Vicepreşedintele Bundestagului german, în vizită de trei zile în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ulla Schmidt, vicepreşedintele Bundestagului Germaniei. FOTO: bundestag.de
Ulla Schmidt, vicepreşedintele Bundestagului Germaniei. FOTO: bundestag.de

Ulla Schmidt, vicepreşedintele Bundestagului Germaniei, vizitează pentru prima dată Republica Moldova în perioada 10-13 mai. Astăzi, oficialul german va participa la inaugurarea bustului lui Karl Schmidt, fost primar al Chişinăului de origine germană.

Vizita are loc la invitaţia preşedintelui Parlamentului, Igor Corman. Potrivit unui comunicat de presă al Paralamentului, citat de IPN, programul vizitei include întrevederi cu Igor Corman şi cu prim-ministrul Iurie Leancă. Vicepreşedintele Bundestagului german va mai purta discuţii cu omologul său, Liliana Palihovici, şi cu preşedintele Fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat, Marian Lupu.

Igor Corman şi Ulla Schmidt vor participa sâmbătă, 10 mai, la ceremonia de dezvelire a bustului lui Karl Schmidt, fost primar de origine germană al municipiului Chişinău. Luni, 12 mai, cei doi oficiali vor susţine un briefing comun de presă.

La Chişinău, vicepreşedinta Bundestagului german, Ulla Schmidt, va participa la activităţile organizate în cadrul săptămânii moldo-germane, inclusiv la inaugurarea expoziţiei „Urme germane în Moldova, 1814-2014. Tradiţie şi modernizare”, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei şi la premiera filmului „Acasă în Marienfeld”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite