Victorie la limită în turul I, ambiguitate în turul II

Primul tur al alegerilor locale, care a avut loc pe 14 iunie, s-a terminat cu o victorie cumulată, la limită, a partidelor din actuala coaliţie de guvernare şi a altor două partide pro-europene, Partidul Liberal şi Partidul Popular European condus de Iurie Leancă. Aceste patru formaţiuni şi-au asigurat o majoritate, cumulată, în consiliile locale şi  în cele raionale.

Douăzeci şi patru din cele 32 de raioane ale Republicii Moldova pot fi conduse de coaliţii ale acestor partide, în următorii patru ani. De asemenea, mai mult de jumătate din numărul primarilor aleşi din primul tur (aproximativ jumătate din numărul total al primăriilor localităţilor) aparţin aceloraşi partide.

Aceste rezultate sunt apropiate de cele din urmă cu patru ani. Ele reprezintă o surpriză, în condiţiile în care partidele pro-ruse precum PSRM şi Partidul Nostru al lui Renato Usatîi, erau văzute drept marii câştigători ai acestor alegeri, luând în considerare tendinţele de vot ale populaţiei de la alegerile parlamentare din 30 noiembrie încoace.

Două sunt aspectele asupra cărora aş vrea să comentez, în legătură cu rezultatele acestei prime etape, principale, a alegerilor locale. În primul rând, rezultatele de la alegerile parlamentare, care denotau un uşor declin pentru partidele aflate la guvernare, PLDM şi PDM, un declin mai accentuat pentru PCRM, şi o creştere accentuată pentru PSRM şi noua formaţiune a lui Usatîi (dacă ar fi participat la alegeri), pot fi cu greu comparate cu tendinţele de vot de la alegerile locale, care se diferenţiază de cele parlamentare printr-o serie de factori. Astfel, la alegerile parlamentare avem un vot eminamente politic şi, de cele mai multe ori, un imbold de a vota „împotriva cuiva”, un vot de taxare a forţelor care se află la guvernare. Alegerile parlamentare au loc, în Republica Moldova, într-o singură circumscripţie, pe liste de partid şi într-un sistem cu reprezentarea proporţională a opţiunilor de vot, ceea ce oferă partidelor care acced în parlament locuri în plus din contul acelor formaţiuni care nu treg pragul electoral, ceea ce are o anumită influenţă asupra votului. De cele mai multe ori, auzim îndemnul de a nu vota partidele „mici” şi „fără şanse” pentru că astfel se fragmentează electoratul şi se pun în pericol şansele anumitor formaţiuni de a dobândi o majoritate în parlament. Alegerile locale, pe de altă parte, nu au loc într-o singură circumscripţie, ci în fiecare localitate în parte, acolo unde avem, pentru fiecare localitate, situaţii diferite în privinţa raportului local de forţe, al performanţei administraţiei locale formate din primar, cel mai vizibil, şi consiliul local. De asemenea, la alegerile locale tendinţele de vot sunt mult mai conservatoare decât în cazul alegerilor parlamentare, ceea ce înseamnă că există o probabilitate mult mai mare ca alegătorii să voteze primarii care se află în funcţie, şi să dea preferinţă aceloraşi partide pentru consiliile locale sau naţionale.

Asta înseamnă că actualele partide de la guvernare datorează propria lor victorie, în aceste alegeri locale, firavă aşa cum e, mai mult tendinţelor populare şi specificului votului, naturii conservatoare a alegătorilor moldoveni, decât unor performanţe extraordinare în administraţia publică locală.

Al doilea aspect despre care vreau să discut se referă la raioanele Republicii Moldova. Desigur, faptul că în 24 din cele 32 de raioane sunt posibile, realizabile, coaliţii ale partidelor declarate pro-europene nu înseamnă că aşa se va şi întâmpla. Merită să ne amintim de cele întâmplate după alegerile locale din 2011, când comuniştii şi alte partide de stânga aveau majoritate doar în câteva raioane, dar au ajuns să reprezinte administraţia publică locală în mai mult de zece, într-un final, deoarece au reuşit să în convingă (citeşte: corupă) pe unii reprezentanţi ai unor partide precum PDM, care au fost de acord să formeze coaliţii alături de aceştia. De aceea, dacă această victorie la limită este importantă pentru liderii partidelor de la guvernare şi ei doresc să şi-o păstreze, de această dată alierea la nivel raional a reprezentanţilor lor cu partide precum PSRM, PN sau PCRM, nu trebuie admisă.

Printre cele mai masive eşecuri ale acestor alegeri, pentru partidele de la guvernare, se numără alegerea lui Renato Usatîi la Bălţi şi a lui Ilan Şor la Orhei. Dacă alegerea lui Usatîi era previzibilă, atunci câştigarea primăriei Orheiului de către afaceristul Ilan Şor, reprezentant al partidului şovin pro-rus „Ravnopravie”, şi cercetat pentru sustragerea celebrului deja miliard de euro din conturile a trei bănci, a fost neaşteptată.

Marea bătălie, însă, se va da pentru Chişinău, acolo unde Dorin Chirtoacă şi Zinaida Greceanîi, din partea PSRM, îşi dispută fotoliul de primar general. Indiferent de câştigătorul scrutinului de duminică, există premize ca în Consiliul Municipal Chişinău să se formeze o coaliţie democratică formată din reprezentanţii PL, PDM, PLDM şi PPEM (Partidul Popular European din Moldova), formaţiunea condusă de Iurie Leancă. Aceste patru partide controlează o majoritate, la limită, de 26 din cele 51 de mandate de consilieri. În privinţa alegerilor pentru primărie, ultimul sondaj o indică pe Greceanîi drept câştigătoare, tot la limită, cu 51%. Este de aşteptat că diseminarea rezultatelor sondajului în cauză îi va motiva pe cât mai mulţi alegători ai lui Chirtoacă să se prezinte la vot. În caz contrar, câştigarea primăriei Chişinăului de forţele extremiste de stânga, pro-ruse, va conduce la prăbuşirea actualei guvernări pro-europene de jos până sus. La fel cum în 2007, victoria lui Chirtoacă a favorizat, peste doi ani, prăbuşirea guvernării comuniste. De data aceasta, procesul se poate produce cu mult mai rapid.