fi un impediment pentru asta. Şi să continuăm cu implementarea standardelor, a acordului pe care l-am semnat între armata Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale a României, implementarea acordului de schimb de informaţii, inclusiv cu caracter secret.
Eu cred că doar uniţi noi vom fi puternici.”
DAN NICU, ministrul reîntregirii naţionale, în Guvernul Fantomă/Shadow Government, de la Chişinău:
NE VA FI MAI BINE ÎMPREUNĂ DECÂT NE ESTE ACUM SEPARAT!
“ Dorim să răspundem dezideratului unificării cu România, prezent în societatea dintre Prut şi Nistru. Atâta timp cât acest deziderat este totuşi prezent, în această societate, chiar şi în condiţiile în care, în ultimul sfert de veac, Republica Moldova s-a comportat ca un stat independent, cu instituţii proprii, cu toate acestea avem un număr foarte mare de cetăţeni care îşi doresc unirea cu România. Şi acest număr, de cetăţeni, creşte, pe fondul incapacităţii cronice a structurii instituţionale numite statul Republica Moldova, ca să corespundă intereselor acestei societăţi, dintre Prut şi Nistru.
Din aceste considerente, noi, un grup de cetăţeni conştienţi de criza în care se află Republica Moldova, şi mai ales societatea românească dintre Prut şi Nistru, am decis să înfiinţăm această instituţie informală, în cadrul acestui guvern informal, deocamdată, pentru a încerca să ne constituim într-un fel de bancă de idei, într-un fel de potenţial generator de politici publice de implementat pe Unire. Asta îmi propun să fac. O armonizare a cadrelor instituţionale, politice, sociale, din cele două actuale state româneşti. Cum facem ca prezenţa României, în Republica Moldova, să crească. Şi cum facem ca să putem aduce condiţiile de viaţă, din Republica Moldova, la un nivel congruent, cu cele din România, pentru reunificare? Acestea sunt nişte întrebări pe care mi le-am pus, ni le punem şi încercăm să răspundem la acestea, inclusiv prin acest minister al reunificării, din Guvernul Fantomă/Shadow Government, de la Chişinău.
Pentru partenerii noştri americani, primul argument, în favoarea reîntregirii noastre naţionale, ar fi creşterea capacităţii României, de a genera securitate la graniţa de est a NATO, creşterea capabilităţii militare, creşterea potenţialului demografic, creşterea, în general, a forţei statului român, a forţei României, ca societate.
Al doilea argument ar fi, în spiritul ideilor politologului şi preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson, din 1918, care a făcut posibilă generarea unei noi realităţi, în Europa. Trecerea de la un imperiu, la statul naţiune. Aşadar, ca o măsură de evocare a memoriei istorice a preşedintelui Woodrow Wilson şi ca o măsură de reconştientizare, pentru partenerii noştri americani, că mai există o naţiune în Europa, care, din motive geopolitice, din motivele practic ale nefinalizării celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru naţiunea română, care este încă divizată în două state, ar trebui ca partenerii noştri americani să ne susţină, în spiritul ideilor lui Thomas Woodrow Wilson, astfel ca toţi reprezentanţii unei naţiuni să locuiască în interiorul frontierelor unui singur stat, să fie guvernaţi dintr-un singur centru de autoritate politică, să ne susţină în realizarea acestui deziderat.
Un alt argument, pentru partenerii noştri americani ar fi cel legat de democraţia liberală, de modelul occidental al civilizaţiei, pe care partenerii noştri americani îşi doresc să îl vadă extins în cât mai multe state ale lumii, astfel că pe Nistru va trece frontiera dintre civilizaţia europeană, a libertăţii şi cea a unui alt model, de viaţă socială, cel estic, cel răsăritean, pe care noi nu dorim să îl împărtăşim, noi dorim modelul de civilizaţie occidentală.
Prietenilor şi fraţilor noştri, din România, care nu conştientizează, sau nu se gândesc atât de mult la acest lucru, aş vrea să le spun că este foarte greu să exişti, în momentul în care ştii că membrii familiei tale, oamenii tăi apropiaţi, oamenii tăi dragi nu pot fi alături de tine, din nişte considerente externe. Evident, ca persoană, ca om, vei face tot ce vei putea şi este omeneşte posibil, ca să fii alături de oamenii lângă care doreşti să fii, alături de fraţii tăi. Extrapolând acest model familial, familia fiind celula de bază a societăţii, la modelul societăţii noastre, româneşti, aş vrea să transmit mesajul că ne va fi mai bine împreună decât ne este acum separat!
Şi dacă încercaţi să priviţi lucrurile mai în profunzime, să vizitaţi spaţiul dintre Prut şi Nistru veţi ajunge să înţelegeţi acest lucru. Iar celor care susţin mesajul unificării aş vrea să le spun să fie tari, să îl susţină în continuare şi să încerce să convingă cât mai mulţi români, să fie alături de noi şi să fim cu toţii alături de semenii noştri, din tot spaţiul românesc, care îşi doresc reunificarea naţională prin unificarea politică, la ora actuală, a Republicii Moldova, cu România, ca ultim avatar, al visului de aur al românilor, acela de a trăi într-o singură ţară.”
Se încarcă comentariile...
