Valeriu Munteanu: În sudul Republicii Moldova se proliferează acţiuni cu caracter separatist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Munteanu

Preşedintele Partidului Politic Uniunea Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu, spune că în sudul Republicii Moldova se proliferează acţiuni cu caracter separatist, „sub privirile impasibile sau cu acordul noii guvernări de la Chişinău”.

Într-o conferinţă de presă la IPN, liderul USB a spus că sâmbătă, 28 septembrie, la Comrat a avut loc un eveniment de comemorare a lui Stepan Topan, despre care Valeriu Munteanu spune că a fost „unul dintre executorii planului KGB rusesc de formare a autoproclamatei Republici Găgăuze”. Despre Stepan Topal, liderul USB mai spune că, la 1 decembrie 1991, a fost ales preşedinte al autoproclamatei Republici Găgăuze, iar între 1991-1995, a stat abuziv în fruntea „Sovietului Suprem” al acesteia.

Potrivit lui Valeriu Munteanu, la eveniment a participat Irina Vlah, başcanul UTA Găgăuzia, şi Vladimir Cîssa, preşedinte al Adunării Populare de la Comrat. Imaginile de la faţa locului, plasate pe site-ul oficial al başcanului de la Comrat, au arătat că autorităţile de la Comrat au instalat pe mormântul lui Stepan Topal o placă comemorativă cu inscripţia „preşedintele Republicii Găgăuzia”.

Liderul USB afirmă că la eveniment Irina Vlad, membru al Guvernului de la Chişinău şi al Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a menţionat că Stepan Topal a fost „preşedinte al Republicii Găgăuzia” şi a „contribuit la formarea statalităţii poporului găgăuz”. La rândul său, Vladimir Cîssa a lăudat activitatea lui Stepan Topal de „preşedinte al Republicii Găgăuzia”, menţionând că degrabă în şcoli trebuie să înceapă studierea adevărată a istoriei despre Stepan Topal.

Valeriu Munteanu susţine că aceste acţiuni de propagare şi de lăudare a elementelor separatiste demonstrează că Irina Vlah şi alţi membri ai organelor de conducere de la Comrat alimentează porniri separatiste latente în sudul Republicii Moldova. „Considerăm acest comportament un derapaj enorm de la normele legale, acţiuni ce tulbură echilibrul din societatea noastră şi propagă dezbinarea naţională, acţiuni ce se pedepsesc penal”, a spus Valeriu Munteanu.

Valeriu Munteanu îi solicită premierului Maia Sandu să exprime public dacă la Comrat Irina Vlah a enunţat poziţia proprie sau a avut mandat de la Guvern. De asemenea, îi se solicită să pună în discuţie la CSS „acţiunile reprobabile ale Irinei Vlah în vederea stabilirii gradului de pericol asupra securităţii statului”. Totodată, Maiei Sandu i se cere să sesizeze Procuratura Generală. Valeriu Munteanu afirmă că acţiunile başcanului au vădite elemente ale componenţei de infracţiune: sunt acţiuni intenţionate, îndreptate spre aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite