Valeriu Munteanu: Trei partide unioniste îşi consolidează colaborarea, inclusiv până la fuziune

Valeriu Munteanu: Trei partide unioniste îşi consolidează colaborarea, inclusiv până la fuziune

Preşedintele Uniunii Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu, anunţă că există trei partide cu viziuni unioniste care discută actualmente despre consolidarea colaborării lor şi vor să activeze pe o platformă unică. Politicianul nu a explicat clar în ce constă această colaborare, dar a specificat că s-ar putea ajunge şi până la fuzionare. Scopul acestor partide este de a crea unitate pe platforma unionistă, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Consolidarea, din punctul nostru de vedere, înseamnă inclusiv despărţirea de persoanele juridice care le avem acum, inclusiv fuziuni. Este o declaraţie pe care o fac mandatat fiind de partid, dar şi în baza discuţiilor pe care le-am avut. Noi, cei din USB, vrem să spargem gheaţa şi vom demonstra a ceasta alături de Partidul Liberal, cu care am avut discuţii, am avut discuţii cu domnul Chirtoacă, şi considerăm că alături de alte entităţi, vom putea să începem acest proces”, a declarat Valeriu Munteanu în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Potrivit lui, procesul de consolidare a colaborării are la bază intenţia formaţiunilor de a găsi o formulă prin care noi se vor regăsi, în cel mai scurt timp, împreună. „Noi vom face apel către toată lumea care este bine intenţionată şi către toţi cei care nu au alte angajamente. Nu am nicio oprelişte, cel puţin în cadrul în care discutăm, să găsim o formulă rezonabilă, inclusiv până la fuziune pentru că aceasta aşteaptă oamenii”, a adăugat politicianul.

Valeriu Munteanu spune că va fi lăsată deoparte categorisirea unioniştilor după acţiunile şi trecutul lor pentru că, în opinia lui, altfel, lucrurile niciodată nu se vor mişca înainte. „Noi considerăm că în momentul în care se doreşte să se pună umărul la opera comună pe care vrem să o facem împreună, nu punem condiţii unii faţă de alţii”, a menţionat politicianul.

Liderul USB spune că cele trei formaţiuni, USB, PL şi PLDM, sunt gata să se aşeze la masa de dialog şi cu reprezentanţii altor partide, interesate de a consolida platforma unionistă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: