Alegeri Chişinău. Pavel Filip: „Vrem un primar care să nu folosească alegerile locale drept trambulină pentru cele din toamnă“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Pavel Filip şi-a expus opţiunea de vot în cadrul alegerilor locale din Chişinău duminică, 20 mai, în jurul orei 9.00. Prim-ministrul a declarat că este îngrijorat de ceea ce se va întâmpla cu Capitala în continuare şi afirmă că a votat „pentru un primar care să vină să muncească la Primărie”.

Pavel Filip consideră că viitorul primar de Chişinău nu ar trebui să folosească alegerile locale ca „trambulină pentru cele din toamnă”. 

„Eu cred că lumea deja s-a săturat de declaraţii politice şi populiste din cadrul Primăriei de către cei care vor să folosească Primăria în calitate de tribună pentru aceste declaraţii. Nu ne mai trebuie un primar guraliv, ne trebuie unul care să rezolve problemele chişinăuienilor”, a afirmat şeful Executivului la ieşirea din secţia de votare.

El e de părere că şi alegătorii vor pleda pentru un asemeena primar „pentru că toţi vrem să trăim într-o Capitală curată, într-o Capitală unde locuitorii beneficiază de servicii calitative, unde este o infrastructură dezvoltată şi mai puţin contează bătăliile pe dimensiunea politică”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite